Logo
🔍

Exodul 36 BVA

«

1. Bețaleel, Oholiab și orice om care era capabil – căruia Iahve îi dăduse abilități și înțelepciune ca să știe cum să facă vreo lucrare în vederea construirii sanctuarului și a decorării lui – au lucrat conform poruncilor lui Iahve.

2. Moise i-a chemat atât pe Bețaleel și pe Oholiab, cât și pe orice om care era capabil, adică pe toți aceia cărora Iahve le dăduse abilități și pe toți cei care doreau să vină și să înceapă lucrarea.

3. Ei au luat de la Moise toate donațiile pe care israelienii le aduseseră pentru lucrarea de la acel sanctuar. Oamenii poporului continuau să aducă benevol daruri în fiecare dimineață.

4. Toți constructorii care făceau lucrările la sanctuar, au întrerupt lucrul;

5. apoi au venit la Moise și i-au zis: „Poporul aduce mai mult decât este nevoie pentru lucrarea pe care Iahve ne-a poruncit să o facem.”

6. Atunci Moise a poruncit să se transmită prin toată tabăra următorul anunț: niciun bărbat și nicio femeie să nu mai facă donații pentru construirea sanctuarului. Astfel, poporul a fost oprit din intenția lui de a mai dona (materiale de construcție);

7. pentru că adusese deja mai mult decât era nevoie pentru acea lucrare.

8. Toți bărbații care aveau abilitatea de a lucra ingenios, au făcut Tabernacolul din zece draperii realizate cu fir de in subțire răsucit și fire colorate cu albastru, cu roșu-închis și roșiatic. Acestea aveau cusuți în relief pe ele heruvimi lucrați în mod artistic.

9. Fiecare draperie era lungă de douăzeci și opt de coți și lată de patru coți. Toate draperiile aveau aceleași dimensiuni.

10. Ei au prins împreună cinci dintre aceste draperii. Apoi le-au prins împreună și pe celelalte cinci.

11. La marginea draperiei exterioare din prima unire a lor, au făcut niște butoniere din fir de culoare albastră. Același fel de butoniere au făcut și la marginea draperiei exterioare de la a doua unire a acestora.

12. Au făcut cincizeci de butoniere pe marginea draperiei din prima unire și cincizeci de butoniere pe marginea draperiei de la a doua unire. A au procedat astfel încât butonierele se potriveau unele cu celelalte.

13. Apoi au făcut cincizeci de cârlige de aur; și cu acestea au prins draperiile unele de altele. Au procedat astfel încât Tabernacolul forma un întreg.

14. Au făcut și unsprezece draperii din păr de capră pentru acoperișul Tabernacolului.

15. Fiecare draperie era lungă de treizeci de coți și lată de patru coți. Toate cele unsprezece draperii aveau aceleași dimensiuni.

16. Au prins împreună cele cinci draperii ca să formeze o singură bucată; iar cu celelalte șase au făcut o altă bucată.

17. Au mai făcut cincizeci de butoniere pe marginea draperiei exterioare din prima unire (a draperiilor) și cincizeci de butoniere pe marginea draperiei exterioare de la a doua unire a lor.

18. Au făcut cincizeci de cârlige de bronz care să asambleze părțile cortului, astfel încât acesta să formeze un întreg.

19. Au făcut pentru cort un acoperiș din piei de berbeci vopsite în roșu; și un acoperiș exterior din piele de vițel de mare.

20. Apoi au făcut pentru Tabernacol niște scânduri drepte din lemn de salcâm.

21. Fiecare scândură era lungă de zece coți și lată de un cot și jumătate.

22. Scândurile aveau câte două zone decupate pentru îmbinare. Așa au făcut toate scândurile Tabernacolului.

23. Au tăiat douăzeci de scânduri pentru partea de sud a Tabernacolului.

24. Sub cele douăzeci de scânduri au făcut patruzeci de postamente de argint, dintre care două sub prima scândură cu cele două zone decupate ale ei și două sub următoarea scândură cu cele două zone decupate ale ei.

25. Pentru partea de nord a Tabernacolului au făcut douăzeci de scânduri

26. și patruzeci de postamente de argint – câte două sub fiecare scândură.

27. Pentru partea din spate a Tabernacolului, orientată spre Vest, au făcut șase scânduri.

28. Apoi au făcut încă două scânduri pentru colțurile părții din spatele Tabernacolului.

29. Fiecare era realizată din câte două bucăți, unite de sus până jos. În partea de sus erau prinse cu un inel făcut din metal. Au procedat la fel pentru scândurile din ambele colțuri.

30. Erau opt scânduri cu postamentele lor de argint; deci în total șaisprezece postamente: câte două sub fiecare scândură.

31. Au făcut apoi barele din lemn de salcâm: cinci pentru cadrul primei părți a Tabernacolului,

32. cinci pentru cadrul celei de-a doua părți a Tabernacolului și cinci pentru cadrul din spate al Tabernacolului care era orientat spre Vest.

33. Bara din centru trecea prin mijlocul cadrului de la un capăt până la celălalt.

34. Au poleit cadrul cu aur și i-au făcut inele de aur care să țină barele poleite cu aur.

35. Apoi au făcut draperia din fire colorate cu albastru, cu roșu-închis și roșiatic, împletite cu fir de in subțire răsucit; și au cusut în relief heruvimi executați în mod artistic.

36. Au făcut pentru această draperie patru stâlpi din lemn de salcâm și i-au poleit cu aur; cârligele stâlpilor erau din aur, iar cele patru postamente ale lor erau făcute din argint.

37. Au mai făcut la gherghef o draperie pentru intrarea în cort. Ea era realizată din fire colorate cu albastru, cu roșu-închis și roșiatic, împletite împreună cu fir de in subțire răsucit.

38. Au făcut pentru ea cinci stâlpi și cârlige pentru ei. Le-au acoperit vârfurile și partea de jos cu aur; și le-au făcut postamentele din bronz.

»