Exodul 36 NTR
1. Bețalel, Oholiab și orice bărbat cu inima înțeleaptă, căruia Domnul îi dăduse pricepere și abilitate ca să știe să facă vreo lucrare în vederea construirii Lăcașului, au făcut potrivit cu tot ceea ce a poruncit Domnul.
2. Moise i-a chemat pe Bețalel, pe Oholiab și pe orice bărbat cu inima înțeleaptă, căruia Domnul îi dăduse pricepere în inimă, pe orice bărbat căruia El îi pusese pe inimă să vină ca să facă lucrarea.
3. Ei au luat de la Moise toate contribuțiile pe care fiii lui Israel le aduseseră pentru lucrarea de construire a Lăcașului. Fiindcă ei continuau să aducă daruri de bunăvoie în fiecare dimineață,
4. toți meșterii care făceau lucrările la Lăcaș au lăsat lucrul
5. și i-au vorbit lui Moise, zicând: „Poporul aduce mai mult decât este nevoie pentru lucrarea pe care ne-a poruncit Domnul s-o facem“.
6. Atunci Moise a poruncit să se anunțe în tabără astfel: „Niciun bărbat și nicio femeie să nu mai aducă vreo contribuție pentru Lăcaș“. Astfel, poporul a fost oprit să mai aducă vreo contribuție.
7. Materialul era mai mult decât suficient pentru toată lucrarea pe care o făceau.
8. Toți cei cu inima înțeleaptă, care erau printre lucrători, au făcut Tabernaculul din zece draperii din fir de in subțire răsucit și din fire de culoare albastră, purpurie și stacojie. Ele erau brodate cu heruvimi, lucrați cu măiestrie.
9. Fiecare draperie era lungă de douăzeci și opt de coți și lată de patru coți. Toate draperiile erau de aceeași mărime.
10. El a prins laolaltă cinci draperii, apoi le-a prins laolaltă și pe celelalte cinci.
11. Pe marginea draperiei exterioare din primul set a făcut niște butoniere din fir de culoare albastră. La fel a făcut și pe marginea draperiei exterioare a celui de-al doilea set.
12. A făcut cincizeci de butoniere pe draperia din primul set și cincizeci de butoniere pe marginea draperiei din cel de-al doilea set, astfel încât butonierele să se potrivească unele cu celelalte.
13. Apoi a făcut cincizeci de cârlige de aur și a prins cu acestea draperiile unele de altele, astfel încât Tabernaculul alcătuia un întreg.
14. A făcut și niște draperii din păr de capră pentru acoperișul Tabernaculului; a făcut unsprezece astfel de draperii.
15. Fiecare draperie era lungă de treizeci de coți și lată de patru coți. Toate cele unsprezece draperii erau de aceeași mărime.
16. A prins laolaltă cinci dintre draperii, ca să alcătuiască un set, iar cu celelalte șase a făcut un alt set.
17. A făcut cincizeci de butoniere pe marginea draperiei exterioare din primul set și cincizeci de butoniere pe marginea draperiei exterioare a celui de-al doilea set.
18. A făcut cincizeci de cârlige de bronz pentru a uni cortul, astfel încât acesta să fie un întreg.
19. A făcut pentru cort o învelitoare din piei de berbeci, vopsite în roșu, și o acoperitoare exterioară din piei trainice.
20. Apoi a făcut pentru Tabernacul niște scânduri verticale din lemn de salcâm.
21. Lungimea fiecărei scânduri era de zece coți, iar lățimea fiecărei scânduri era de un cot și jumătate.
22. Fiecare avea câte două cepuri prin care erau îmbinate. A făcut la fel toate scândurile Tabernaculului.
23. A făcut douăzeci de scânduri pentru partea de sud a Tabernaculului.
24. Sub cele douăzeci de scânduri a făcut patruzeci de piedestale de argint, din care două erau sub prima scândură cu cele două cepuri ale ei, și două sub următoarea scândură cu cele două cepuri ale ei.
25. Pentru partea de nord a Tabernaculului a făcut douăzeci de scânduri
26. și patruzeci de piedestale de argint, câte două sub fiecare scândură.
27. Pentru partea din spate a Tabernaculului, orientată spre vest, a făcut șase scânduri.
28. Apoi a făcut încă două scânduri pentru colțurile părții din spate a Tabernaculului.
29. Fiecare era făcută din câte două bucăți, unite de sus până jos, în partea de sus fiind prinse cu un inel de metal. A făcut la fel pentru scândurile din ambele colțuri.
30. Erau opt scânduri cu piedestalele lor de argint, în total șaisprezece piedestale, câte două sub fiecare scândură.
31. A făcut apoi drugii din lemn de salcâm, cinci drugi pentru cadrul primei părți a Tabernaculului,
32. cinci pentru cadrul celei de-a doua părți a Tabernaculului și cinci pentru cadrul din spate al Tabernaculului, orientat spre vest.
33. Drugul din centru trecea prin mijlocul cadrului, de la un capăt la celălalt.
34. A poleit cadrul cu aur și i-a făcut inele de aur, ca să țină drugii poleiți cu aur.
35. După aceea, a făcut draperia din fire de culoare albastră, purpurie și stacojie și din fir de in subțire răsucit, cu heruvimi brodați pe ea cu măiestrie.
36. A făcut pentru ea patru stâlpi din lemn de salcâm și i-a poleit cu aur. Cârligele stâlpilor erau din aur, iar cele patru piedestale ale lor erau făcute din argint.
37. Pentru intrarea în cort a făcut o draperie din fire de culoare albastră, purpurie și stacojie și din fir de in subțire răsucit, lucrată la gherghef.
38. A făcut pentru ea și cinci stâlpi cu cârlige. Le-a acoperit vârfurile și partea de jos cu aur, iar cele cinci piedestale ale lor erau de bronz.