Logo
🔍

Exodul 39 VBRC2020

« Efodul

1. Din purpura violetă, roșie și stacojie au făcut veșmintele slujirii pentru slujba de la sanctuar; au făcut veșminte sfinte pentru Aaròn, cum îi poruncise Domnul lui Moise.

2. Au făcut efodul din aur, din purpura violetă, roșie și stacojie și din in răsucit.

3. Au bătut foițe de aur și le-au tăiat în fire subțiri pe care le-au țesut cu purpura violetă, roșie și stacojie și cu in: era lucrat cu măiestrie.

4. I-au făcut bretele legate la cele două capete.

5. Brâul efodului care era peste el era făcut ca el: din aur, din purpură violetă, roșie și stacojie și din in răsucit, așa cum îi poruncise Domnul lui Moise.

6. Au făcut pietrele de onix, pe care le-au încastrat în ferecături de aur, gravând, după tehnica unui gravor de sigilii, numele fiilor lui Israél.

Pieptarul

7. Le-au pus pe bretelele efodului ca pietre de amintire pentru fiii lui Israél, așa cum îi poruncise Domnul lui Moise.

8. Au făcut pieptarul lucrat cu măiestrie, așa cum este lucrat efodul: din aur, din purpură violetă, roșie și stacojie și din in răsucit.

9. Au făcut pieptarul în formă pătrată și îndoit; lungimea lui era de o palmă și lățimea de o palmă: era îndoit.

10. Au pus în el pietre înșirate pe patru rânduri: pe primul rând, un sardonix, un topaz și un smarald;

11. pe al doilea rând, un rubin, un safir și un diamant;

12. pe al treilea rând, un opal, un agat și un ametist;

13. pe al patrulea rând un crisolit, un onix și un iaspis. Pietrele acestea erau montate în ferecăturile lor de aur.

14. Pietrele erau după numele fiilor lui Israél. Erau douăsprezece, după numele lor, săpate ca un sigiliu, fiecare cu numele unuia din cele douăsprezece triburi.

15. Au făcut pe pieptar lănțișoare împletite ca sfoara, din aur curat.

16. Au făcut două ferecături de aur și două verigi de aur și au pus cele două verigi la cele două capete ale pieptarului.

17. Au introdus cele două lănțișoare de aur în cele două inele de la capetele pieptarului.

18. Au pus cele două capete ale celor două lănțișoare la cele două ferecături și le-au pus la bretelele efodului în partea din față.

19. Au făcut două verigi de aur și le-au pus la cele două capete ale pieptarului, pe marginea din interior, care este îndreptată spre efod.

20. Apoi au făcut două verigi de aur și le-au pus la cele două bretele ale efodului, în partea de jos, înaintea lui, la locul lor de legătură, deasupra brâului efodului.

Mantia

21. Au legat pieptarul cu verigile sale de verigile efodului cu un șnur de purpură violetă, ca să fie deasupra brâului efodului, ca să nu se desfacă pieptarul de efod, așa cum îi poruncise Domnul lui Moise.

22. Au făcut mantia de sub efod țesută cu meșteșug, din purpură violetă.

23. Mantia avea în mijlocul ei o deschizătură ca deschizătura unei platoșe. Deschizătura avea un tiv ca să nu se rupă.

24. Au făcut pe marginea mantiei rodii de purpură violetă, roșie și stacojie, răsucită.

25. Au făcut clopoței din aur curat și au pus clopoțeii printre rodii; pe marginea mantiei, de jur împrejur, printre rodii:

Veșmintele preoților

26. Câte un clopoțel și o rodie de jur împrejur, pe marginea mantiei, pentru slujire, așa cum îi poruncise Domnul lui Moise.

27. Au făcut tunicile din in, țesute cu meșteșug, pentru Aaròn și pentru fiii lui;

28. mitra din in și ornamentele pentru turbane din in; pantalonii, din in răsucit;

Semnul consacrării

29. brâul de in răsucit și de purpură violetă, roșie și stacojie – lucrătură brodată – așa cum îi poruncise Domnul lui Moise.

30. Au făcut plăcuța diademei sfinte și au gravat pe ea cum se gravează pe o pecete: „Consacrat Domnului”.

31. Au pus-o pe un șnur de purpură violetă, pe mitră, în partea din față a ei, așa cum îi poruncise Domnul lui Moise.

Consemnarea lucrării

32. Astfel au terminat toate lucrările sanctuarului cortului întâlnirii. Fiii lui Israél au făcut toate așa cum îi poruncise Domnul lui Moise: așa au făcut.

33. Au adus sanctuarul la Moise: cortul și toate instrumentele lui, cârligele și stâlpii, drugii, coloanele și picioarele lui;

34. învelitoarea din piei de berbec vopsite în roșu și învelitoarea din piei de vițel de mare și perdeaua despărțitoare;

35. arca mărturiei și drugii ei și capacul ispășirii;

36. masa și toate instrumentele ei și pâinile punerii înainte;

37. candelabrul curat, candelele lui, candelele de așezat în rând și toate instrumentele lui și untdelemnul pentru luminat;

38. altarul de aur, untdelemnul pentru ungere și tămâia mirositoare și perdeaua de la ușa cortului;

39. altarul de bronz, grătarul lui din bronz, drugii lui și toate instrumentele lui; baia și suportul ei;

40. pânzele curții, stâlpii ei și picioarele lor, perdeaua de la poarta curții, funiile ei, țărușii ei și toate instrumentele pentru slujirea sanctuarului cortului întâlnirii;

41. veșmintele slujirii pentru slujba în sanctuar, veșmintele sfinte pentru preotul Aaròn și veșmintele fiilor lui pentru a sluji ca preoți.

42. După cum i-a poruncit Domnul lui Moise, așa au făcut fiii lui Israél toată lucrarea.

43. Moise a văzut toate lucrările; și, iată, le făcuseră cum poruncise Domnul: așa le-au făcut. Și Moise i-a binecuvântat.

»