Ezechiel 10 BIV2014

1. În sus, apoi, eu m-am uitat Și am văzut în ceru-aflat De-asupra heruvimilor – Deasupra capetelor lor – Ceva care, la-nfățișare, Ca piatra de safir apare. Acel ceva părea să fie Un chip, de scaun de domnie.

2. La omul cel înveșmântat În strai de in, Domnu-a strigat: „Sub heruvimi, chiar între roți, Vâră-te – iute – ca să scoți, Cărbuni aprinși. După ce-i iei, Peste cetate-mprăștie-i!” Sub ochii mei, s-a aplecat Și între roți omu-a intrat,

3. Căci heruvimii se vădeau, În dreapta casei, că erau. Când între roți omul se duse, Un nor ieșise și umpluse Curtea care se dovedea Că înlăuntru se găsea.

4. Atuncea, slava Domnului Și toată măreția Lui Care pe heruvimi a stat, Se ridică și s-a-ndreptat, Apoi, spre pragul cel pe care, Casa-l avuse la intrare, Astfel încât noru-a putut, Templul ca să îl fi umplut, Iar slava Domnului făcea, Întreaga curte, de lucea.

5. Când heruvimii au pornit, Al aripilor vâjâit Tare se auzise iară, Până la curtea de afară. Zgomotu-acela îmi părea, Precum că e asemenea, Cu glasul Celui cari, mereu, E-Atotputernic Dumnezeu.

6. Când omul – cel înveșmântat În strai de in – a căpătat Poruncă, iute să se ducă Și dintre roți cărbuni s-aducă, În mare grabă el s-a dus Și lângă heruvimi s-a pus, Chiar lângă roțile acele.

7. Un heruvim, mâna-ntre ele, Și-a strecurat-o și-a luat Cărbuni, pe care-apoi i-a dat Omului care se vădea Că strai de in, pe el, avea. După ce omul i-a primit, Iute afară a ieșit.

8. Toți heruvimii, am văzut Că pe sub aripi, au avut Ceva cari, la asemănare, Ca mâna unui om apare.

9. Jos, pe pământ, am mai văzut Că heruvimii au avut, La fiecare față dată, Câte o roată așezată. Înfățișarea roților, Precum și-a materialelor Din cari ele s-au întocmit, Părea a fi de hrisolit.

10. Acele patru roți erau Asemenea, căci se vădeau, Aidoma la-nfățișare Și tot la fel la îmbinare. Ele erau alcătuite Deosebit și întocmite Încât construcția lor toată, Părea să fie roată-n roată, Pentru că roata se vădea A fi-n mijlocul alteia.

11. Atunci când roțile mergeau, Pe patru laturi alergau Și-n mersul lor, din loc în loc, Ele nu se-ntorceau deloc.

12. Tot trupul heruvimilor – Mâini, spate, aripile lor – Și roțile deosebite, De ochi erau acoperite.

13. În urmă, eu am auzit Ce nume roțile-au primit. Acele roți uluitoare, Se chemau „Roți învârtitoare”.

14. Toți heruvimii, am văzut Că patru fețe au avut. Fața celui dintâi apare Drept heruvim la-nfățișare. Fața pe care o avea Al doilea, chip de om părea. Al treilea, chip de leu avuse Și-al patrulea, vultur păruse.

15. Când heruvimii s-au mișcat Și când de jos s-au ridicat, Atuncea eu am priceput Că sunt acei ce i-am văzut La apa râului Chebar, În al Haldeilor hotar. Deci heruvimii s-au vădit A fi făpturi vii – negreșit – Făpturi pe care le știusem, Din vreme când la râu șezusem.

16. Făpturile, când se mișcau, Și roțile le însoțeau, Iar când zburau, roțile-acele Se ridicau, atunci, și ele.

17. Când heruvimii se opreau Și roțile, pe loc, stăteau, Iar când zburau, roțile-acele Se ridicau, atunci, și ele. Duhul e cel care ducea Făpturile, unde voia, Și toate roțile acele Se ridicau, mereu, cu ele, Căci duhul care le-a mânat, În roți fusese așezat.

18. În urmă, slava Domnului Plecă din pragul Templului; Spre heruvimi s-a îndreptat Și-apoi, pe ei s-a așezat.

19. Când slava fost-a peste ei, Îndată, heruvimi-acei Și-au întins aripile lor Și-apoi s-au înălțat, ușor, De la pământ, și au pornit Spre poarta de la răsărit A Casei Domnului. Când ei – Adică heruvimi-acei – De la pământ s-au ridicat, Roțile toate i-au urmat. Slava Acelui cari, mereu, În Israel e Dumnezeu, Era deasupra tuturor, Deasupra capetelor lor.

20. Erau făpturi vii, pe cari eu Le-am mai văzut sub Dumnezeu – Sub Dumnezeul Cel pe care Neamul lui Israel Îl are – Când fost-am la râul Chebar, În al Haldeilor hotar. Astfel, îndată-am priceput Că heruvimi eu am văzut.

21. Toate făpturile acele, Cu patru fețe fost-au ele; Și patru aripi mai vădeau – De-asemenea – că mai aveau. Pe cele patru laturi care, Aripi, avut-au fiecare Și niște mâini – de om – erau, Care sub aripi se aflau.

22. Fețele lor – când le-am zărit – Îndată le-am asemuit Cu fețele ce le-am văzut, Când la Chebar eu am șezut.