Ezechiel 12 BIV2014
1. Apoi, cuvântul Domnului
2. Îmi zise: „Fiu al omului, Tu locuiești în casa care Doar îndărătnici, în ea, are. Deși au ochi, ei dovedesc Cum că nimica nu zăresc. Au și urechi, însă nimic N-aud cu ele, căci îți zic Că sunt o casă răzvrătită, Din îndărătnici întocmită.
3. De-aceea, fiu al omului, Din mijlocul poporului Acestuia, tu ai să pleci. Îți pregătește lucruri deci, Ce-ți trebuie-n călătorie Și-ți sunt folositoare ție. Să părăsești acest popor, În plină zi! Sub ochii lor, Pleacă din locu-n care ești, Ca un alt loc să îți găsești, Căci poate – de te vor vedea – Să înțeleagă, vor putea, Că sunt o casă răzvrătită, Din îndărătnici întocmită.
4. Să-ți scoți dar, cele ce-o să-ți fie Bune pentru călătorie, Sub ochii lor, ca să te vază Și-apoi să pleci când se-nserează, Asemeni celui care știe Precum că pleacă în robie.
5. Zidul, îl sparge, ca să poți, Lucruri, prin el, apoi, să-ți scoți. Atuncea când vei fi făcut Lucrul acest, să fii văzut De oamenii ăstui popor.
6. Pe umăr, chiar sub ochii lor, Acele lucruri le așează Și-n urmă, când se înserează – Pe negură – tu ai să poți, Afară-apoi, ca să le scoți. Când vei ieși, să te ferești Ca în pământ să nu privești. Un semn, voiesc să fii astfel, Tu, pentru-ntregul Israel.”
7. Atunci, în grabă, am făcut, Așa precum mi s-a cerut: Sub ochii lor, în ziua mare, Mi-am luat lucrurile care Erau pentru călătorie. Când negură-ncepea să fie, Pe umăr mi le-am așezat.
8. Când zorile s-au revărsat, Veni Cuvântul Domnului
9. Și-mi zise: „Fiu al omului, Nu te-a-ntrebat casa pe care Neamul lui Israel o are – Această casă răzvrătită, Din îndărătnici întocmită – „Ce faci?”? Acuma, să le spui:
10. „Ascultați vorba Domnului, Pe care v-am adus-o eu! Așa vorbește Dumnezeu: Aceasta este-o prorocire Și ea se face cu privire La domnul din Ierusalim Și la toți cei pe care-i știm Precum că sunt din Israel Și sunt aflați în locu-acel.”
11. Când isprăvești, mai spune-apoi: „Eu sunt un semn, pus pentru voi! Așa precum voi ați văzut Sub ai voști’ ochi că am făcut, Curând și lor, asemenea Li se va face, veți vedea. Printre străini, ei au să fie Împrăștiați, duși în robie.
12. Cel care este domnitor Și este în mijlocul lor, Pe umăr își va încărca Lucruri cu care va pleca, Atunci când negura se lasă. Va sparge zidul de la casă, Pentru ca să le scoată-afară, Când va pleca din astă țară. Fața are să-și învelească, Pământul să nu-l mai zărească.
13. Mreaja, Mi-o voi întinde Eu Și-am să îl prind în lațul Meu. De mână am să îl apuc Și-n Babilon am să îl duc. În urmă, la Haldei, în țară, Ajunge-va el ca să piară.
14. Pe cei care în juru-i stau Și care ajutor îi dau, Din țară am să-i izgonesc Și-n vânt am să îi risipesc. Aceeași soartă, va avea Și oastea ce o stăpânea. Îi risipesc pe toți acei Și sabia scot, după ei.
15. Atunci când ei vor fi goniți Și-n țări străine risipiți – Pe fața-ntregului pământ – Vor ști că doar Eu, Domnul, sânt.
16. Dar dintre oamenii acei, Voi mai lăsa câțiva. Pe ei, De sabie am să-i feresc, De ciumă am să-i ocrotesc Și nici nu am să-i las să cadă, În gheara foametei, drept pradă. Aceștia au să povestească – Oriunde au să se găsească – Despre tot răul cel făcut, În țara lor, când au șezut. În acest fel, o să se știe Că Eu sunt Domnul, pe vecie.”
17. Apoi, Cuvântul Domnului
18. Îmi zise: „Fiu al omului, De-un tremur fi-vei scuturat, Când pâinea ți-o vei fi mâncat. Apă vei bea, neliniștit, Căci groaza te va fi-ncolțit.
19. Acum, du-te și ieși afară, Să spui poporului din țară: „Așa a zis Cel cari, mereu, E Domn, precum și Dumnezeu, Despre acei pe care-i știm Că azi sunt în Ierusalim, Pe a lui Israel moșie: „În vremea care o să vie, Neliniștea-i va încerca, Atunci când pâinea-și vor mânca. Groaza, ocol, o să le deie, Când apa ei au să și-o beie. Le va fi țara pustiită, Iar jefuirile-au s-o-nghită, Din pricina răului lor, Precum și-a silniciilor Pe care ei le-au săvârșit, Acolo când au locuit.
20. Cetățile ce se vădeau Că pline de popor erau, Au să ajungă nimicite Și nu vor mai fi locuite. Țara va fi, și ea, lovită Și va ajunge pustiită, Pentru ca voi să știți, mereu, Precum că Domnul sunt doar Eu.”
21. Apoi, Cuvântul Domnului
22. Îmi zise: „Fiu al omului, Ce-i acea vorbă de ocară Și de batjocură, din țară, Pe care cei din Israel O folosesc, zicând astfel: „Zilele trec, ceas după ceas, Și ne-mplinite au rămas Vedeniile!”? Să le spui:
23. „Ascultați vorba Domnului, Pe care v-am adus-o eu! Așa vorbește Dumnezeu: „Voi face să-nceteze-n țară Cuvântu-acesta de ocară Și de batjocură, de-ndat’. Nu va mai fi-ntrebuințat – De nimenea, în Israel, Nicicând apoi – cuvântu-acel.” De-aceea, spune-le: „Curând, Are să vină vremea când, Vedeniile prorocite, Cu toate fi-vor împlinite!”
24. Vedenii mincinoase, iată, N-au să mai fie niciodată. Nici prorocii înșelătoare Nu vor mai fi nicicând sub soare, În casele lui Israel!
25. Căci Eu sunt Domnul, Eu sunt Cel Care de-acum am să vorbesc, Iar ce voi spune, împlinesc, Și nu va mai fi amânat Cuvântul ce vă va fi dat. Casă de îndărătnici, vreau Ca un cuvânt Eu să vă dau. În vremea voastră-am să rostesc Acest cuvânt și-l împlinesc. Va fi așa cum am zis Eu, Cel cari sunt Domnul Dumnezeu.”
26. Apoi, Cuvântul Domnului
27. Îmi zise: „Fiu al omului, Iată ce zice Israel: „Vedeniile de la el Nu sunt aproape de-mplinire, Pentru că a lui prorocire E pentru vremi îndepărtate, Nu pentru cele-apropiate!”
28. Tocmai de-aceea, să le spui: „Ascultați vorba Domnului, Pe care v-am adus-o eu! Așa vorbește Dumnezeu: „Iată, n-am să mai zăbovesc, Cuvintele-Mi, să-Mi împlinesc! Cuvântul ce va fi rostit Are să fie împlinit! Așa va fi, căci am zis Eu, Cel cari sunt Domnul Dumnezeu!”