Logo
🔍

Ezechiel 13 BIV2014

« Împotriva prorocilor mincinoși

1. Apoi, Cuvântul Domnului

2. Îmi zise: „Fiu al omului, Te scoală dar, ca să vorbești, Pentru că vreau să prorocești Contra prorocilor pe care Neamul lui Israel îi are, Cari prorocesc, pentru popor, Pe gustul inimilor lor. Du-te dar, ca să prorocești Și-n felu-acesta să vorbești: „Ascultați glasul Domnului! Seamă luați la vorba Lui, Pe care v-am adus-o eu!

3. Așa vorbește Dumnezeu: „Vai de prorocii cei vădiți Cum că de minte sunt lipsiți Și sunt conduși de duhul lor, Pe calea prorociilor, Și-n felu-acesta – Eu vă zic – Că-n jurul lor, nu văd nimic!

4. Israele, prorocii tăi, La fel sunt ca șacalii răi, În mijlocul ruinelor!

5. N-ați fost, zăgaz, spărturilor. De-asemeni, nu ați încercat, Cu zid, să fi înconjurat Voi, casele lui Israel, Ca să rămâneți tari, astfel, În mijlocul războiului, Când este ziua Domnului.

6. Vedeniile lor, se știe Că sunt doar înșelătorie, Iar prorociile rostite, A fi minciuni sunt dovedite. „Așa vorbește Domnul” zic, Măcar că El n-a spus nimic. O vorbă, Domnul nu le-a zis, Pentru că El nu i-a trimis. Prin vorbele ce le rostesc Acești proroci, cari prorocesc, Nădejdi deșarte nasc în cei Care ascultă ce spun ei, Căci cred că fi-vor împlinite Cuvintele ce-au fost rostite.

7. Vedeniile voastre, oare, Nu se vădesc înșelătoare? Iar cele ce le-ați prorocit Nu dor minciuni s-au dovedit? Voi ziceți, însă, tot mereu: „Așa a spus Domnul”, dar Eu, Nimica, vouă, nu v-am zis, Pentru că Eu nu v-am trimis.

8. De-aceea, Domnul Dumnezeu Așa vorbește: „Iată, Eu, Mare necaz, am adunat Pentru că voi, neîncetat, Ați prorocit înșelăciuni Și s-au vădit numai minciuni Vedeniile ce le-aveați, Cu care voi vă lăudați. Mare necaz, pe voi, am Eu, Cel cari sunt Domnul Dumnezeu.”

9. „Iată că brațul Meu cel tare Va fi-mpotriva celor care, Minciuni doar, știu să prorocească Și știu ca să împărtășească Numai vedenii născocite, Ce sunt înșelăciuni vădite. Ei nu vor rămânea, mereu, Cu cei cari sunt popor al Meu. Ei n-au să fie scriși, astfel, În cărțile lui Israel Și n-au să intre-n țara lui, Cu oamenii poporului. În acest fel, veți ști că Eu Sunt Domn precum și Dumnezeu.

10. Toate acestea le-mplinesc, Pentru că ei îl rătăcesc Pe-al Meu popor, zicându-i „Pace!”, Chiar dacă pace nu se face. Un zid, poporul a zidit, Iar ei, cu ghips, l-au tencuit.

11. De-aceea, du-te și le spune, Celor cari ghipsul îl vor pune Pe zid, că el se prăbușește. Curând, o ploaie se pornește, Cu vifor mare. Un șuvoi De grindină vine apoi, Stârnindu-se o grea furtună.

12. Ea, la pământ, are să pună Zidul ce fost-a înălțat! Atunci vi se va zice-ndat’: „Unde e ghipsul folosit, De către voi, la tencuit?”

13. De-aceea, Domnul Dumnezeu Așa vorbește: „Iată, Eu Porni-voi, în a Mea urgie, Furtuna. În a Mea mânie, Ploaia – cu vifor – o-nsoțesc Și grindina o pregătesc, Ca să aducă, peste fire, Șivoaiele de nimicire.

14. Surpa-voi zidul, negreșit, Pe cari cu ghips l-ați tencuit. Jos, la pământ, am să-l trântesc Și temelia-i dezgolesc. Împrăștii piatra zidului, Iar printre resturile lui, Voi toți, atunci, o să pieriți Și că sunt Domnul, o să știți.

15. În felu-acesta, voi putea Să-Mi potolesc mânia Mea, Atât în contra zidului Cât și a meșterilor lui Care cu ghips l-au tencuit. Atunci voi spune: „S-a sfârșit Cu zidul și, fără-ndoială, Și cu cei cari, la tencuială, Doar ipsosul, l-au folosit!

16. Gata! Acum s-a isprăvit Cu toți prorocii cei pe care Neamul lui Israel îi are, Cari la Ierusalim ședeau Și despre pace-i proroceau, Cu toate că nu este pace! Eu, Domnul Dumnezeu, voi face Așa după cum v-am vestit Și totul fi-va împlinit.”

17. Tu, fiu al omului, vorbește Și împotrivă prorocește, La cei care se dovedesc Precum că prorocii rostesc, Pe gustul inimilor lor Și-l rătăcesc pe-al Meu popor!

18. Acelor oameni, să le spui: „Ascultați vorba Domnului, Pe care v-am adus-o eu! Așa vorbește Dumnezeu: „Vai de cei care se vădesc Că știu a coase și-ntocmesc Pernuțe, petru subsiori! Vai de cei cari cunoscători Se dovedesc în lucrul lor, În facerea maramelor Cari pentru capete-s țesute – Și mici și mari – și sunt făcute Spre-a prinde suflete în ele! Gândiți voi, oare, căci cu ele Veți prinde suflete mereu – Suflete din poporul Meu – Și-n felu-acesta, încercați, În viață, ca să vă păstrați?

19. Voi toți Mă necinstiți mereu, În față la poporul Meu, Un pic de orz să dobândiți Sau niște pâine să primiți. Pe cei ce n-ar fi trebuit, Voi îi ucideți, negreșit, Și să trăiască-i faceți voi, Pe cei ce nu trebuie-apoi. Astfel, îi înșelați mereu, Pe cei ce sunt popor al Meu, Pentru că ei și-au însușit Minciunile ce le-ați rostit.”

20. De-aceea, Domnul Dumnezeu A zis: „Mare necaz am Eu, Pe ale voastre perne moi, Cu cari, suflete, prindeți voi, Căci sunt ca lațurile-ntinse, În care păsările-s prinse. De-aceea, de la brațe, iată, Vi le voi smulge dintr-odată, Și dau drumul sufletelor! Dau drumul, astfel, tuturor Celor pe care, înadins – Ca și pe păsări – voi i-ați prins!

21. Maramele vă rup apoi Și-n felu-acesta, scoate-l-voi Pe-al Meu popor nenorocit Din mâna voastră, negreșit. Tocmai de-aceea, mai apoi, Că Eu sunt Domnul, veți ști voi.

22. Voi, prin minciuni, necontenit, Mâhniți pe cel neprihănit, Deși Eu nu l-am întristat. Voi, să-ntăriți, ați căutat, Brațele celui ce e rău. N-ați încercat, din drumul său, Să îl întoarceți înapoi, Viață făgăduindu-i voi.

23. Din astă pricină, să știți Că nu o să mai prorociți. Vedenii n-o să mai aveți Și să-nșelați n-o să puteți. Pe-al Meu popor am să-l scot iară, Din ale voastre mâini, afară. În felu-acesta, mai apoi, Că Eu sunt Domnul, veți ști voi.”

»