Ezechiel 15 NTR
1. Cuvântul Domnului mi-a vorbit, zicând:
2. „Fiul omului, prin ce se deosebește lemnul de viță de orice altă ramură a vreunui copac din pădure?
3. Se ia lemn de viță pentru a se face vreo lucrare anume? Se ia cumva lemn de viță pentru a se face din el măcar un țăruș, de care să se atârne tot felul de vase?
4. Iată că este aruncat în foc să ardă. Iar după ce focul îi arde cele două capete și îi face scrum mijlocul, mai poate fi el bun pentru vreo lucrare?
5. Deci, dacă atunci când era întreg nu s-a putut face nimic din el, cu cât mai puțin acum, după ce l-a ars focul și l-a făcut scrum!“.
6. De aceea, așa vorbește Stăpânul Domn: „Așa cum deosebesc lemnul de viță de lemnul oricărui copac din pădure, ca să-l pun pe foc să fie ars, tot așa voi face și cu locuitorii Ierusalimului.
7. Îmi voi îndrepta fața împotriva lor. Din foc au scăpat, dar tot focul îi va arde! Când Îmi voi îndrepta privirea împotriva lor, veți ști că Eu sunt Domnul.
8. Voi preface țara într-o pustietate din cauză că au fost necredincioși, zice Stăpânul Domn“.