Ezechiel 16 BIV2014

1. Apoi, Cuvântul Domnului

2. Îmi zise: „Fiu al omului, Pân’ la Ierusalim, tu du-te Și urâciunile făcute De către el, i le arată!

3. Apoi, vorbește-i astfel: „Iată Cuvântul ce l-am adus eu, Chiar de la Domnul Dumnezeu, Cuvânt pentru cetatea care, Ierusalim, drept nume, are: „A ta obârșie-i vădită În astă țară Canaanită. Tatăl tău fost-a Amorit, Iar mama ta-i de neam Hetit.

4. Pe lume, când te-ai arătat, Buricul nu ți-a fost tăiat. În apă, nu ai fost scăldată, Pentru a fi, apoi, curată; Și nimenea nu te-a frecat, Cu sare, nici nu te-a-nfășat, În scutece, cum se cuvine.

5. Nimeni nu s-a-ndurat de tine Și nimeni, milă, n-a avut, Așa ceva să-ți fi făcut. Când te-ai născut, ai fost luată Și pe câmpie lepădată, Căci la toți scârbă le-ai făcut, Îndată de cum te-au văzut.

6. Însă atunci, Eu am venit Pe acel câmp și te-am zărit, Zăcând acolo, părăsită, În al tău sânge tăvălită, Și-am zis: „Deși se tăvălește În sânge, iat-o că trăiește!” Ți-am spus, atuncea: „Să trăiești, Chiar dacă-n al tău sânge, ești!”

7. Cu zeci de mii, te-am înmulțit. Neîncetat, te-am tot sporit Și-ai tăi ajuns-au ca să fie, Precum e iarba, din câmpie. Necontenit, tu ai crescut, Până când mare te-ai făcut, Iar frumusețea dobândită Ți se vădea desăvârșită. Sânii, rotunzi, ți s-au făcut, Iar părul, mândru, ți-a crescut. Degeaba, însă, te mândreai, Pentru că tot goală erai.

8. Atuncea când Eu am trecut Pe lângă tine, am văzut Că îți venise vremea-n care, Fiorul dragostei apare. Eu, peste tine, mi-am întins Haina și astfel te-am cuprins Cu poala ei. Te-am învelit Cu ea și ți-am acoperit Întreaga-ți goliciune-ndat’. Apoi, credință ți-am jurat Și am făcut un legământ, Cu tine” – zis-a Domnul Sfânt – „Prin care Mie, Mi te-ai dat!

9. Apoi, în apă te-am scăldat Și de-al tău sânge-ai fost spălată. Te-am uns cu untdelemn de-ndată,

10. Și haine noi ți-au fost făcute Care cu fir erau cusute. Ți-am dat încălțăminte care, Din piele de vițel de mare A fost făcută. Înadins, Cu in subțire te-am încins Și în mătase minunată, În urmă, fost-ai îmbrăcată.

11. Cu scule scumpe am venit, Cu care te-am împodobit. Brățări de mâini ai căpătat; O salbă pentru gât ți-am dat,

12. Iar în urechi, cercei, ți-am pus. Și o verigă ți-am adus, De pus în nas. Ți-a mai fost dată Și o cunună minunată, Cu măiestrie întocmită.

13. Astfel, ai fost împodobită Cu-argint și aur și-mbrăcată Cu haina ‘ceea minunată Care din in era făcută Și din mătase-n fir cusută. Floarea făinii ai mâncat-o. Mierea, apoi, ai căpătat-o Și untdelemnul. Te vădeai Desăvârșită că erai În frumusețe. Negreșit, Împărăteasă-ai devenit,

14. Iar pentru frumusețea-ți mare Vesta ți-a mers printre popoare, Căci arătai desăvârșită Precum erai împodobită Cu strălucirea minunată, Care de Mine ți-a fost dată.

15. Însă mai mult te încredeai În frumusețea ce-o aveai Și ai curvit fără-ncetare, La umbra numelui tău mare. Curviile ți-ai revărsat, Pentru că tuturor te-ai dat.

16. Din hainele ce le-ai avut Tu ai luat și ți-ai făcut Niște-nălțimi, deosebite, În culori multe-mpodobite. După ce ți le-ai isprăvit, Pe înălțimi tu ai curvit, Așa cum nimeni n-a văzut Cândva să se mai fi făcut Și precum nici n-o să mai fie În vremile ce au să vie.

17. După aceea, ți-a luat Podoabele ce ți le-am dat – Sculele cele minunate, În aur și argint lucrate – Și chipuri de bărbați, din ele, Făcut-ai. Chipurile-acele, Pe care ți le-ai întocmit, Le foloseai pentru curvit.

18. Din hainele cele plăcute Cari la gherghef au fost cusute Straie-ai făcut, să-mbraci cu ele, În urmă, chipurile-acele. În fața lor, tămâia Mea Și untdelemnu-asemenea, Le-ai dus și-n dar le-ai așezat.

19. Apoi, tot lor le-ai închinat Pâinea pe care o aveai Căci de la Mine o primeai. Și untdelemn le-ai dăruit. Mierea cu care te-am hrănit În fața lor, de-asemenea, Dusă ajunse-a fi și ea. Tot ceea ce le-ai dăruit, Precum tămâia te-ai gândit Să fie, căci miros plăcut Prin ele să le faci, ai vrut. Așa ai procedat, mereu!” – A zis Cel care-i Dumnezeu.

20. „N-a fost destul câte-ai făcut, Căci pruncii ce Mi i-ai născut, Jertfă i-ai dat, chipurilor Spre a sluji drept hrană, lor? N-a fost destul cât ai curvit,

21. Încât apoi a trebuit Să-Mi junghii floarea fiilor, Să-i treci prin foc, în cinstea lor?

22. În mijlocul răului care L-ai săvârșit fără-ncetare Și a curviilor făcute – Ce se vădeau nemaivăzute – N-ai vrut să-ți mai aduci aminte De vremile de dinainte – De tinerețea ta – când Eu Te-am întâlnit în drumul meu, Goală, pe câmpuri, părăsită Și-n al tău sânge tăvălită!

23. După tot rău-acesta care L-ai săvârșit fără-ncetare – (O, vai de tine! Vai, mereu!” – Zice Cel care-i Dumnezeu –)

24. „Case anume, ți-ai zidit, Care erau pentru curvit, Iar în piețe, ai cătat Doar înălțimi, de-ai ridicat.

25. La colț de uliți, am văzut Că înălțimi, iar, ți-ai făcut Iar frumusețea ta vestită, Ai vrut să fie necinstită. Picioarele ți-ai desfăcut, În fața celor ce-au trecut Pe lângă tine, ne-ncetat, Căci la curvie te-ai dedat.

26. Cu Egiptenii ai curvit; Vecinilor, ți-ai dăruit Trupul ce-a fost de vlagă plin. Cu cei care la tine vin, Ai înmulțit a ta curvie, Ca să stârnești a Mea mânie.

27. Iată, mânia M-a cuprins Și împotrivă-ți am întins, Acum, temutul brața al Meu, Iar porția pe care eu, Pentru-ntreținere ți-am dat-o, Află că mult ți-am micșorat-o, Pentru că am găsit cu cale Ca să te las vrăjmașei tale – Copila Filistenilor. Când ea, felul purtărilor Ți l-a văzut, s-a înroșit, De cât e de nelegiuit.

28. Spre-Asirieni te-ai îndreptat Și la curvie te-ai dedat, Căci fără saț te-ai dovedit. Dar nici așa, de-al tău curvit, Tu – încă – nu te-ai săturat.

29. Spre Canaan ți-ai îndreptat Curviile și ai pătruns Pân’ la Haldei, însă de-ajuns Tot nu ți-a fost; n-ai încetat, Pentru că nu te-ai săturat.

30. Ce slăbiciune ai avut, De inimă, de ai făcut Toate aceste lucruri rele – Precum ibovnicele-acele Cari la curvie s-au dedat –

31. Atuncea când ți-ai ridicat Case anume, de curvit, În colț de uliți, și-ai zidit Doar înălțimi, puse în față, Oriunde, în orice piață. Prin ceea ce ai săvârșit, Tu nici nu te-ai asemuit Cu acea curvă care cată, Mereu, ca să primească plată.

32. Prea curvă, tu te-ai dovedit, Ca și femeia ce-a primit Străini, acasă, ne-ncetat, În locul la al ei bărbat!

33. Femeile care curvesc, Mereu o plată dobândesc; Numai tu, daruri le-ai făcut, Iubiților ce i-ai avut, Doar pentru ca să reușești Să îi atragi și să curvești.

34. Cu totul altfel te-ai vădit, Decât cele care-au curvit, Pentru că nimeni, înadins, Spre tine, mâna, nu și-a-ntins, Ci tu, o plată le dădeai Celor pe care-i aduceai La tine, chiar de-i potrivit Ca ei, ție, să-ți fi plătit. Din felu-n care te-ai purtat, Mai altfel tu te-ai arătat, Decât acelea cari, se știe Că sunt dedate la curvie.”

35. „Curvă, ascultă ăst Cuvânt, Din partea Domnului Cel Sfânt!

36. Așa vorbește Dumnezeu: Iată ce îți voi face Eu: Pentru că tu ți-ai risipit Banii și ti-ai descoperit – Căci goliciunea, ne-ncetat, La idoli tu ți-ai arătat Și la ibovnici, negreșit – Din pricină că ai jertfit, Apoi, sângele pruncilor, Dându-l în dar idolilor,

37. Îi strâng pe cei care-ți erau Ibovnici și te dezmierdau, Pe cei pe care i-ai iubit, Pe cei ce i-ai disprețuit. Din toate părțile-i adun Și împotriva ta îi pun. Asupra ta, ei năvălesc Și goliciunea-ți dezvelesc.

38. Ei te vor judeca de-ndată, Așa precum e judecată Femeia care-i dovedită A fi prea curvă și-i găsită Ucigătoare de copii. Asta ai să pățești, să știi! În jertfă sângeroasă, iată, Te voi preface de îndată. Vei fi o jertfă a urgiei Și-asemenea a geloziei.

39. Am să te dau pe mâna lor, Să-ți facă tot ceea ce vor. Casele tale de curvie, Atunci, surpate au să fie, Iar înălțimile zidite Au să îți fie nimicite. Hainele au să ți le ia. Podoabele de-asemenea – Ce sunt din pietre nestemate – Și el îți vor fi luate. Nimica nu vei mai avea, Căci goală tu vei rămânea.

40. O gloată mare au s-adune Și împotrivă-ți o vor pune. Gloata aceea-ngrozitoare, Cu pietre, o să te omoare; Cu sabia te va împunge Și al tău trup îl va străpunge.

41. Casele tale au să cadă În gheara flăcărilor, pradă. În jur ți se vor aduna Cu toți și se vor răzbuna Pe tine, iar pe lângă ei, Vor fi mulțime de femei, Care la al tău chip privesc. În acest fel, vreau să opresc Curvia ta și nici o plată De curvă, nu vei da, vreodată.

42. Așa-Mi voi potoli mânia Și am să Îmi opresc urgia, Pentru că-n urmă, ne-ndoios, Eu nu am să mai fiu gelos Pe tine, căci Mă liniștesc Și supărarea-Mi potolesc.

43. Pentru că nu ți-ai amintit De vremile ce le-ai trăit În tinerețe și-ai cătat, Mereu, doar de M-ai ațâțat Prin ceea ce ai săvârșit, Iată, voi face – negreșit – Să cadă peste capul tău, Purtarea ta – tot acest rău – Ca tu să nu mai îndrăznești, Nelegiuiri să săvârșești.

44. Iată, cei care au știut Ca zicători să fi făcut, În pilda lor au să te pună Și-n acest fel au să îți spună: „După cum mama se arată, Așa este și ai ei fată!”

45. Ești fiica mamei tale, care, De toți copii ce îi are – Precum și de al ei bărbat – Ajuns-a de s-a dezgustat. Mama vă e de neam Hetit, Iar tatăl vostru-i Amorit.

46. Sora ta mare, cea aflată La miazănoapte așezată, Chemată e Samaria, Cu fiicele de lângă ea. Sora cea mică e chemată Sodoma și e așezată În miazăzi, cu-ale ei fiice.

47. Iată dar, ce pot Eu a-ți zice: Tu, nu numai că ai umblat Pe-ale lor căi neîncetat – Făcând tot ceea ce-ai văzut Precum că ele au făcut – Dar ca și cum te-ai fi gândit Că prea puține-ai săvârșit, Te-ai arătat și mai stricată Decât au fost ele, vreodată.

48. Pe viața Mea” – a cuvântat Cel ce e Domn cu-adevărat Și Dumnezeu – „Eu am văzut Cum că Sodoma n-a făcut – Cu ale ei fiice apoi – Tot ceea ce ați făcut voi, Adică tu ce-n frunte stai, Cu fiicele pe cari le ai.

49. Iată ceea ce am văzut Eu, că Sodoma a făcut, Iată a ei nelegiuire: Era-ngâmfată, peste fire; Trăia-n belșugul ei cel mare, În liniște și nepăsare. Ale ei fiice o urmau Și-asemeni ei, viața-și duceau. Sprijin, n-au dat celui lipsit Și nici celui nenorocit.

50. Blestemății ele-au făcut, În fața Mea. Când am văzut Ce fac și cum s-au semețit, Îndată Eu le-am nimicit.

51. Samaria, nici jumătate Din ale tale mari păcate, Nu le-a făcut. Da – negreșit – Mai multe, tu ai săvârșit Și astfel, prin al tău păcat, Surorile ți-ai ușurat, Căci a lor vină, bunăoară, A devenit mult mai ușoară.

52. Tu, cea care ai ușurat Vina care ți-a apăsat Surorile – căci am văzut Purtările ce le-ai avut – Suferă-acum, urmările Ce ți le dau purtările! Prin ceea ce ai săvârșit, Mai urâcioasă-ai devenit De cât au fost ele, vreodat’, Și-n acest fel le-ai ușurat, Căci a lor vină, bunăoară, A devenit mult mai ușoară. Acopere-te de rușine! Ocara vină, peste tine, Căci ușurat-ai vina care, Surorile-ți, apăsa tare!

53. Îi voi aduce înapoi, Pe cei ce sunt prinși de război Și se vădeau ai Sodomei Precum și ai fiicelor ei. Îi voi aduce înapoi Pe cei ce sunt prinși de război Vădindu-se ai Samariei Precum și ai fiicelor ei. Îi voi aduce înapoi Și pe ai tăi prinși de război Care, atunci, afla-se-vor, Cu toții, în mijlocul lor,

54. Ca astfel, tu să îți simțești Ocara și să te roșești, Pentru tot ce ai săvârșit Și-n urmă, să le fi slujit Drept pricină de mângâiere, Venită în a lor durere.

55. Astfel, Sodoma – și cu ea, Fiicele ei, de-asemenea – Atunci se vor întoarce iară, La starea lor de-odinioară. Și sora ta, Samaria – Și-ale ei fiice-asemenea – Atunci se vor întoarce iară, La starea lor de-odinioară. Și tu, cu ale tale fiice, Vă veți întoarce – pot a-ți zice – La starea cea de altădată.

56. Când erai mândră și bogată, De soarta pe care-o aveai – Deci de Sodoma – nu vorbeai.

57. De ea, tu nu ai mai vorbit ‘Nainte de-a se fi vădit Nemărginita-ți răutate, Când ai primit – pe săturate – Batjocura fiicei pe care Neamul de Sirieni o are, A fiicei Filistenilor, Precum și a vecinilor Care în jurul tău erau Și care te disprețuiau!

58. Într-adevăr, n-ai altă cale Decât să-ți porți relele tale, Nelegiuirile știute Și urâciunile făcute.”

59. Așa vorbește Dumnezeu: „Iată ce îți voi face Eu: Îți fac, după cum am văzut Precum că și tu ai făcut, Nesocotindu-ți jurământul Și încălcându-ți legământul!

60. Însă, de legământul Meu, Am să-Mi aduc aminte Eu. De el, am să-Mi aduc aminte, Căci l-am făcut mai înainte, În vremea tinereții tale. Iată că am găsit cu cale, Alt legământ să fac cu tine, Care pe veșnicie ține.

61. Atunci, ai să-ți aduci aminte, Cum te-ai purtat Tu, înainte, Și te vei umple de rușine, Când ai să le primești, la tine, Pe ale tale surori, cari Sunt și mai mici, dar și mai mari. Pe-acestea, ți le voi da Eu, Dar nu pe legământul Meu, Pentru că nu pe-al lui temei, La tine, tu ai să le iei.

62. Cu tine, fac un legământ Și ști-vei că Eu, Domnul, sânt,

63. Ca de trecut să-ți amintești, Să-ți închizi gura, să roșești Cuprinsă de rușinea ta Atunci când Eu îți voi ierta Toate pe câte le-ai făcut, Păcatele ce le-ai avut. Așa va fi, cum am zis Eu, Care sunt Domnul Dumnezeu,”