Ezechiel 19 BIV2014

1. „O plângere fă, despre cel Ce-i domnitor în Israel

2. Și spune: „Cum se arăta Că ar fi fost măria-ta? Ca o leoaică se-arătase Cari lângă-ai ei pui se culcase Și, printre ceilalți pui de lei, Se îngrijea de puii ei.

3. Un pui pe care l-a crescut, În tânăr leu s-a prefăcut. Prada să-și sfâșie-a-nvățat Și-n urmă, oameni a mâncat,

4. Iar neamurile de sub soare, În contră-i, au făcut prinsoare. O groapă-n cale i-au întins Și în adâncul ei l-au prins. Apoi belciug, în nări, i-au pus Și-n urmă în Egipt, l-au dus.

5. Leoaica l-a tot așteptat, Iar când văzu că s-a-nșelat În ceea ce-a nădăjduit – Căci al ei pui n-a mai venit – Alese alt pui, vrând astfel, Un leu să facă-apoi, din el.

6. Puiul acela a crescut Și-n tânăr leu s-a prefăcut. Prada să-și sfâșie-a-nvățat Și-n urmă, oameni a mâncat,

7. El în palate-a năvălit, Cetățile le-a nimicit Iar răcnetele lui speriară Și îngroziră-ntreaga țară.

8. Da, împotriva lui au stat Popoarele ce s-au aflat În țările ce se vădeau Că împrejurul lui erau. Lațuri, acestea i-au întins Și în a lor groapă l-au prins.

9. Apoi belciug, în nări, i-au pus Și-nchis în cușcă a fost dus La împăratul cel pe care, În frunte, Babilonu-l are. În cetățuie-l încuiară, Pentru că au voit să-i piară Glasul puternic, în ăst fel, Din munți-aflați în Israel.”

10. „Și mama ta, asemeni ție, Se dovedea a fi o vie Cari lângă apă a crescut. Mlădițe multe a făcut, Pentru că-n jur erau aflate Râuri cu ape-mbelșugate.

11. Ale ei ramuri erau mari Și au ajuns atât de tari, Astfel încât s-ar fi putut, Din ele, să se fi făcut Toiege ce le foloseau Cei cari cârmuitori erau. Prin a ei mare înălțime Și a mlădițelor mulțime, Privirile le atrăgea Căci de departe le-ntrecea Pe alte ramuri viguroase, Foarte înalte și stufoase.

12. Dar mâinile au înhățat-o, Au smuls-o și au aruncat-o, Jos, pe pământ. Când a venit Vântul cel de la răsărit, Îndată roada i-a uscat, Iar flăcările au mâncat Puternicele ei mlădițe Și-au nimicit ale ei vițe.

13. Acuma iat-o, în pustie Sădită-ajuns-a ca să fie, Într-un pământ uscat, în care, Loc, apa râului nu are.

14. Din ale ei mlădițe mari, Ieșit-a foc puternic, cari Întreaga roadă i-a mâncat. După tot ce s-a întâmplat, Ea nu mai are ramuri cari Să se arate a fi tari, Din care să se fi putut, Toiege, să se fi făcut, Pentru cei care se vădeau Precum că voievozi erau. Astă cântare se vădește A fi de jale și slujește Drept o cântare potrivită, La ceas de jale folosită.”