Ezechiel 21 BIV2014

1. Apoi, Cuvântul Domnului

2. Îmi zise: „Fiu al omului, Către Ierusalim privește Și împotrivă le vorbește Acelor locuri care sânt Drept sfinte, pe al lui pământ! Tu să mai prorocești la fel, Apoi, contra lui Israel!

3. Să spui dar, țării cea pe care Neamul lui Israel o are: „Așa vorbește Domnul: „Iată, Nenorocirea se arată Și-asupra ta acuma vine Căci necaz mare am, pe tine. Am să-Mi trag sabia și-apoi, Din tine, Eu nimici-voi Atât pe cel neprihănit Cât și pe cel, rău, dovedit.

4. Pentru că iată, Eu voiesc, Din tine, ca să nimicesc Atât pe cel neprihănit Cât și pe cel, rău, dovedit. Am să-Mi trag sabia și-apoi, Urgie am s-aduc la voi, Căci de la miazăzi-ncepând Și-n miazănoapte ajungând, Orice făptură întâlnită Are să fie-atunci lovită.

5. Orice făptură o să știe Că Eu sunt Domnul, pe vecie, Și că din teacă, sabia, Eu Mi-am luat-o și-astfel ea Nu se va-ntoarce înapoi.

6. Tu, fiu al omului, apoi, Să gemi de parcă ai avea Rărunchi zdrobiți! De-asemenea, Să gemi cu-amărăciune mare În suflet, fără încetare! Să gemi în fața tuturor! Să gemi dar, sub privirea lor!

7. De te vor întreba: „Ce este?”, Tu spune-le: „Vine o veste…” Atuncea când va veni ea, Să știți că, parte, vor avea, De spaimă, inimile toate. Din suflete, nu vă veți scoate Mâhnirea ce vă va cuprinde. Mâinile vor începe-a prinde Să tremure și să slăbească. Genunchii au să se topească Asemeni apei, negreșit. „Iată că vine! A sosit!” – Zice Acel care mereu, E Domn, precum și Dumnezeu.

8. Apoi, Cuvântul Domnului

9. Îmi zise: „Fiu al omului, Du-te, acuma, și vestește Și-n felu-acesta prorocește: „Așa vorbește Domnul: „Iată Ce fel de lucruri, vă așteaptă: Da! Sabia e ascuțită Și este bine lustruită.

10. E ascuțită-n acest fel, Căci este gata de măcel Și lustruită ea se cere, Ca să lucească cu putere! O, sabie! Într-o clipire, Toiagul cel de cârmuire, Din mâna fiului meu – vai! – Te-ai repezit ca să îl tai, Care, precum se dovedește Orișice lemn, nesocotește…

11. A dat-o spre-a fi lustruită, De mână ca să stea lipită. E ascuțită sabia Și lustruită este ea, Căci să-narmeze se gătește, Pe cel care măcelărește.

12. Te vaietă, în gura mare, Și strigă-apoi, cât poți de tare, Tu, fiu al omului, căci ea – Adică tocmai sabia – E pregătită să pornească, Pe-al Meu popor să îl lovească. Ea-i împotriva celor cari Sunt voievozi, fiind mai mari În Israel, pentru că ei Sunt dați drept pradă sabiei. Dat sabiei, alături lor, E și sărmanul Meu popor. De-aceea tu, când prorocești, Pe coapse ai să te lovești!

13. Da. S-a făcut astă-ncercare Și ce are să fie oare, Dacă toiagul ce-a domnit – Cari totul a nesocotit – Va fi lovit de nimicire Și șters va fi de peste fire?” – A întrebat Cel cari mereu, E Domn, precum și Dumnezeu.

14. „Tu, fiu al omului, vorbește, Bate din mâini și prorocește! Doresc să fie îndoite – Ba chiar să fie întreite – Acele lovituri pe care, Ca să le dea, sabia are. E sabia pentru măcel, Este pentru războiul cel Cari a fi mare se vădește, Îi înconjoară și-i pândește Din toate părțile deodată Și fără milă se arată.

15. Pentru că vreau să-i îngrozesc În inimi și să înmulțesc Numărul celor hărăziți A fi de sabie loviți, De-aceea tras-am sabia Și-i voi amenința cu ea, La toate porțile, de-ndată. Vai! Ascuțită se arată, Căci pregătită-i de măcel Și fulgeră al ei oțel.

16. Tu, sabie, precum se cere, Strânge-ți întreaga ta putere! Spre dreapta ta, întoarce-te! Așa! Apoi, așează-te! Te scoală iar, și nu mai sta! Întoarce-te spre stânga ta! Apoi, în juru-ți te rotește Și-n toate părțile lovește!

17. Iar Eu, atunci, de bucurie, Din palme bat, și-a Mea urgie, Așa am să o potolesc, Pentru că Eu, Domnul, vorbesc!”

18. Apoi, Cuvântul Domnului

19. Îmi zise: „Fiu al omului, Tu, două drumuri, să croiești, Pe unde ai să te gândești Să treacă sabia de-ndat’, A celui care-i împărat În Babilon! Să știi că ele – Adică drumurile-acele – Făcute trebuie să pară Că ies doar din aceeași țară. Să faci un semn ce să arate Drumul ce duce spre-o cetate. Ai grijă, semnul să îl pui La începutul drumului.

20. Un drum pe care îl croiești, În așa fel să îl gândești, Ca sabia s-o poți abate Până la Raba, în cetate, Până la fiii cei pe care Amon, urmași, în lume-i are. La celălalt să te gândești Și-n așa fel să îl croiești, Încât când vine sabia, Să poată a ajunge ea Pân’ la cetatea întărită Care-i, Ierusalim, numită. Astă cetate îngâmfată, În Iuda, este așezată.

21. Căci cel ce este împărat – În Babilon încoronat – Acum se află la răscruce Și nu știe-ncotro s-apuce. În față-i, două drumuri vede Și tocmai de aceea șede În al lor capăt și așteaptă Să știe unde îl îndreaptă Bobii. Săgeți a scuturat Și terafimi a întrebat; Chiar și ficatu-l cercetează Să afle pe ce drum urmează Să îl aleagă, ca să vie Peste această-mpărăție.

22. Drumul Ierusalimului E sorțiul cel din dreapta lui. Dacă ăst drum o să-l apuce Și la Ierusalim se duce, Berbeci va ridica și-apoi Va scoate strigăt de război. Cu-acei berbeci o să lovească În porți, ca să le nimicească. Șanțuri adânci vor fi săpate Și-ntărituri vor fi-nălțate. După ce fi-vor împlinite Aceste lucruri hotărâte, Va da porunci pentru măcel.

23. Însă, toți cei din Israel Voiesc aceste lucruri, toate, Vrăjitorii a le socoate – Ei, cari făcut-au mai ‘nainte, Doar mincinoase jurăminte. Dar împăratul – cel pe care În frunte Babilonu-l are – Își amintește – are știre – Despre a lor nelegiuire Și-n acest fel, toți acei inși Ajunge-vor să fie prinși.

24. De-aceea, Cel ce e mereu, Domnul, precum și Dumnezeu A zis: „Pentru că vă făliți Că ați ajuns nelegiuiți, Pentru că vreți a fi văzute Fărădelegile făcute, Pentru că-n toate căutați Păcatele să v-arătați, Pentru că faceți numai rele Și-n urmă vă făliți cu ele, Prinși o să fiți de mâna lui!

25. Tu, domn al Israelului, Tu care ești nelegiuit, Aproape ești de-a fi lovit De moarte. Iată că acum, O zi sosește: e pe drum, Căci făr’delegea s-a întins Nespus și culmea a atins!”

26. Iată ce-a zis Cel cari mereu, E Domn, precum și Dumnezeu: „Jos mitra! Să se prăbușească! Jos și cununa-mpărătească! Nimic nu e cum e știut Că fost-a de la început, Tot ceea ce este plecat Are să fie înălțat, Iar ceea ce s-a dovedit A fi-nălțat va fi smerit!

27. Dau jos cununa, ne-ndoios! O voi da jos! O voi da jos! Dar acest lucru o să fie Numai atunci când o să vie Cel care are drept la ea Și Îi voi spune să o ia.”

28. „Tu, fiu al omului, vorbește Și-n felu-acesta prorocește: „Așa a zis Cel cari mereu, E Domn, precum și Dumnezeu, Despre copiii cei pe care, Amon, urmași, în lume-i are, Precum și despre-a lor ocară: „Scoasă e sabia, afară Și de măcel e pregătită. De nimicire-i lustruită. E pregătită să lovească Și trebuie să strălucească!

29. Printre vedeniile care Se dovedesc înșelătoare Sau prorociile rostite Cari mincinoase sunt vădite, Am să te fac să cazi – să știi – Și printre morți tu ai să fii, Printre cei răi cari sunt ca tine, A căror zi iată că vine, Căci făr’delegea s-a întins Nespus și culmea a atins!

30. Pune-ți în teacă sabia, Pentru că judecata Mea Ți-o fac, unde ai fost făcut, În țara-n care te-ai născut!

31. În contra ta are să vie Focul, aprins de-a Mea urgie Și-a Mea mânie înfocată Asupra ta va fi vărsată. Pradă te dau, acelor care Doar sfâșie fără-ncetare Și cari, mânați de a lor fire, Lucrează numai nimicire.

32. De foc ai să fii ars apoi, Iar al tău sânge, în șuvoi, Mijlocul țări-o să-l stropească. Ei n-au să își mai amintească De tine-apoi, căci – negreșit – Eu, Domnul, sunt Cel ce-a vorbit.”