Ezechiel 25 VDCL
1. Și cuvântul Domnului a fost către mine zicând:
2. Fiu al omului, pune‐ți fața împotriva copiilor lui Amon și prorocește împotriva lor.
3. Și spune copiilor lui Amon: Ascultați cuvântul Domnului Dumnezeu. Așa zice Domnul Dumnezeu: Pentru că ai zis: Ha! Ha! împotriva locașului meu sfințit când a fost pângărit și împotriva țării lui Israel când a fost pustiită și împotriva casei lui Iuda când s‐a dus în robie,
4. de aceea iată, te voi da în stăpânire copiilor răsăritului și ei își vor așeza taberele în tine și își vor face locuințele în tine. Îți vor mânca roadele și îți vor bea laptele.
5. Și voi face din Raba un staul de cămile și din copiii lui Amon o stână de oi. Și veți cunoaște că eu sunt Domnul.
6. Căci așa zice Domnul Dumnezeu: Pentru că ai bătut în mâini și ai dat din picior și te‐ai bucurat cu toată ciuda sufletului tău de țara lui Israel:
Prorocie împotriva moabiților7. de aceea iată, îmi voi întinde mâna asupra ta și te voi da de pradă neamurilor și te voi stârpi dintre popoare și te voi pierde dintre țări; te voi nimici și vei cunoaște că eu sunt Domnul.
8. Așa zice Domnul Dumnezeu: Pentru că Moabul și Seirul zic: Iată, casa lui Iuda este ca toate neamurile!
9. de aceea iată, voi deschide latura Moabului dinspre cetăți, dinspre cetățile lui care sunt la hotarele lui, slava țării: Bet‐Ieșimot, Baal‐Meon și Chiriataim,
10. copiilor răsăritului împotriva copiilor lui Amon. Și le voi da lor în stăpânire ca să nu se mai pomenească de copiii lui Amon între neamuri.
Prorocie împotriva edomiților11. Și voi face judecăți asupra Moabului și vor cunoaște că eu sunt Domnul.
12. Așa zice Domnul Dumnezeu: Pentru că Edomul s‐a purtat cu răzbunare împotriva casei lui Iuda și s‐a făcut foarte vinovat și s‐a răzbunat pe ei,
13. de aceea așa zice Domnul Dumnezeu: Îmi voi întinde mâna asupra Edomului și voi stârpi din el om și dobitoc și‐l voi preface într‐o pustie: și de la Teman și până la Dedan vor cădea de sabie.
Prorocie împotriva filistenilor14. Și îmi voi împlini răzbunarea mea asupra Edomului prin mâna poporului meu Israel și vor face în Edom după mânia mea și după furia mea. Și vor cunoaște răzbunarea mea, zice Domnul Dumnezeu.
15. Așa zice Domnul Dumnezeu: Pentru că filistenii s‐au purtat cu răzbunare și s‐au răzbunat cu ciudă în suflet ca să nimicească cu vrăjmășie veche,
16. de aceea așa zice omnul Dumnezeu: Iată, îmi voi întinde mâna asupra filistenilor și voi stârpi pe cheretiți și voi pierde rămășița malului mării.
17. Și voi face răzbunare mare asupra lor cu mustrări furioase. Și vor cunoaște că eu sunt Domnul când voi pune răzbunarea mea asupra lor.