Ezechiel 27 BIV2014
1. Apoi, Cuvântul Domnului
2. Îmi zise: „Fiu al omului, Spre Tir te-ntoarce și rostește Un cântec care trebuiește A fi de jale! Tirului,
3. În felu-acesta să îi spui: „Tu, care stai pe mal de mare Și faci negoț cu toți cei care, Ostroavele, le locuiesc, Ascultă ce-am să îți vorbesc, Din partea Celui cari, mereu, E Domn, precum și Dumnezeu: „Tu, Tirule, ai glăsuit: „Eu am ajuns desăvârșit În frumusețe! Nimenea Nu mai îmi e asemenea!”
4. Iată, al tău loc de-așezare Este în inimă de mare. Aceia care te-au zidit Făcutu-te-au desăvârșit, În frumusețe. Din Seir,
5. Venit-au chiparoși, în șir, Din cari ei au găsit cu cale, Laturi, corăbiilor tale, Ca să le facă. Ți-au durat Catargele ce le-au lucrat Din mândri cedri din Liban.
6. Apoi, stejarii din Basan, Pentru lopeți, i-ai folosit. Cu fildeș, ei ți-au căptușit Al lavițelor tale șir, Pe cari le-au prins cu cimișir, Adus din depărtări, pe mare, Chiar din ostrovu-acela care, Chitim, se cheamă. Ai primit
7. Pânzele ce le-ai folosit Atunci când steaguri ți-ai făcut, Din al Egiptului ținut. Pânza aceea se vădea Din in subțire a fi. Ea Fusese la gherghef cusută. Din purpură ți-a fost făcută Învelitoarea. Pânza ei E din ostrovul Elișei. Roș și albastru s-au vădit Culorile-n cari s-a vopsit.
8. Cei care în Sidon ședeau – Sau cei cari din Arvad erau – Ți-au fost vâslași, iar – negreșit – Aceia care s-au vădit Precum că sunt mai înțelepți, Erau cârmacii tăi deștepți.
9. Toți lucrătorii iscusiți Cari din Ghebal erau veniți, Cu cei bătrâni ce se vădiră Că tot de la Ghebal veniră, Numai la tine se aflau Și crăpăturile-ți dregeau.
10. Cei ce erau din Persia – Din Lud și Put de-asemenea – În oastea ta slujeau și-apoi Îți erau oameni de război. Scut, coif, în tine-și atârnau Și strălucire îți dădeau.
11. Oștenii care i-ai avut, Care pe ziduri ți-au șezut, Erau de la Arvad veniți. Pe cei viteji și iscusiți, Atuncea ai găsit cu cale, Să-i pui în turnurile tale. Ei scuturile-și atârnau Pe ziduri și-ți desăvârșeau, În ăst fel, frumusețea-ți mare.
12. Locuitorii cei pe care Tarsu-i avea, negoț făceau, Căci – din belșug – mărfuri aveau. La târgul tău, ei au adus Argint și-n față ți l-au pus. A mai adus acel popor Și plumb și fier și cositor.
13. Negoț, în urmă, ai făcut Și cu Meșecul. Ai avut Și cu Iavanul legătură Și-apoi, tot în acea măsură, Și cu Tubalul ai avut. Negoțul cere l-ai făcut Adusu-ți-a multă aramă, Precum și robi, de bună seamă. Pe toate, tu le dobândeai În schimbul mărfii ce-o dădeai.
14. De la Togarma ți-au venit Catârii ce i-ai folosit. Caii și cei ce-i călăreau, Tot din Togarma îți veneau.
15. Negoț, precum este știut, Și cu Dedanul ai făcut. Prin ale tale mâini trecea Negoțul care se făcea În multele ostroave-aflate În jurul tău împrăștiate. Coarne de fildeș îți dădeau; Și abanos îți aduceau.
16. Cu lucrurile minunate Făcute în a ta cetate, Cu Siria negoț făceai. Din Siria smarald primeai; Și purpură ai căpătat; De-asemenea, ai mai luat Și materiale-mpestrițate, Din in subțire, presărate Și cu mărgean sau cu agat.
17. Cu Iuda tu ai mai legat Negoț și ai făcut la fel – Pe urmă – și cu Israel. Îți dădeau grâu de la Minit. Turte și miere-ai mai primit; Și untdelemn ai căpătat Și leac alinător ți-au dat, După cum au găsit cu cale, În schimbul mărfurilor tale.
18. Cu lucrurile minunate Făcute în a ta cetate, Și cu Damascul mai făceai Negoț. Acolo trimiteai Marfa cea multă, felurită, Marfă care era găsită La tine, din belșug. Apoi, De-acolo aduceai la voi Vin de Helbon și lână care Albă era la-nfățișare.
19. De la Uzal sosea Vedanul; Venea de-asemeni și Iavanul La târgul tău. Tu ai luat Fier de la ei, și ți-au mai dat Caise rumenite-n soare Și trestie mirositoare, Precum găsiră ei cu cale, Să-ți dea în schimbul mărfi tale.
20. De la Dedan tu aduceai Învelitori de pus pe cai.
21. Arabia și toți cei cari Peste Chedar erau mai mari, Îți erau negustori, iar ei Îți aduceau berbeci, țapi, miei.
22. Cei cari în Seba se aflau Sau în Raema locuiau, Cu pietre scumpe au venit. Aur ei ți-au mai dăruit Și-apoi miresme minunate. Toate acestea ți-au fost date În schimbul mărfilor cu care Negoț făceai cu fiecare.
23. Negoțul tău se întindea Până-n Haran. De-asemenea, Și în Caneh tu ai pătruns. Până-n Eden ai mai ajuns Cu-al tău negoț. Ai mai făcut Comerț, cu cei care-au șezut În Seba. Negustori veneau, Cari din Asiria erau Și din Chilmad. Ei au adus
24. Și înaintea ta au pus Straiele scumpe, minunate, Mantalele ce-au fost lucrate Din purpura cea fină care Era albastră la culoare, Și cusături nemaivăzute Cari la gherghef au fost făcute. Covoare, ei ți-au mai adus Și-n lăzi de frânghii ți le-au pus, Care fuseseră-mpletite Și-n chip măiestru-mpodobite.
25. Din Tars, corăbii îți veneau Și mărfuri multe-ți aduceau. Erai în culmea bogăției, A slavei și a bucuriei, Chiar în inima mărilor!
26. De brațele vâslașilor Care la tine s-au aflat, Pe ape mari erai purtat, Dar iată că a izbucnit Un mare vânt, din răsărit. Vei fi lovit, nimicitor, Chiar în inima mărilor!
27. Averile-ți nenumărate, Cu mărfurile minunate, Cu târgurile cele mari, Cu-ai tăi cârmaci și marinari, Cu cei care spărturi dregeau Și la corăbii îți lucrau, Cu cei cari mărfuri au avut Și schimb, cu tine, au făcut, Cu oamenii cei de război – Iar pe lângă acești apoi, Și toți cei care se vădeau Că în al tău sân se aflau – Își vor găsi sfârșitul lor Chiar în inima mărilor, Când va fi ziua de durere, Menită pentru-a ta cădere.
28. Țipete mari, atunci, vor scoate Cârmacii. Valurile toate Cutremurat, fi-vor când Au să-i audă, crunt, țipând!
29. Ai tăi vâslași, cu marinari, Cu toți cârmacii tăi cei cari Fuseseră-nvățați pe mare, Au să coboare fiecare, De pe corăbii, unde-au stat, Și-au să pășească pe uscat.
30. Strigăte mari și jalnice Și țipete amarnice Vor scoate, din pricina ta. Doar în cenușă ei vor sta Și de necazul tău cel mare, Pe cap, țărână-au să-și presare.
31. Ei capetele au să-și radă, Atuncea când au să te vadă Și au să afle ce-ai pățit. În saci doar, se vor fi-nvelit, Căci ei, în suflet, au s-adune Nespus de multă-amărăciune, Plângându-te, plini de-ntristare.
32. Împinși de-a lor durere mare, Ei vor găsi, atunci, cu cale, Să întocmească-un cânt de jale, Prin care au să te bocească. Cu toții au să te jelească, Zicând: „Cine se mai vădea, Precum că e asemenea Cu Tirul ce-a fost nimicit, Fiind în mare prăbușit?”
33. Atunci când pe a mării cale Ieșeai cu mărfurile tale, Multe popoare săturai. Averile ce le aveai Și mărfurile-mbelșugate Care la tine-au fost aflate, Îmbogățeau pe cei ce sânt Drept împărați pe-acest pământ.
34. Acum însă, ești sfărâmat, Iar mările te-au înecat. Negoțul tău, înfloritor, Pierit-a-n hăul apelor. Mulțimea oamenilor care Erau la tine în hotare, Cu tine-odată a picat, Atuncea când te-ai scufundat!
35. Aceia care se vădesc Că în ostroave locuiesc, Speriați și-nmărmuriți vor sta Cu toții, din pricina ta, Iar cei care sunt împărați Peste ostroave-ncoronați, Cu părul ridicat vâlvoi, Au să-și simțească, mai apoi, Cum sunt de tremur scuturați Obrajii lor, înspăimântați!
36. Mulțimea negustorilor Popoarelor neamurilor Vor fluiera asupra ta, La tine când se vor uita! Te-ai dus, de tot! Ești prăbușit Și pe vecie, nimicit!”