Ezechiel 28 BIV2014
1. Apoi, Cuvântul Domnului
2. Îmi zise: „Fiu al omului, Spune aceluia pe care, Tirul, drept voievod, îl are: „Așa a zis Cel cari, mereu, E Domn, precum și Dumnezeu: „Iată că tu te-ai îngâmfat În inimă și-ai cuvântat Plin de mândrie, zicând: „Eu, Pe scaunul lui Dumnezeu, Ajuns-am să fiu așezat, Căci Dumnezeu – cu-adevărat – Sunt eu și sunt stăpânitor, Aici, în sânul mărilor”, Măcar că Dumnezeu nu ești, Ci doar un om tu te vădești Care doar ifose-ți dădeai De parcă Dumnezeu erai.
3. Iată, chiar decât Daniel, Mai înțelept ești și astfel, Nu era taină nepătrunsă, Care să îți fi fost ascunsă.
4. Prin istețime și putere, Ai înmulțit a ta avere Și-n visterii ai adunat Argint și aur, ne-ncetat.
5. Cu-nțelepciunea ce-o aveai Și cu negoțul ce-l făceai, Averile ți le-ai săltat, Iar inima ți s-a-ngâmfat.
6. De-aceea, Domnul Dumnezeu A zis: „Pentru că tu, mereu, Ifose-ți dai și te fălești De parcă Dumnezeu tu ești,
7. Iată, în contra ta apoi, Niște străini aduce-voi. Am să aduc, dintre popoare, Pe cele mai asupritoare Ca împotrivă să îți stea. Ele vor scoate sabia Și împotrivă o vor pune La marea ta înțelepciune, Iar frumusețea ta vădită Are să fie pângărită.
8. Vei fi de moarte secerat Și-n groapă fi-vei aruncat, Asemenea celor împunși De lovituri, care, străpunși Fiind, se prăbușesc și mor Chiar în mijlocul mărilor.
9. În fața ucigașului – Atuncea – tu o să mai spui: „Sunt Dumnezeu”, măcar că ești Un om doar? O să mai vorbești În felu-acesta, când, la tine, Cel care te ucide vine?
10. Tu vei muri, cum se sfârșesc Aceia care se vădesc Că împrejur nu sunt tăiați, Când pradă morții sunt lăsați. Tu vei muri asemeni lor, De mâinile străinilor.”
11. Apoi, Cuvântul Domnului
12. Îmi zise: „Fiu al omului, Un cânt de jele, tu rostește Pentru cel cari, în Tir, domnește. Să-i spui celui cari, împărat, Este în Tir încoronat: „Așa a zis Cel cari, mereu, E Domn, precum și Dumnezeu: „Înțelepciune ai vădit Și ai ajuns desăvârșit. În frumusețe, nimenea Nu-ți mai era asemenea.
13. Tu, în Eden – atunci – erai, Iar locul unde te aflai, Este grădina cea pe care, Iată că Dumnezeu o are. Cu pietre scumpe, negreșit, Acolo fost-ai învelit: Cu sardonic te-mpodobeai; Topaz, pe straiul tău aveai, Cu diamant și hrisolit; Onixul l-ai mai folosit; Iaspis, safir, smarald, rubin Tu ai mai folosit, din plin, Precum și aurul curat. În a ta slujbă s-au aflat Toate timpanele-nsoțite De flautele pregătite Încă de când ai fost făcut.
14. Un heruvim – la început – Ocrotitor, te dovedeai Și-aripi întinse tu aveai. Pe muntele lui Dumnezeu, Atuncea te pusesem Eu, În mijlocul pietrelor care Se dovedeau scânteietoare.
15. Fără prihană-ai fost făcut, Din ziua-n care te-ai născut, Până atunci când a venit O zi în care s-a găsit Nelegiuirea-n tine-aflată.
16. Negoțul tău cel mare – iată – Care s-a-ntins și a crescut, De silnicie te-a umplut, Încât căzut-ai în păcat. De-aceea, fost-ai aruncat Din muntele lui Dumnezeu, De unde te pusesem Eu, În mijlocul pietrelor care Luceau cu o putere mare.
17. Inima ți s-a îngâmfat Și-nțelepciunea ți-ai stricat Din pricină că tu erai Frumos și strălucire-aveai. De-aceea, fi-vei azvârlit Jos – la pământ – și dăruit Priveliște-mpăraților Popoarelor neamurilor.
18. Prin multele tale păcate, Prin nedreptățile-arătate În marea ta negustorie, Spurcate au ajuns să fie Locașurile tale sfinte. De-aceea-ți spun, să iei aminte, Pentru că din al tău mijloc, Voi face ca să iasă foc. El te va mistui – să știi – Până cenușă ai să fii, Chiar înaintea tuturor Celor care te înconjor.
19. Popoarele ce te-au știut – Acelea cari te-au cunoscut – Înmărmurite au să fie, Văzând ce ți s-a-ntâmplat ție. Ești nimicit și niciodat’ Nu vei mai fi tu, ridicat!”
20. Apoi, Cuvântul Domnului
21. Îmi zise: „Fiu al omului, Către Sidon, acum, privește Și împotrivă-i prorocește!
22. Spune așa: „Cel cari, mereu, E Domn, precum și Dumnezeu A zis astfel: „Ia seama bine! Mare necaz am Eu pe tine, Sidonule! Dar, negreșit, Eu voi ajunge proslăvit În al tău mijloc – să se știe Că Eu sunt Domnul, pe vecie – Atunci când am să-Mi împlinesc Cuvintele ce le rostesc Și-atuncea când sfințenia Mea, În tine, Mi se va vedea.
23. Ciumă trimit asupra lui, Iar valurile sângelui, Pe ulițele lui, vor trece. Oamenii săi au să se-aplece Sub ascuțișul sabiei Și între morți vor trece ei, Căci sabia se va ivi Asupra lor și-i va lovi Din toate părțile, să știe Că Eu sunt Domnul, pe vecie.
24. Când se va face în ăst fel, El – pentru neamul Israel – Nu va mai fi ca spinul care Înțeapă, fără încetare, Și doar dureri îi aduceau Cu cei cari împrejur erau. În acest fel, vor ști că Eu Sunt Domn, precum și Dumnezeu.”
25. Iată dar ce a glăsuit Acela care S-a numit A fi drept Domn și Dumnezeu: „Atuncea când voi strânge Eu, Din lume, casa cea pe care Neamul lui Israel o are, Voiesc să Îmi arăt în ea – Popoarelor – sfințenia Mea. Vor locui în țara dată, Lui Iacov – robul Meu – odată.
26. În liniște-au să locuiască În țară și au să-și zidească – Acolo, iarăși – case noi. Și vii își vor sădi apoi. Da. Liniște ei vor avea, Atunci când judecata Mea – Așa precum a fost rostită – Are să fie împlinită Față de cei ce locuiesc În jur și îi disprețuiesc. Atuncea, ei vor ști mereu, Că Eu sunt Domnul Dumnezeu. Vor ști dar, că sunt Domnul lor, Iar ei Îmi sunt al Meu popor.”