Ezechiel 29 BIV2014

1. Anul era al zecelea Și-a doisprezecea zi-ncepea Din luna cari în an apare A zecea, la numărătoare. Atunci, Cuvântul Domnului

2. Îmi zise: „Fiu al omului, Către Egipt tu să privești Și-n acest fel să prorocești În contra Faraonului, Precum și a Egiptului!

3. Să spui: „Acela cari, mereu, E Domn, precum și Dumnezeu, În acest fel a glăsuit: „Mare necaz am, negreșit, Pe tine, cel care – pe tron – Ești în Egipt drept Faraon, Pe tine, mare crocodil Al apelor, cari despre Nil, Ai zis așa: „E râul meu, Căci făcător al său sunt eu!”

4. Ce am de gând, iată, îți spun: Cârlig, în fălci, am să îți pun, Iar peștii râurilor tale, Să îi lipesc – găsesc cu cale – De ai tăi solzi, căci Eu socot, Apoi, afară să te scot, Din râu-n care ai trăit, Cu peștii care s-au lipit De solzii tăi. Vei fi luat

5. Și în pustie aruncat, Cu peștii care te-nsoțesc, Care – de tine – se lipesc. Pe fețele ogoarelor, Tu și cu peștii apelor Cari ale tale zici că sânt, Ajunge-vei pus la pământ Și nu vei mai fi ridicat, Nici nu vei mai fi îngropat; Ci hrană fi-vei fiarelor Și-asemenea păsărilor.

6. Locuitorii cei pe care Țara Egiptului îi are, În vremea ‘ceea au să știe Că Eu sunt Domnul, pe vecie. Acestea se vor fi făcut Doar pentru că Eu am văzut Că pentru casa cea pe care Neamul lui Israel o are, Ei se vădiră o proptea La fel precum e trestia.

7. Te-ai rupt atunci când au întins Mâna, de tine, de s-au prins. Sprijin au vrut, dar i-ai împuns Și al lor umăr l-ai străpuns Atuncea când s-au rezemat De tine. Tu te-ai sfărâmat Și șoldurile le-ai scrântit.”

8. De-aceea, astfel a vorbit Acela care, tot mereu, E Domn, precum și Dumnezeu: „Aduc asupră-ți sabia Și te voi nimici cu ea. Atuncea, cu desăvârșire Am să te șterg de peste fire. Pe lângă oameni, nimicite Vor fi și ale tale vite.

9. În felu-acesta, mai târziu, Se va preface-ntr-un pustiu Tot al Egiptului pământ Și ști-veți că Eu, Domnul, sânt. Acestea se vor fi-mplinit, Pentru că el a glăsuit, Zicând că: „Nilul e al meu, Căci făcătorul lui, sunt eu!”

10. Ascultă și ia seama bine: Mare necaz am Eu pe tine Și pe-ale tale râuri. Eu, Pentru acest necaz al Meu – În vremile ce au să vie – Prefac Egiptul în pustie, De la Migdol chiar începând, Pân’ la Siena ajungând Și până la hotarul care Cu Etiopia îl are.

11. Nici un picior de om, prin ea, Să treacă, nu va mai putea. Nici de picior de vită – iată – Țara nu va mai fi călcată. În patruzeci de ani, în ea, N-o să mai șadă nimenea.

12. Egiptul, după al Meu plac, Într-un pustiu am să-l prefac, Cum fi-vor țările pe care Jur împrejurul său le are. Cetățile vor fi și ele Pustii, în vremile acele, Printre alte cetăți vădite Că-s de asemeni pustiite. Ani patruzeci – se va vedea – Că tot pustii vor rămânea. Locuitorii cei pe care Țara Egiptului îi are, Vor fi în lume-mprăștiați Și-n felurite țări lăsați.

13. Acela care, tot mereu, E Domn, precum și Dumnezeu, A zis apoi: „Când se-mplinesc Anii de care Eu vorbesc – Și care patruzeci fi-vor – Pe al Egiptului popor Am să îl strâng și-l aduc iară Să se așeze-n a lui țară. Eu îl voi strânge, negreșit, De unde fost-a risipit.

14. Îi voi aduce înapoi Pe toți ai săi prinși de război. Am să îi dau poporului, Țara care a fost a lui. În țara Patros îl așez Și-o-mpărăție-ntemeiez Acolo. Astă-mpărăție, Slabă, se va vădi să fie.

15. Da. Va fi cea mai ne-nsemnată Împărăție, căci ‘nălțată – Peste popoare – n-o să fie Nicicând, în vremea ce-o să vie. Împuținată va fi ea Și-astfel nicicând nu va putea Să se ridice peste fire, Punând – pe neamuri – stăpânire.

16. Apoi, această-mpărăție Nu va putea ca să mai fie O pricină aducătoare De-ncredere, casei pe care O are-n lume Israel. Aminte-și va aduce-astfel, De făr’delegea ce-o făcea Când spre Egipt se întorcea. Atuncea, ei vor ști că Eu Sunt Domn, precum și Dumnezeu.”

17. Al douăzeci și șaptelea Era anul ce începea, Căci n-apucase să apună Întâia zi, din prima lună. Atunci, Cuvântul Domnului

18. Îmi zise: „Fiu al omului, Acela care e pe tron, Drept împărat în Babilon – Adică Nebucadențar – O oaste mare a strâns iar Și împotriva Tirului Și-a pus toată oștirea lui, Pentru că el se pregătea Să împlinească-o slujbă grea. Pleșuve-ajuns-au și plecate Să fie capetele toate. Toți umerii cei semețiți Ajuns-au a fi jupuiți. După toate acestea dar, Iată că Nebucadențar Nu a avut parte de plată, Pentru-a lui slujbă îndreptată În contra Tirului. Nici el Și nici oamenii lui – la fel – Parte de plată n-au avut, Pentru ceea ce au făcut.

19. De-aceea, Cel care, mereu, E Domn, precum și Dumnezeu, A zis așa: „Iată, în dar, Îi dau lui Nebucadențar – Cari înălțat este pe tron, Drept împărat în Babilon – Țara Egiptului. Astfel, O pradă fi-va pentru el, Căci are să o jefuiască Și bogăția să-i răpească. Aceasta o să-i fie dată, Pentru oștirea lui, drept plată!

20. Drept plată pentru slujba lui Făcută-n contra Tirului, Îi dau Egiptul, negreșit, Pentru că el s-a ostenit Să facă după planul Meu” – Zisese Domnul Dumnezeu.

21. „Când acea zi are să vie, Am să îi dăruiesc tărie Casei lui Israel. De-ndată, Îți va fi gura dezlegată În al lor mijloc și-o să-ți fie Plină, mereu, de veselie. Atuncea, ei vor fi aflat Că Eu sunt Domn, cu-adevărat.”