Logo
🔍

Ezechiel 33 BVA

«

1. Cuvântul lui Iahve a venit la mine și mi-a zis:

2. „Fiul omului, vorbește-le celor din poporul tău, spunându-le: «Se va întâmpla ca Eu să aduc sabia împotriva unei țări. Și este posibil ca oamenii din poporul țării să desemneze din mijlocul lor un om pe care îl vor pune să le fie santinelă.

3. Când acel om vede sabia venind împotriva țării, sună din goarnă anunțând poporul.

4. Dacă cel care aude sunetul goarnei nu îl ia în considerare, sabia va veni și îi va lua viața. El va fi singurul vinovat de propria lui moarte.

5. Pentru că a auzit sunetul goarnei și l-a ignorat, va fi vinovat de vărsarea sângelui lui. Dar dacă îl ia în considerare, își va scăpa viața.

6. Se poate întâmpla ca santinela să vadă sabia venind și să nu sune din goarnă. Astfel, poporul nu va fi avertizat; iar sabia va veni și va lua viața cuiva. Acela va fi omorât din cauza nedreptății lui; dar voi cere sângele lui din mâna santinelei.

7. Tu, fiul omului, ești santinela pe care am pus-o pentru urmașii lui Israel. Tu vei auzi cuvântul din gura Mea și îi vei anunța din partea Mea.»

8. Când îi voi zice omului rău: «Este o certitudine că vei muri, pentru că ești rău!», iar tu nu vei vorbi cu el ca să îl avertizezi pentru comportamentul lui, acel om rău va muri din cauza nedreptății lui; dar voi cere sângele lui din mâna ta.

9. Dacă tu îl vei avertiza pe cel rău spunându-i să renunțe la comportamentul lui și totuși el nu se va corecta, acel om va muri din cauza nedreptății lui, iar tu îți vei scăpa sufletul.

10. Tu, fiul omului, spune-le urmașilor lui Israel astfel: «Voi ziceți: ‘Nedreptățile și păcatele noastre ne apasă foarte mult. Suntem epuizați (de resurse) din cauza lor. Cum vom putea trăi?’

11. Având în vedere aceste cuvinte ale lor, spune-le: ‘Eu, Iahve, Stăpânul care este viu, vă asigur că nu doresc moartea omului rău; ci doresc ca el să se întoarcă din drumul lui (greșit) și să trăiască. Întoarceți-vă! Întoarceți-vă de pe drumurile voastre care sunt rele. Urmași a lui Israel, de ce vreți să muriți?’»

12. Fiul omului, pentru că aceasta este realitatea, spune-le celor din poporul tău astfel: «Dreptatea omului corect nu îl va scăpa în ziua când va comite nedreptatea; iar răutatea celui rău nu îl va determina să cadă (din nou) în ziua când se întoarce de la răutatea lui. Omul corect nu va mai putea trăi prin dreptatea lui din ziua în care a păcătuit.

13. Când Eu îl asigur pe cel corect că va trăi, iar el se încrede în dreptatea lui și comite nedreptate, toată acea dreptate nu i se va mai aminti; și va muri din cauza nedreptății pe care a comis-o.

14. Astfel, atunci când Eu îi spun celui rău: ‘Te asigur că vei muri!’, este posibil ca el să se întoarcă de la păcatul lui și să facă judecată (corectă) și dreptate.

15. Dacă omul rău dă înapoi garanția, dacă aduce înapoi ce a jefuit, dacă urmează învățăturile care conduc la viață și dacă nu mai comite nedreptatea, este o certitudine că va trăi și nu va (mai) muri.

16. Toate păcatele pe care le-a comis, nu i se vor mai aminti. El a făcut judecată (corectă) și dreptate; deci este o certitudine că el va trăi!»

17. Și totuși, cei din poporul tău zic: «Metoda Stăpânului nostru nu este corectă!» Dar, de fapt, modul lor de (gândire și de) acțiune este cel incorect!

18. Deci, dacă cel corect se întoarce de la dreptatea lui și comite nedreptate, va muri din această cauză.

19. În același timp, dacă omul rău se întoarce de la răutatea lui făcând judecată (corectă) și dreptate, va trăi tocmai datorită acestui fapt.

20. Urmași ai lui Israel, pentru că voi ziceți: «Metoda Stăpânului (nostru) nu este corectă!», judecata Mea va evalua comportamentul fiecăruia!”

21. În al doisprezecelea an al exilului nostru, în a cincea zi din a zecea lună, a venit la mine cineva care fugise de la Ierusalim; și mi-a zis: „Orașul a fost capturat!”

22. Mâna lui Iahve venise peste mine încă de seara, înainte de apariția acelui om; și El îmi deschisese gura înainte să ajungă acela la mine dimineața. Deci gura îmi fusese deschisă și nu mai eram mut.

23. Cuvântul lui Iahve a venit la mine și mi-a zis:

24. „Fiul omului, locuitorii acestor ruine din teritoriul numit Israel, zic: «Avraam a fost singur, dar tot și-a luat țara în proprietate. Noi suntem mulți; deci este o certitudine că țara ne-a fost dată și nouă ca moștenire!»

25. Pentru că ei vorbesc astfel, spune-le că Iahve, Cel care este Stăpân, le zice: «Voi, cei care mâncați carne cu sânge, care vă ridicați ochii spre idolii voștri și vărsați sânge, aveți pretenția să moșteniți țara?

26. Vă încredeți în sabia voastră, comiteți lucruri oribile și fiecare dintre voi o dezonorează pe soția semenului lui… În aceste condiții, considerați că ar trebui să moșteniți țara?»

27. Să le mai spui: «Iahve, Cel care este Stăpân, vă vorbește astfel: ‘Cât este de adevărat că Eu sunt viu, va fi real și faptul că cei care sunt acum printre ruine, vor cădea omorâți de sabie; iar pe cei care sunt pe câmp, îi voi da ca mâncare animalelor sălbatice. Oamenii care mai sunt în fortărețe și cei din peșteri, vor muri din cauza epidemiilor.

28. Voi transforma țara într-o zonă nelocuită și într-un loc devastat; iar mândria forței ei se va termina! Munții lui Israel vor fi atât de devastați, încât nimeni nu îi va mai traversa.

29. Când voi transforma țara într-o zonă nelocuită și într-un loc devastat din cauza faptelor oribile pe care le-au comis, vor ști că Eu sunt Iahve!’»

30. Fiul omului, cei din poporul tău vorbesc despre tine pe lângă ziduri și pe la ușile caselor. Ei discută unul cu altul; și fiecare zice fratelui lui astfel: «Să mergem să auzim care este cuvântul venit de la Iahve!»

31. Și vin la tine mulți oameni de acest fel! Cei din poporul Meu stau înaintea ta și ascultă cuvintele tale; dar nu le pun în aplicare – pentru că ei vorbesc cu gura atât de dulce, dar inima lor umblă după câștig necinstit.

32. Tu ești pentru ei ca un cântăreț plăcut, cu voce frumoasă și care știe să cânte foarte bine la instrumente cu coarde. Ei ascultă cuvintele tale, dar nu le aplică deloc în viața lor.

33. Când va veni distrugerea – care deja este iminentă – vor ști că a fost un profet în mijlocul lor!”

»