Ezechiel 35 BIV2014

1. Apoi, Cuvântul Domnului

2. Îmi zise: „Fiu al omului, Spre muntele Seir privește Și împotrivă-i prorocește!

3. Aste cuvinte să le spui Tu, împotriva muntelui: „Așa a zis Cel cari, mereu, E Domn, precum și Dumnezeu: „Seirule, ia seama bine! Mare necaz am Eu pe tine! În contra ta, brațu-Mi întind. Cu mâna am să te cuprind Și prefăcut într-o pustie, Ținutul tău are să fie,

4. Iar ale tale cetăți, toate, Află că fi-vor dărâmate! Iată dar, ceea ce-ți voi face: Într-un pustiu te voi preface! Pustiu va fi al tău pământ Și ști-vei că Eu, Domnul, sânt!

5. Pentru că tu te dovedeai Că ură veșnică aveai Și-mpins de ea, ai tăbărât Cu sabia și-ai doborât Pe mulți fii dintre cei pe care Neamul lui Israel îi are – Când a venit peste popor Vremea nenorocirilor, Căci făr’delegea s-a întins, Mereu, și culmea a atins –

6. De-aceea, Domnul Dumnezeu A zis: „Pe a Mea viață, Eu, În sânge, am a te preface, Iar sângele nu-ți va da pace. Tu n-ai urât sângele care Se tot scurgea, fără-ncetare; De-aceea, tu – necontenit – De sânge fi-vei urmărit.

7. Eu fac Seirul ca să fie Doar o întindere pustie. Pe cei cari din Seir apucă Spre alte locuri să se ducă, Precum și pe cei cari, apoi, Se vor întoarce înapoi, Fără de milă îi lovesc Și am ca să îi nimicesc.

8. Munții, cu morți ți-i voi umplea, Iar ai tăi oameni vor cădea Pe dealuri și pe văi loviți De sabie și nimiciți.

9. Seirule, într-o pustie Te voi preface, pe vecie. Cetățile-n tine zidite N-au să mai fie locuite Și-n felu-acesta, mai apoi, Că Eu sunt Domnul, veți ști voi.

10. Pentru că tu ai cutezat Și-n acest fel ai cuvântat: „Aceste două neamuri, iată, Și ale lor țări – totodată – Au să ajungă ale mele Căci stăpânire pun, pe ele!” – Măcar că Domnul Se vădea Că în a lor țară ședea –

11. De-aceea, Domnul Dumnezeu A zis: „Pe a Mea viață, Eu – Acum – am să Mă port cu tine, Așa după cum știu prea bine Că s-a vădit a ta mânie Precum și-aprinsa ta urgie, În ura împotriva lor. O să Mă știe-al lor popor, Căci Mă voi face cunoscut, În al lor mijloc și știut Voi fi de către toți, mereu, Atuncea când te judec Eu.

12. Tu însă ști-vei – negreșit – Că Eu, Domnul, am auzit Batjocura ce ai rostit-o Pe care tu ai azvârlit-o, Spre marii munți din Israel, Când ai vorbit, în acest fel: „Sunt pustiiți, lăsați să cadă În ale noastre mâini, drept pradă!”

13. În contra Mea, voi v-ați fălit Și vorbele vi le-ați sporit Față de Mine. Am aflat! Am auzit ce-ați cuvântat!”

14. De-aceea, Cel care, mereu, E Domn, precum și Dumnezeu, A zis: „Atunci când o să fie, În țară, mare bucurie, Te voi preface-ntr-un pustiu!

15. Iată, din pricină că știu Ce bucurie ai avut Atuncea când tu ai văzut Că moștenirea cea pe care Casa lui Israel o are E pustiită, îți voi face La fel, căci Eu te voi preface Într-un pustiu, Seirule. Pe tine-apoi, Edomule, N-am să te cruț și, negreșit, Tu vei ajunge pustiit. În acest fel, o să se știe Că Eu sunt Domnul, pe vecie.”