Ezechiel 36 BIV2014

1. „Tu, fiu al omului, privește Spre munți apoi, și prorocește. Vorbește dar, în acest fel, Munților cei din Israel: „Iată Cuvântul Domnului, Spre munții Israelului!

2. Așa a zis Cel cari, mereu, E Domn, precum și Dumnezeu: „Pentru că cei ce se vădeau Cum că ai voști’ dușmanii erau Au zis: „Ha! Ha! Am dobândit Aste-nălțimi! Le-am moștenit! Aste-nălțimi veșnice, iată, Drept ale noastre se arată!”,

3. Tu spune: „Cel care, mereu, E Domn, precum și Dumnezeu, În acest fel, a glăsuit: „Da! Pentru că ei au voit Să vă înghită, ne-ncetat, Pentru că v-au înconjurat Voind ca să vă pustiască, S-ajungă să vă moștenească Și alte neamuri care sânt Pe fața-ntregului pământ, Pentru că v-au batjocorit Și pentru că au azvârlit Ocara peste voi astfel,

4. Acum, voi munți din Israel, Să ascultați cuvântul spus De către Domnul Cel de Sus!” Așa a zis Cel cari, mereu, E Domn, precum și Dumnezeu, Spre munți, spre dealuri și spre văi, Spre ale râurilor căi, Către ruine pustiite, Către cetăți ce-s părăsite – Care ajuns-au ca să cadă În mâna neamurilor, pradă – Și sunt de râsul tuturor Popoarelor neamurilor.

5. Așa a zis Cel cari, mereu, E Domn, precum și Dumnezeu: „Iată că focul cel aprins De gelozie M-a cuprins, Făcându-Mă ca să privesc Spre neamuri și ca să vorbesc În contra lor și-a-ntregului Popor din al Edomului Ținut, pentru că Mi-au luat Țara și-apoi s-au bucurat În inimi, căci au izbutit Să jefuiască ce-a rodit.

6. De-aceea, tu să prorocești, Căci trebuie ca să vorbești Despre ținutul cel pe care Țara lui Israel îl are. În felu-acesta tu să spui Văilor, dealurilor lui. Vorbește dar, și munților Și tuturor râurilor: „Așa a zis Cel cari, mereu, E Domn, precum și Dumnezeu: „Vorbesc în marea-Mi gelozie Și în aprinsa Mea urgie, Căci suferiți cu-a voastră țară, Necontenit, numai ocară De la popoarele ce sânt Pe fața-ntregului pământ!”

7. De-aceea, Cel care, mereu, E Domn, precum și Dumnezeu, A cuvântat: „Eu Îmi ridic Mâna să jur și iată, zic: Popoarele ce vă-nconjoară, Își vor purta a lor ocară!

8. Munți ai lui Israel, apoi, Și crengi și roade veți da voi, Pentru poporul Meu cel care, Drept Israel, nume, își are. Aceste lucruri prorocite, Aproape-s de a fi-mplinite.

9. Eu, binevoitor – apoi – Am să m-arăt față de voi, Și-n felu-acesta, semănați Aveți să fiți voi și lucrați.

10. În urmă, oameni, Eu voi pune, În număr mare, să se-adune. Pe voi, casa lui Israel Va locui atunci, astfel! Cetățile vor fi zidite Și vor fi iarăși locuite.

11. Pe oameni, am să-i înmulțesc Și vitele-am să le sporesc. Ca mai ‘nainte o să fiți Iarăși, în urmă, locuiți Și mai mult bine – bunăoară – Vă fac, decât odinioară. În felu-acesta, mai apoi, Că Eu sunt Domnul, veți ști voi.

12. Voi face, oameni să sosească, Pe creasta voastră să pășească. Anume-l voi aduce Eu, Pe Israel, poporul Meu. El are să vă stăpânească Și are să vă moștenească, Pentru că nicicând – negreșit – El n-o să fie nimicit.”

13. Așa a zis Cel cari, mereu, E Domn, precum și Dumnezeu: „Căci ți s-a spus, neîncetat: „Tu, țară care ți-ai mâncat Poporul și ți-ai nimicit Neamul care te-a locuit”,

14. Din astă pricină, de-acum, Pe ai tăi oameni, nicidecum, Tu nu îi vei mai fi mâncat, Iar pe al tău neam, niciodat’, N-ai să ajungi să îl lovești Și n-ai să îl mai nimicești” – Zice Acel care, mereu, E Domn, precum și Dumnezeu.

15. Nu vei mai auzi – de-acum – Batjocurile, nicidecum, Și nici ocara tuturor Popoarelor neamurilor. De-aceea, n-ai să-ți mai lovești Neamul și n-ai să-l nimicești” – Zice Acel care, mereu, E Domn, precum și Dumnezeu.

16. Apoi, Cuvântul Domnului

17. Îmi zise: Fiu al omului, Iată că fiii cei pe care Casa lui Israel îi are, Spurcat-au țara-n care-au stat, Prin felu-n care s-au purtat Și prin tot ce au făptuit. Purtarea lor s-a dovedit O spurcăciune-n fața Mea, Care este asemenea Precum cea a unei femei Când e-n necurăția ei.

18. Atunci, făcut-am ca să vie, Asupra lor, a Mea mânie, Din pricină că au vărsat Sânge, în țară, ne-ncetat Și pentru că al lor popor S-a închinat idolilor.

19. De-aceea, fost-au risipiți Și-n felurite țări, goniți. I-am judecat, căci am văzut Ce fapte rele au făcut.

20. Când printre neamuri au venit, Numele-Mi sfânt L-au pângărit, Încât în orice loc mergeau, Oamenii – despre ei – spuneau: „Ăsta-i poporul Domnului, Care-a plecat din țara lui, Pentru că el a trebuit S-o părăsească, negreșit.”

21. Am vrut să scap cinstea pe care Numele Meu cel sfânt o are, Cinste pe care Israel O pângărea, atunci când el, Printre popoare, s-a aflat Și în ale lor țări a stat.”

22. „Să spui dar, casei cea pe care Neamul lui Israel o are: „Așa a zis Cel cari, mereu, E Domn, precum și Dumnezeu: „Nu tu ești pricina din care Eu împlinesc astă lucrare, Tu – casă a lui Israel – Ci al Meu Nume este Cel Din pricina căruia Eu Fac acest lucru, căci – mereu – Când printre neamuri v-ați găsit, Numele-Mi sfânt L-ați pângărit.

23. De-aceea, Numele-Mi pe care L-ați pângărit fără-ncetare Când printre neamuri v-ați aflat, Va fi sfințit și înălțat, Iar neamurile au să știe Că Eu sunt Domnul, pe vecie, Căci vor vedea că printre voi, Eu am să fiu sfințit apoi. Sfințit voi fi, sub ochii lor, De către-al vost’ întreg popor” – Zice Acel care, mereu, E Domn, precum și Dumnezeu.

24. „Căci dintre neamuri, mai apoi, Eu vă voi scoate și-napoi Am să v-aduc, ca să stați iară, Cu toții, în a voastră țară.

25. Atuncea, am să vă stropesc Cu apă, să vă curățesc De idolii ce i-ați avut, De spurcăciuni ce le-ați făcut.

26. O inimă nouă, apoi, Și un duh nou așez în voi. Scot inima din piatră care În trup o poartă fiecare Și-o inimă de carne – iată – În locul ei vă va fi dată.

27. Așez dar, Duhul Meu în voi, Ca să puteți urma apoi, Poruncile pe care Eu Le-am dat spre-a le păzi mereu Și să-mpliniți legile Mele, Așa cum au fost date ele.

28. Iată dar că în ăst fel, iară, Aveți să locuiți în țară, În țara care a fost dată Părinților voștri, odată. Voi o să fiți poporul Meu, Iar Eu vă voi fi Dumnezeu.

29. Eu, din necurății, apoi, Am să vă izbăvesc pe voi. Grâul îl chem și-l înmulțesc. Cu foamete nu vă lovesc.

30. Sporesc roadele pomilor Precum și-ale câmpiilor, Căci nu mai vreau să purtați, iară, Prin lume-a foametei ocară.

31. Atunci, vă veți aduce-aminte De răul cel de mai ‘nainte, Pe care voi l-ați făptuit Și scârba vă va fi lovit Din pricina păcatelor Precum și-a urâciunilor Cari ale voastre se vădesc.

32. Dar tot ceea ce vă vestesc” – Zice Acel care, mereu, E Domn, precum și Dumnezeu – „Nu pentru voi fac Eu, să știți! Vă rușinați dar, și roșiți De felu-n care v-ați purtat, De calea-n care ați umblat Voi, toți copiii cei pe care, Casa lui Israel îi are!”

33. Așa a zis Cel cari, mereu, E Domn, precum și Dumnezeu: „În ziua-n care o să fiți, De făr’delege, curățiți, Au să vă fie, iar, zidite Cetățile și locuite,

34. Iar pustiita voastră țară Are a fi lucrată iară, Chiar dacă-n ochii tuturor Fusese un pustiu ogor.

35. Atunci, cei cari au s-o privească, În acest fel au să vorbească: „Țara ce fost-a pustiită Poate a fi asemuită Doar cu grădina minunată Care, Eden, este chemată. Cetățile ei, dărâmate Și pustiite și surpate, Ajuns-au iarăși întărite Și iată-le azi, locuite!”

36. Popoarele neamurilor Care în jurul vost’ fi-vor, Vor ști că Domnu-a ridicat Ceea ce s-a vădit surpat Și că Eu sunt Cel ce-a sădit Ceea ce fost-a pustiit. Iată, Eu – Domnul – sunt Acel Care-am vorbit și fac astfel.”

37. Așa a zis Cel cari, mereu, E Domn, precum și Dumnezeu: „Iată cum Mă voi fi lăsat, De Israel înduplecat Și iată ce voi face-apoi: Îl înmulțesc, ca și pe oi,

38. Căci ale lui cetăți surpate, Atunci vor fi iar înălțate Și-am să le umplu cu popor, Cu turmele oamenilor Cari Domnului sunt închinate, Cu turmele ce-s îndreptate Către Ierusalim, când are Loc cât-o sărbătoare mare. În felu-acesta, au să știe Că, Eu sunt Domnul, pe vecie.”