Ezechiel 37 BIV2014

1. Asupră-mi, mâna Domnului Venit-a și, în Duhul Lui, Îndată eu am fost luat Și într-o vale așezat. Valea aceea, am văzut Că numai oase a avut, Pe-al ei cuprins. Pe lângă ele –

2. Pe lângă oasele acele – Jur împrejur ocol am dat, Căci multe oase s-au aflat În acel loc împrăștiate, Și toate se vădeau uscate.

3. Atunci, Cuvântul Domnului Îmi zise: „Fiu al omului, Oasele-acestea, crezi cumva, Că vor mai învia cândva?” Eu am răspuns: „O, Domnul Meu, Tu – cari ești Domn și Dumnezeu – Cunoști lucrul acesta, bine!”

4. El zise-atuncea, către mine: „Spre astă vale, tu privește Și-acestor oase le vorbește! Să prorocești și să le spui: „Ascultați spusa Domnului!

5. Așa a zis Cel cari, mereu, E Domn, precum și Dumnezeu: „Un duh, fac, ca să intre-n voi Și-o să-nviați, astfel, apoi!

6. Vinele au să se ivească Și carnea are să vă crească. Apoi, o piele vă croiesc, Cu care vă acoperesc Și o să înviați apoi, Căci un duh nou așez în voi. În acest fel, o să se știe Că Eu sunt Domnul, pe vecie.”

7. Îndată, eu am prorocit Așa cum mi s-a poruncit. Când proroceam cum s-a cerut, Un mare vuiet s-a făcut Și-atunci, în valea ‘ceea mare, Uimit văzut-am o mișcare. Oasele-acelea s-au mutat, S-au strâns și s-au apropiat!

8. Mai bine-n urmă, am privit Și am văzut că le-au ieșit Vine, pe care – de îndat’ – Carnea apoi s-a așezat. După aceea, am văzut Precum că pielea a crescut, Acoperind oasele-acele, Dar duh nu era încă-n ele.

9. Atunci El zise: „Prorocește Și duhului tu îi vorbește! Vorbește fiu al omului Și prorocește-i duhului: „Așa a zis Cel cari, mereu, E Domn, precum și Dumnezeu: „Duhule vino! Ce mai stai? Din cele patru vânturi, hai Și suflă peste morți-acei Ca astfel să-nvieze ei!”

10. Atuncea, eu am prorocit Așa cum mi s-a poruncit. Îndată, duhul a intrat În ei și-apoi au înviat, Șezând cu toții în picioare: Era o oaste foarte mare.

11. Apoi, Cuvântul Domnului Îmi zise: „Fiu al omului, Oasele sunt casa pe care Neamul lui Israel o are. Iată că ei au cuvântat: „Oasele noastre s-au uscat, Nădejdea noastră a pierit. Pierduți suntem noi, negreșit!”

12. De-aceea, tu să prorocești Și-n felu-acesta să vorbești: „Așa a zis Cel cari, mereu, E Domn, precum și Dumnezeu: „Mormintele deschide-voi Și scot din ele, mai apoi, Pe-al Meu popor pentru că el Va fi dus iar, în Israel.

13. Că Eu sunt Domnul veți ști voi, Atuncea când deschide-voi Mormintele, din gura lor Să-l scot apoi pe-al Meu popor!

14. Voi pune Duhul Meu în voi, Pentru ca să trăiți apoi. Atuncea vă voi pune iară, Să locuiți a voastră țară Și ști-veți că Eu am vorbit, Iar ce am spus, am împlinit” – Zice Acel care, mereu, E Domn, precum și Dumnezeu.

15. Apoi, Cuvântul Domnului

16. Îmi zise: „Fiu al omului Du-te de adă o bucată De lemn și scrie, de îndată: „Și pentru Iuda și la fel Pentru toți cei din Israel Care îi sunt tovarăși”. Ia Altă bucată și pe ea, Să scrii: „Lui Iosif, lemn pe care Neamul lui Efraim îl are Și-apoi casei lui Israel, A lui tovarășe”. Astfel,

17. După ce treaba o sfârșești, Bucățile să le unești Ca împreună să se ție Și-n mâna ta, una, să fie.

18. Când întrebat tu ai să fii, De ai poporului tău fii: „Nu vrei ca să ne lămurești Ce-i lucrul ce-l înfăptuiești?”,

19. Tu să le spui: „Cel cari, mereu, E Domn, precum și Dumnezeu Așa vorbește: „Iată, vreau, Toiagul cel de lemn, să-l iau, Căci al lui Iosif se vădește Și-n astă vreme se găsește La Efraim, la Israel – La semințiile din el Cari sunt tovarășele lui – Și-alăturea toiagului Lui Iuda am să-l potrivesc, Pentru că am să le unesc Pe amândouă, ca să fie Doar un toiag, pentru vecie, În mâna Mea. Eu te îndemn,

20. Să iei toiegele de lemn, Pe care-ntâi voiesc să scrii Și-n a ta mână să le ții, Neîncetat, sub ochii lor. Apoi vorbește, la popor,

21. Și spune: „Cel care, mereu, E Domn, precum și Dumnezeu A cuvântat în acest fel: „Pe fiii toți, din Israel, Am să îi strâng în țara lor. Din mijlocul popoarelor, Am să-i adun și înapoi, În țara lor, îi duc apoi.

22. Un singur neam ei au să fie În Israel, pentru vecie, Pe munții Israelului Și pe cuprinsul țării lui. Un singur neam ei au să fie Și-o singură împărăție, În fruntea cărei, așezat, Va fi un singur împărat. Două împărății, de-acum, N-au să mai fie, nicidecum, Pentru că neamurile-acele, Două, n-au să mai fie ele.

23. N-o să se spurce nimenea Prin idolii ce îi avea, Prin șirul urâciunilor, Precum și-al făr’delegilor. Am să îi scot, pe fiecare, Din toate relele cu care, În față-Mi, au păcătuit Și-apoi îi voi fi curățit. Eu voi fi Dumnezeul lor Și ei vor fi al Meu popor,

24. Iar Robul Meu, David chemat, Are să fie împărat. El va domni peste popor, Căci fi-va un singur păstor. Poruncile au să-Mi păzească, Iar legea au să Mi-o-mplinească.

25. Vor sta în țara ce-a fost dată Lui Iacov, robul Meu, odată, În țara-n care-au locuit Părinții voști’, când au trăit. În ea, va sta al tău popor. Apoi vor sta copiii lor, Iar după ei, vor sta în ea Fiii pe cari îi vor avea, Pentru că țara o să fie Numai a lor, pentru vecie, Iar Robul Meu, David chemat, Drept voievod va fi-nălțat.

26. Cu ei, un legământ voi face. Va fi un legământ de pace, Care făcut are să fie Să dăinuiască pe vecie. În urmă, am să îi sădesc Și astfel am să-i înmulțesc, Iar sfântul Meu locaș, apoi, În al lor mijloc pune-l-voi, Căci între ei, el o să fie Pus ca să stea pe veșnicie.

27. Deci astfel, locuința Mea, În al lor mijloc, o să stea. Eu voi fi Dumnezeul lor, Iar ei vor fi al Meu popor.

28. Și neamurile au să știe Că Eu sunt Domnul, pe vecie. Vor ști cu toți că Eu sunt Cel Cari îl sfințesc pe Israel, Căci sfântul Meu locaș, apoi, În al lor mijloc pune-l-voi.”