Ezechiel 4 NTR
1. ‒ Iar tu, fiul omului, ia o cărămidă, pune-o înaintea ta și gravează pe ea o cetate înfățișând Ierusalimul.
2. Înfățișeaz-o sub asediu: construiește împotriva ei întărituri, înalță împotriva ei o rampă de asalt, pune împotriva ei tabere și ridică împotriva ei berbeci de fier.
3. Apoi ia un grătar de fier, pune-l ca pe un zid de fier, între tine și cetate, și îndreaptă-ți fața împotriva acesteia, ca ea să fie sub asediu și tu s-o ataci. Acesta va fi un semn pentru Casa lui Israel.
4. După aceea, culcă-te pe partea ta stângă și pune pe ea nelegiuirea Casei lui Israel. Câte zile vei sta culcat pe această parte, vei purta nelegiuirea lor.
5. Ți-am hotărât un număr de zile potrivit cu anii nelegiuirii lor: trei sute nouăzeci de zile vei purta nelegiuirea Casei lui Israel.
6. După ce vei termina cu acestea, să te culci a doua oară, pe partea ta dreaptă, și să porți nelegiuirea Casei lui Iuda timp de patruzeci de zile. Ți-am hotărât, așadar, câte o zi pentru fiecare an.
7. Apoi îndreaptă-ți fața spre Ierusalimul asediat și profețește împotriva cetății cu brațul descoperit.
8. Iată, voi pune peste tine funii, ca să nu te poți întoarce de pe o parte pe alta, până ți se vor împlini zilele asediului tău.
9. Ia-ți niște grâu, orz, fasole, linte, mei și secară albă și pune-ți-le într-un vas, ca să-ți poți face mâncare din ele pe tot parcursul zilelor cât vei sta culcat pe o parte. Timp de trei sute nouăzeci de zile să mănânci din ele.
10. Hrana pe care o vei mânca zilnic să fie în greutate de douăzeci de șecheli. Să mănânci din ea din când în când.
11. Apa să o bei cu măsură și, anume, a șasea parte dintr-un hin; să bei din ea din când în când.
12. Să mănânci o turtă de orz și s-o coci înaintea ochilor lor, folosind fecale de om uscate.
13. Apoi Domnul a zis: ‒ Tot la fel de necurată va fi și pâinea pe care o vor mânca fiii lui Israel, acolo unde îi voi alunga, printre națiuni.
14. Atunci eu am zis: ‒ Ah, Stăpâne Doamne, iată, sufletul meu nu a fost întinat niciodată, căci, din tinerețea mea și până acum, nu am mâncat cadavre de animale sau animale sfâșiate și nu mi-a intrat în gură carne necurată.
15. El mi-a răspuns: ‒ Ei bine, iată, îți dau balegă de bou în loc de fecale de om și-ți vei coace pâinea pe ea.
16. Apoi mi-a zis: ‒ Fiul omului, voi distruge orice resursă de hrană în Ierusalim, așa încât cu frică își vor mânca porția de pâine și cu groază își vor bea rația de apă.
17. Vor duce lipsă de pâine și de apă, se vor îngrozi unii de ceilalți și se vor chinui din cauza nelegiuirii lor.