Ezechiel 40 NTR
1. În al douăzeci și cincilea an al exilului nostru, la începutul anului, în ziua a zecea a lunii, la paisprezece ani de la cucerirea cetății, chiar în ziua aceea, mâna Domnului a fost peste mine și m-a dus acolo.
2. M-a adus, în vedenii dumnezeiești, în țara lui Israel și m-a lăsat jos pe un munte foarte înalt. În partea de sud a acestuia se afla ceva ca structura unei cetăți.
3. M-a adus acolo și, iată că în acel loc se afla un bărbat a cărui înfățișare era asemenea bronzului. El stătea la poartă și avea în mâini o funie de in și o trestie de măsurat.
Poarta de est a curții exterioare4. Bărbatul mi-a vorbit astfel: „Fiul omului, uită-te, ascultă bine și fii atent la tot ce-ți voi arăta, căci ai fost adus ca să ți se arate aceste lucruri! Fă cunoscut Casei lui Israel tot ceea ce vezi!“.
5. Și, iată că, de jur împrejur, Casa avea un zid, iar în mâna bărbatului era o trestie de măsurat de șase coți. Cotul acesta era mai lung cu un lat de palmă decât cotul obișnuit. A măsurat lățimea zidului și era de o trestie, iar înălțimea lui – tot de o trestie.
6. S-a dus la poarta care era în partea de est, a urcat pe treptele ei și a măsurat pragul porții. Era de o trestie lățime. Celălalt prag era tot de o trestie lățime.
7. Fiecare cameră de la poarta de est era de o trestie lungime și o trestie lățime, iar între camere era o distanță de cinci coți. Pragul porții de lângă porticul porții ce dădea înspre curtea interioară a Casei era de o trestie lățime.
8. A măsurat porticul porții,
9. iar acesta avea o lungime de opt coți. Stâlpii ei aveau o grosime de doi coți. Porticul porții dădea înspre curtea interioară a Casei.
10. Camerele de la poarta de est erau trei de-o parte și trei de cealaltă parte. Măsurile lor erau aceleași. De asemenea, și măsura stâlpilor era aceeași, atât a celui dintr-o parte, cât și a celui din cealaltă parte.
11. A măsurat deschizătura porții; aceasta era largă de zece coți, iar lungimea pasajului porții era de treisprezece coți.
12. Înaintea camerelor de pe o parte era un zid de un cot, iar înaintea camerelor de pe cealaltă parte era un zid tot de un cot. Fiecare cameră avea șase coți pătrați, atât cele de pe-o parte, cât și cele de pe cealaltă parte.
13. A măsurat poarta: de la acoperișul unei camere până la acoperișul camerei opuse – a căror deschizături se aflau față în față – era o distanță de douăzeci și cinci de coți.
14. A măsurat partea interioară a porții, de-a lungul zidului, și a găsit șaizeci de coți; a măsurat până la porticul care dădea înspre curte.
15. Din fața porții de la intrare până în fața porticului porții interioare erau cincizeci de coți.
Curtea exterioară16. Camerele, precum și zidurile lor, pe partea interioară a porții, de jur împrejur, aveau niște ferestre înguste. De asemenea, și porticul avea ferestre înspre interior, de jur împrejur. Pe zidurile dintre camere erau gravați palmieri.
17. Apoi m-a dus în curtea exterioară. Și iată că acolo erau niște camere și un paviment care fusese făcut de jur împrejurul curții. Erau treizeci de camere de-a lungul pavimentului.
18. O serie de porți mărgineau pavimentul care se întindea pe toată lungimea acestora. Acesta era pavimentul de jos.
Poarta de nord a curții exterioare19. A măsurat distanța din fața porții de jos până în capătul celălalt al curții interioare și a găsit o sută de coți, atât în partea de est, cât și în partea de nord.
20. După aceea, a măsurat lungimea și lățimea porții din partea de nord a curții exterioare.
21. Camerele ei, în număr de trei de o parte și trei de cealaltă parte, zidurile dintre camere și porticul ei erau de dimensiunea porții dintâi, și anume cincizeci de coți în lungime și douăzeci și cinci de coți în lățime.
22. Ferestrele ei, porticul ei și palmierii gravați pe ziduri erau de dimensiunea porții care era orientată spre est. La ea se ajungea urcând pe șapte trepte, iar porticul ei se afla înaintea acestora.
Poarta de sud a curții exterioare23. În fața porții de nord era o poartă înspre curtea interioară, ca și la poarta de est. A măsurat de la o poartă la alta și erau o sută de coți.
24. M-a dus apoi în partea de sud și iată că și în partea de sud era o poartă. I-a măsurat stâlpii și porticul și aveau aceeași măsură ca a celorlalte.
25. Poarta aceasta și porticul ei aveau ferestre de jur împrejur, de mărimea celorlalte ferestre, și aveau împreună o lungime de cincizeci de coți și o lățime de douăzeci și cinci de coți.
26. La poartă se ajungea urcând pe șapte trepte, iar porticul ei se afla înaintea acestora. Pe zidurile dintre camere erau gravați palmieri, atât pe cele de pe-o parte, cât și pe cele de pe cealaltă parte.
Poarta dinspre sud a curții interioare27. Curtea interioară avea și ea o poartă înspre sud. El a măsurat înspre sud, de la o poartă la alta, și a găsit o sută de coți.
28. După aceea, m-a dus în curtea interioară, la poarta dinspre sud. A măsurat poarta dinspre sud și avea aceeași măsură ca și celelalte.
29. Camerele ei, zidurile dintre camere și porticul ei aveau aceeași măsură ca a celorlalte. Poarta aceasta și porticul ei aveau ferestre de jur împrejur și aveau împreună o lungime de cincizeci de coți și o lățime de douăzeci și cinci de coți.
30. (De jur împrejur existau porticuri care aveau o lungime de douăzeci și cinci de coți și o adâncime de cinci coți.)
Poarta de est a curții interioare31. Porticul ei dădea înspre curtea exterioară, iar pe stâlpii ei erau gravați palmieri. La poartă se ajungea urcând pe opt trepte.
32. M-a dus apoi în curtea interioară, la poarta de est. A măsurat poarta și avea aceeași măsură ca a celorlalte.
33. Camerele ei, zidurile dintre camere și porticul ei aveau aceeași măsură ca a celorlalte. Poarta aceasta și porticul ei aveau ferestre de jur împrejur și aveau împreună o lungime de cincizeci de coți și o lățime de douăzeci și cinci de coți.
Poarta de nord a curții interioare34. Porticul ei dădea înspre curtea exterioară, iar pe stâlpii ei, de-o parte și de alta erau gravați palmieri. La poartă se ajungea urcând pe opt trepte.
35. M-a dus apoi la poarta de nord. A măsurat-o și avea aceleași dimensiuni ca ale celorlalte.
36. Camerele ei, zidurile dintre camere și porticul ei erau la fel, și avea ferestre de jur împrejur. Poarta avea o lungime de cincizeci de coți și o lățime de douăzeci și cinci de coți.
Camerele pentru pregătirea jertfelor37. Porticul ei dădea înspre curtea exterioară, iar pe stâlpii ei, de-o parte și de alta, erau gravați palmieri. La poartă se ajungea urcând pe opt trepte.
38. Era o cameră care avea intrarea în porticurile porților interioare; acolo trebuiau spălate arderile-de-tot.
39. În porticul porții se aflau două mese pe o parte și două mese pe cealaltă parte. Pe aceste mese erau înjunghiate arderile-de-tot, jertfele pentru păcat și jertfele pentru vină.
40. Lângă peretele exterior al porticului, cum se urcă înspre intrarea porții de nord, erau două mese, iar lângă celălalt perete exterior al porticului porții erau alte două mese.
41. Așadar, erau patru mese de o parte a porții și patru mese de cealaltă parte, în total opt mese pentru înjunghierea jertfelor.
42. De asemenea, mai erau patru mese din pietre cioplite pentru arderile-de-tot, lungi de un cot și jumătate, late de un cot și jumătate și înalte de un cot. Pe ele se puneau uneltele cu care se înjunghiau arderile-de-tot și celelalte jertfe.
Camerele preoților43. Rafturi duble de un lat de palmă erau așezate în interiorul casei, de jur împrejur. Pe mese trebuia așezată carnea ofrandei.
44. În partea din afară a porții interioare, în curtea interioară, erau două camere, una la poarta de nord, cu fața spre sud, iar cealaltă la poarta de sud, cu fața spre nord.
45. El mi-a spus: „Această cameră orientată spre sud este a preoților responsabili cu supravegherea Casei,
46. iar camera orientată spre nord este a preoților responsabili cu supravegherea altarului. Aceștia sunt fiii lui Țadok, singurii dintre urmașii lui Levi care se pot apropia de Domnul ca să-I slujească“.
Noul Templu47. A măsurat apoi curtea, care era în formă de pătrat: avea o sută de coți lungime și o sută de coți lățime. Altarul se afla în fața Casei.
48. M-a dus la porticul Casei și a măsurat stâlpii porticului. Fiecare avea cinci coți grosime, atât cel de pe-o parte, cât și cel de pe cealaltă parte. Lățimea intrării era de paisprezece coți, iar cea a zidurilor laterale de trei coți.
49. Lungimea porticului era de douăzeci de coți, iar lățimea de doisprezece coți; se ajungea la el urcând pe zece trepte, iar lângă stâlpi erau două coloane, una de-o parte și alta de cealaltă parte.