Logo
🔍

Ezechiel 42 BVA

«

1. Apoi m-a scos în curtea exterioară, în partea dinspre Nord, și m-a dus la camerele din fața locului gol, adică în fața clădirii din partea de Nord.

2. Partea din față a clădirii, a cărei poartă conducea spre Nord, avea o lungime de o sută de coți și o lățime de cincizeci de coți.

3. Pe distanța celor douăzeci de coți ai curții interioare și în fața pavajului curții exterioare, pe cele trei niveluri existau niște galerii, una lângă alta.

4. În fața camerelor era un pasaj interior – lat de zece coți și lung de o sută de coți. Ușile acestora conduceau în direcția Nordului.

5. Camerele de sus erau mai înguste, pentru că acele galerii ocupau mai mult din spațiul lor decât din spațiul celor de la nivelurile de jos și de mijloc ale clădirii.

6. Camerele de la al treilea nivel nu aveau stâlpi așa cum avea curtea. Astfel, începând din partea inferioară, ele erau mai mici decât cele de la nivelurile de jos și de mijloc.

7. Paralel cu aceste camere, spre curtea exterioară, era un zid exterior în fața lor, pe o lungime de cincizeci de coți.

8. Lungimea rândului de camere din curtea exterioară era de cincizeci de coți, în timp ce lungimea celor din fața locului sfânt era de o sută de coți.

9. Primul nivel de camere avea o intrare în partea dinspre Est în direcția curții exterioare.

10. În partea de Sud, pe lungimea zidului curții exterioare, în dreptul locului gol și în dreptul clădirii, erau și acolo camere.

11. Pasajul din fața lor era la fel ca cel al camerelor din partea de Nord. Aveau aceeași lungime și aceeași lățime. Toate ieșirile lor, dimensiunile și forma ușilor lor erau ca ale celorlalte.

12. La fel erau făcute și ușile camerelor din partea de Sud. Era o ușă la capătul pasajului poziționat în fața zidului spre Est, prin care se intra în camere.

13. El mi-a spus: „Camerele dinspre Nord și cele dinspre Sud – din fața locului gol – sunt acele camere sfinte unde preoții care se apropie de Iahve, vor mânca lucrurile foarte sfinte. Acolo vor pune lucrurile foarte sfinte, darurile de mâncare, sacrificiile pentru păcat și sacrificiile pentru vină – pentru că acela este un loc sfânt.

14. Când preoții vor intra, nu li se va (mai) permite să iasă din locul sfânt în curtea exterioară fără ca să își fi lăsat acolo hainele cu care au slujit, pentru că (ele) sunt sfinte. Ei se vor îmbrăca în alte haine și doar atunci se vor apropia de curtea care este pentru popor.”

15. Când a terminat de măsurat partea interioară a casei, m-a condus afară pe poarta de Est și a măsurat laturile exterioare.

16. A măsurat partea de Est cu trestia de măsurat; și a găsit cinci sute de coți.

17. A măsurat partea de Nord cu trestia de măsurat; și a găsit cinci sute de coți.

18. A măsurat și partea de Sud cu trestia de măsurat; și a găsit cinci sute de coți.

19. S-a întors spre partea de Vest, a măsurat-o cu trestia de măsurat și a găsit cinci sute de coți.

20. A măsurat zidul celor patru părți înconjurându-l. Lungimea era de cinci sute de coți, iar lățimea tot de cinci sute de coți. El despărțea ce este sfânt de ce este obișnuit.

»