Ezechiel 45 BIV2014

1. „Când iar, în țară, o să fiți Și când aveți să o-mpărțiți, Prin sorți, drept moștenire, voi O să-I dați Domnului, apoi – Din țară – un lot de pământ. Acesta fi-va un loc sfânt. De douăzeci și cinci de mii De coți de lung și zece mii De coți, doresc să aibă-n lat, Locul ce-I e Domnului dat. Pe-al său cuprins, acest pământ Are să fie un loc sfânt.

2. Din acest lot, lua-veți voi, Pentru sfântul Locaș, apoi, Un loc – în patru laturi – care, Cinci sute coți, lungime, are Și tot cinci sute are-n lat. Acest lot fi-va-nconjurat De un loc slobod, loc gol care, Cincizeci de coți, lățime, are.

3. Din astă-ntindere dar, voi Să măsurați un loc apoi, De douăzeci și cinci de mii De coți de lung, și zece mii De coți să fie el, în lat. Locul ce fi-va măsurat – Acea bucată de pământ – Este pentru Locașul sfânt, Precum și pentru lotul care, Drept „loc preasfânt”, nume, își are.

4. În țară, partea măsurată, Drept „parte sfântă” e chemată. Ea este a preoților Care își fac slujbele lor Chiar în Locașul Domnului Aflându-se în slujba Lui. În acel loc, atunci, fi-vor Și casele preoților. Pentru Locașul sfânt, la fel, Un loc sfânt fi-va lotu-acel.

5. Leviților cari se vădesc, În casă, precum că slujesc, Va trebui, de-asemenea, Un alt pământ să li se dea. De douăzeci și cinci de mii De coți de lung, și zece mii De coți să fie el, în lat, Pe care-și vor fi ridicat Cetăți, unde să locuiască Și împreună să trăiască. Odăi, cetățile acele Vor trebui să aibă-n ele. Odăile ce sunt durate, La douăzeci vor fi, de toate.

6. Apoi, cetății să îi fie Dată, în urmă, o moșie. Iată dar, în ce fel arată Moșia care va fi dată: De douăzeci și cinci de mi De coți lungime, și cinci mii De coți să fie ea, de lată. Moșia fi-va așezată Chiar lângă partea sfântă-n care Locașul cel sfânt, loc, își are. Moșia fi-va, în ăst fel, Pentru tot neamul Israel.

7. Și pentru domnitor, apoi, Un loc trebuie să dați voi, Pe cele două părți aflate Lângă moșie, la cetate, Și cele două părți pe care Locul chemat „parte sfânt” le are. Moșia, pentru domnitor, Se va afla de-a lungul lor, În partea de la asfințit Și-n partea de la răsărit Chiar pe lungimea cea pe care Una din aste părți o are, De la hotarul ce e pus În partea cea de la apus, Pân’ la hotarul hărăzit În partea de la răsărit.

8. Acesta e pământul lui, Pământul domnitorului, Moșia cari, în Israel, Are ca să o aibă el. În felu-acesta, toți acei Cari fi-vor domnitori ai Mei Nu vor mai asupri, mereu, Pe cei ce sunt popor al Meu, Căci cealaltă parte pe care Țara lui Israel o are, Dată – de ei – are să fie, La fiecare seminție.”

9. Așa a zis Cel cari, mereu, E Domn, precum și Dumnezeu: „Destul vă e, cârmuitori, Ai lui Israel domnitori! Cu silnicia, isprăviți Și cu răpirile sfârșiți! Faceți dreptate și cătați Doar drept, mereu, să judecați! Pe-al Meu popor, să-l ocrotiți Și stoarcerea lui s-o sfârșiți!” – Zice Acel care, mereu, E Domn, precum și Dumnezeu.

10. „Cumpene drepte să țineți Și-o efă dreaptă să aveți, Iar al vost’ braț, drept, să se ție.

11. Efa și batul să vă fie Drepte, fără vreo făcătură, Având – mereu – doar o măsură. Batul să aibă – Eu vă cer – A zecea parte din omer. Efa, dintr-un omer, și ea, A zecea parte va avea. A lor măsură, voi să știți, După omer s-o potriviți.

12. Al vostru siclu, vi se cere Să aibă douăzeci de ghere. Cinci sicli, vreau ca să se știe Că cinci sicli voiesc să fie, Iar zece sicli, mai apoi, Zece să fie, pentru voi! Mina apoi, de-asemenea, Cincizeci de sicli va avea!

13. Iată și daru-acela care E rânduit pentru mâncare, Dar care fi-va ridicat: La un omer va fi luat A șasea parte, măsurată, Ce dintr-o efă va fi dată, Din grâu. De-asemenea, apoi, Din orz, la fel veți lua voi, Căci pentru darul ridicat La un omer, va fi luat A șasea parte, măsurată, Ce dintr-o efă va fi dată.

14. Când dar din untdelemn luați, A zecea parte o s-o dați Voi, dintr-un bat, pentru un cor, Lucru ce-i asemănător Cu un omer de zece bați, Pentru că zece sunt intrați Într-un omer, precum se știe.

15. O oaie trebuie să fie Luată dintr-o turmă-apoi, Cari are două sute oi. Să dea o oaie fiecare Din semințiile pe care Le are neamul Israel. Aceste oi vor fi, astfel, Date drept daruri de mâncare, Arderi de tot și jertfe care Se vor vădi de mulțumire Fiind jertfe de ispășire” – Zice Acel care, mereu, E Domn, precum și Dumnezeu.

16. „Darul acesta va fi dat De-ntreg poporu-n țară-aflat, Pentru ai lui cârmuitori Ce-n Israel sunt domnitori.

17. De-asemenea, acela care Rangul de domnitor îl are, Este îndatorat și el, Daruri să dea. În acest fel, O să dea daruri de mâncare Și jertfele acelea care Din băutură sunt luate La sărbători sau la Sabate, Precum și la lunile noi Și de asemenea apoi, La sărbătorile pe care Casa lui Israel le are. El va da jertfe cu menire De jertfe pentru ispășire, De jertfe care se socot A fi drept ardere de tot, Jertfe de daruri de mâncare Și-asemenea jertfele care Sunt jertfe pentru mulțumire Ca să se facă ispășire Pentru poporul cel pe care Neamul lui Israel îl are.”

18. Așa a zis Cel cari, mereu, E Domn, precum și Dumnezeu: „În prima zi a lunii care E-ntâia-n an, la numărare, O să aduceți un vițel. Fără cusur să fie el. Pentru Locașul sfânt apoi, Să faceți ispășire voi.

19. Sângele jertfei cu menire De jertfă pentru ispășire, De preot trebuie luat. Cu el să ungă-apoi, de-ndat’, Ușorii porții cea pe care Curtea din interior o are, Pervazul pus altarului – În patru colțuri ale lui – Și pe ușorii înălțați Cari sunt la casă așezați.

20. În prima zi a lunii care A șaptea e la numărare, La fel veți face – negreșit – Pentru cei care au greșit Păcătuind din neștiință, Sau poate din nechibzuință. Făcând în felu-acesta, voi Veți curăți casa apoi.

21. În ziua a paisprezecea, Din luna-ntâi, voi veți avea Praznicul Paștelui. Să știți Că trebuie să-l prăznuiți O săptămână încheiată. În săptămâna arătată, Numai azimi veți mânca voi,

22. Iar domnitorul – mai apoi – Are s-aducă un vițel, Pentru popor și pentru el – A zecea zi – având menire De jertfă pentru ispășire.

23. În cele șapte zile-n care Va ține-a Paștelui serbare, Îi va aduce Domnului, Arderi de tot, ‘naintea Lui. Întâi, va da șapte viței. Fără cusur să fie ei. Șapte berbeci are să dea, Fără cusur de-asemenea. Aceste jertfe vor fi date În șapte zile încheiate. Va da și-un țap având menire De jertfă pentru ispășire. Jertfele-acestea vor fi date, În șapte zile încheiate.

24. Lângă aste jertfe, are Să dea și daruri de mâncare: Va da o efă, de vițel Și-o efă, de-un berbec, la fel. Un hin de untdelemn să ia Pentru o efă, ca să dea.

25. A cinșpea zi de sărbătoare Din cea de-a șaptea lună, are, Aceeași jertfă, să dea el, O săptămână. În ăst fel, Va da jertfele cu menire De jertfe pentru ispășire, Jertfele care se socot A fi drept ardere de tot, Precum și-aceleași jertfe care Vor fi drept daruri de mâncare. Pe lângă-acestea, va fi dat Darul din untdelemn luat.”