Logo
🔍

Ezechiel 47 BIV2014

«

1. Am fost luat și dus apoi, La ușa casei, înapoi. Și iată că eu am privit La pragul casei și-am zărit O apă care se scurgea De sub al ei prag și venea Din partea-n răsărit aflată, Căci casa fost-a așezată Cu fața către răsărit. Apa aceea a ieșit Din partea dreaptă și-apoi ea Către altar se prelingea, Spre partea lui ce se vădește, În miazăzi, că se găsește.

2. M-a scos prin poarta cea aflată În miazănoapte așezată. Pe-afară-apoi, am ocolit Spre poarta de la răsărit. Și iată, apa se zărea Din partea dreaptă că venea.

3. Când omu-acela a pornit Spre partea de la răsărit, În a lui mână a luat Măsura pentru măsurat. O mie coți, eu am văzut Cum măsurat-a și-am trecut Prin apa care se vădea Că pân’ la glezne îmi venea.

4. Apoi, o mie coți, la fel, A măsurat omul acel Și-n urmă iarăși m-a făcut, Prin apă ca să fi trecut, Iar apa ‘ceea se vădea, Pân’ la genunchi că îmi venea. Apoi, o mie coți, la fel, A măsurat omul acel Și iar prin apă m-a trecut. Când am intrat, eu am văzut Că apa ‘ceea se vădea, Până la șolduri că-mi venea.

5. Apoi, o mie coți, la fel, A măsurat omul acel Și-atunci era un râu pe care, Nu-l puteam trece în picioare, Cu apă-adâncă și socot Că puteam trece doar înot. Râul acela, am văzut Că nu putea a fi trecut.

6. După aceea, m-a privit Și-n felu-acesta mi-a vorbit: „Văzut-ai, fiu al omului?” Apoi, pe malul râului, M-a dus din nou. Când m-am uitat

7. Eu, mulți copaci, am observat, Pe malurile râului, Pe ambele părți ale lui.

8. După aceea, mi-a vorbit: „Află dar că spre răsărit Curge această apă care Trece prin câmp și-ajunge-n mare, Iar ale mării ape, toate, De astă apă-s vindecate.

9. Astfel, orice făptură vie Care se mișcă și-o să fie Prin locurile ce-s aflate Lângă acest râu așezate, Are să poată să trăiască. Mulți pești au să se mai găsească, Mereu, în apa râului. Pe unde trece, apa lui Are să deie sănătate La apele în cale-aflate. Oriunde-ajunge râu-acel, Viață, are să deie el.

10. Pescarii au să se adune Pe ale lui maluri. Vor pune Mreje, din En-Ghedi-ncepând, La En-Eglaim ajungând. Soiuri de pești, nenumărate, În acel râu, vor fi aflate, Căci fi-vor soiurile lor, Precum sunt peștii mărilor – Precum sunt pești-aceia cari Erau ai mării celei mari – Și vor fi-n număr foarte mare Peștii pe care râu-i are.

11. Mlaștini și gropi, nenumărate, Nu au să fie vindecate, Căci sunt lăsate ca să cadă Toate acestea, sării, pradă.

12. Dar lângă apa râului, Pe toate malurile lui, Pomi roditori, doar, au să crească. Frunza n-o să le veștejească, Iar roada lor nu se sfârșește. În orice lună, se vădește, Precum că ei vor da, apoi, Alte și alte roade noi, Căci tot mereu, udați ei sânt, De apa din Locașul sfânt. Ceea ce au ei să rodească, Drept hrană, are să slujească, Iar frunzele lor se vădesc Că pentru leac se folosesc.”

13. Așa a zis Cel cari, mereu, E Domn, precum și Dumnezeu: „Iată dar, ce fel de hotare, Țara, ce o-mpărțesc Eu, are. La semințiile aflate – Cari doisprezece sunt de toate – În Israel, le dăruiesc Țara, căci ele-o moștenesc. Iosif este acela care, La două părți din ea, drept are.

14. Voi toți aveți să o primiți, Și voi o să o stăpâniți, Așa cum am jurat, odată – Ținându-Mi mâna ridicată, În fața celora pe care, Al vostru neam, părinți, îi are – Că dată are să le fie, Această țară, pe vecie. Deci țara – fără îndoială – O să vă cadă la-mpărțeală, Pentru că ea are menire De-a fi a voastră moștenire.

15. Iată hotarele pe care, Țara, ce o primiți le are: Hotarul care se găsește În miazănoapte, se pornește Din malul mării. Firul lui Urmează al Hetlonului Cale și la Țedad sosește.

16. Hamatul, el îl întâlnește; Berota iese-n calea lui, Ținutul Sibraimului – Dinspre hotarul așezat Între Damasc și-ntre Hamat – Hațerul-Haticonului, Spre granița Havranului.

17. Hotarul pleacă de la mare, Pân’ la Hațer-Enon. În zare, Avea-va-n miazănoaptea lui, Hotarele Damascului, Țafonului și – totodat’ – Hotarul cel de la Hamat. Aceasta-i granița pe care Partea de miazănoapte-o are.

18. În partea de la răsărit, Unde Havranul e găsit Și cu Damascul și – la fel – E Galaad și Israel, Hotar, Iordanul o să fie. Acest hotar are să vie Din miazănoapte, negreșit, Mergând până la răsărit, Căci trebuie acest hotar S-ajungă până la Tamar. Acesta este stabilit A fi hotar în răsărit.

19. În miazăzi, un alt hotar O să pornească din Tamar, Până la apele chemate „Meriba”, în Cades aflate, Până la râul cel pe care, Egiptul, drept hotar, îl are, Și va ajunge-a fi oprit De malul mării, negreșit. Ăsta-i hotarul cel pe care Partea de miazăzi îl are.

20. Hotarul care va fi pus În partea de către apus, Făcut e de marea cea mare, Până la locul cel în care Hotarul merge spre Hamat. Ăsta-i hotaru-n apus dat.

21. Țara aceasta, între voi, Aveți să o-mpărțiți apoi, Pe semințiile pe care Neamul lui Israel le are.

22. Ca moștenire s-o-mpărțiți Și sorții să îi folosiți Pentru-a alege între voi Și între-acei străini apoi, Care-s aflați pe-al vost’ pământ Și în al vostru mijloc sânt, Având copii. Pe ei, să știți, Drept băștinași să îi priviți, Între copiii cei pe care Neamul lui Israel îi are.

23. Să-i dați, astfel, străinului, Să aibă moștenirea lui, În seminția cea în care Va avea loc de așezare” – Zice Acel care, mereu, E Domn, precum și Dumnezeu.

»