Ezechiel 47 BTF2015
1. După aceasta m-a dus din nou la ușa casei și, iată, ape ieșeau de sub pragul casei spre est, pentru că fața casei dădea spre est și apele curgeau de sub partea dreaptă a casei, în partea de sud a altarului.
2. Apoi m-a dus pe calea porții dinspre nord și m-a condus împrejurul căii de afară până la poarta exterioară spre calea care dă spre est; și, iată, curgeau ape pe partea dreaptă.
3. Și când bărbatul care avea frânghia în mână a ieșit spre est, a măsurat o mie de coți și m-a trecut prin ape; apele erau până la glezne.
4. Din nou a măsurat o mie și m-a trecut prin ape; apele erau până la genunchi. Din nou a măsurat o mie și m-a trecut; apele erau până la coapse.
5. După aceea a măsurat o mie; și era un râu pe care nu-l puteam trece, pentru că apele crescuseră, ape de înotat, un râu care nu putea fi trecut.
6. Și mi-a spus: Fiu al omului, ai văzut aceasta? Apoi m-a dus și m-a făcut să mă întorc la marginea râului.
7. Acum, când m-am întors, iată, pe malul râului erau foarte mulți pomi pe o parte și pe cealaltă.
8. Apoi mi-a spus: Aceste ape ies spre țara de est și coboară înspre deșert și se varsă în mare, când se vor vărsa în mare, apele se vor vindeca.
9. Și se va întâmpla, că orice lucru care trăiește, care se mișcă, oriunde râurile vor curge, va trăi; și va fi o foarte mare mulțime de pești, pentru că aceste ape vor curge până acolo, fiindcă aceștia vor fi vindecați; și orice lucru, pe unde va curge râul, va trăi.
10. Și se va întâmpla, că pescarii vor sta în picioare pe el, de la En-Ghedi chiar până la En-Eglaim; vor fi un loc pentru a întinde plase; peștii lor vor fi conform cu felul lor, ca peștii mării celei mari, peste măsură de mulți.
11. Dar locurile ei noroioase și mlaștinile ei nu vor fi vindecate; vor fi date pentru sare.
12. Și lângă râu, pe malul lui, de o parte și de cealaltă parte, vor crește tot felul de pomi pentru hrană, a căror frunză nu se veștejește, nici rodul lor nu va fi mistuit; el va aduce rod nou conform cu lunile lui, pentru că apele lui au ieșit din sanctuar; și rodul lui va fi pentru hrană și frunza lui pentru medicament.
13. Astfel spune Domnul DUMNEZEU: Aceasta va fi granița, în care veți moșteni țara conform cu cele douăsprezece triburi ale lui Israel; Iosif va avea două părți.
14. Și o veți moșteni, unul ca și celălalt, referitor la ea mi-am ridicat mâna pentru a o da părinților voștri; și această țară vă va cădea ca moștenire.
15. Și acesta va fi granița țării spre latura de nord, de la marea cea mare, calea Hetlonului, precum se merge la Țedad;
16. Hamat, Berota, Sibraim, care este între granița Damascului și granița Hamatului; Hațer-Haticon, care este lângă ținutul Hauranului.
17. Și granița de la mare va fi Hațar-Enon, granița Damascului și la nord spre nord și granița Hamatului. Aceasta este latura de nord.
18. Și latura de est să o măsurați de la Hauran și de la Damasc și de la Galaad și de la țara lui Israel, lângă Iordan, de la graniță până la marea de est. Și aceasta este latura de est.
19. Și latura de sud spre sud, de la Tamar până la apele certei în Cades, râul până la marea cea mare. Și aceasta este latura de sud spre sud.
20. Latura de vest de asemenea va fi marea cea mare de la graniță, precum vine cineva în fața Hamatului. Aceasta este latura de vest.
21. Astfel să împărțiți această țară între voi conform cu triburile lui Israel.
22. Și se va întâmpla, că o veți împărți prin sorț ca moștenire, vouă și străinilor, care locuiesc temporar în mijlocul vostru, care vor naște copii printre voi; și ei să vă fie ca născuți în țară printre copiii lui Israel; ei să aibă moștenire cu voi printre triburile lui Israel.
23. Și se va întâmpla că, în tribul în care străinul locuiește temporar, acolo să îi dați moștenirea lui, spune Domnul DUMNEZEU.