Ezechiel 5 BIV2014

1. „Tu, fiu al omului, să iei, O sabie. Tăișul ei Să fie-atât de ascuțit, Precum e briciul, negreșit. Capul îți rade-apoi cu ea, Și barba de asemenea. O cumpănă de cântărit Să ai acolo, negreșit, Să poți, apoi, să cântărești Părul și să îl împărțești.

2. Du-te-n cetate și, în foc, Vei arde, în al ei mijloc, A treia parte-a părului, La împlinirea timpului Pentru a ei împresurare. Fă acest lucru, după care, Altă treime vei avea Ca să o tai cu sabia, Pe lângă zidurile-aflate, Jur împrejur, lângă cetate. Treimea ce ți-a mai rămas, Din păr, în acel ultim ceas, Doar vântului să i se dea, Căci după ei, trag sabia.

3. Dar totuși, câțiva peri, din ei, În poala hainei să îi iei.

4. Din al lor număr, ia – atunci – Câțiva, în flăcări să-i arunci. Din peri-aceștia arși, pe loc, O să se nască un nou foc Și împotrivă va fi el, Copiilor lui Israel.”

5. Așa vorbește Domnul: „Eu, Adevăratul Dumnezeu, Ierusalimul l-am luat Și-am vrut să fie așezat În mijlocul neamurilor, Având în jur, țările lor.

6. Dar el, acum, s-a dovedit Precum că este răzvrătit În contra legii Mele date Și a poruncilor lăsate; El s-a făcut mai vinovat, Decât cei care s-au aflat În jur, căci a nesocotit Legile ce le-am rânduit Și tot mereu a încălcat Poruncile ce le-am lăsat.

7. De-aceea, Domnul Dumnezeu A zis: „Pentru că voi, mereu, Mai îndărătnici v-ați vădit Decât cei care-au locuit, În jurul vostru ne-ncetat, Pentru că voi nu ați urmat Legile ce le-am poruncit Și pentru că n-ați folosit Nici legea care – bunăoară – E-a celor cari vă înconjoară;

8. Ierusalime, să știi bine, Că necaz mare am pe tine. De-aceea, Eu îți dau de știre Că am s-aduc la-ndeplinire Adevărata-Mi judecată Și ea va fi desfășurată Sub ochii neamurilor care, Azi, ți se află la hotare.

9. Din pricină că am văzut Ce urâciuni mari ai făcut, Îți fac ce n-am făcut vreodată Și nu voi face niciodată.

10. Iată, părinții – vreau să știi – Au să-i mănânce pe-ai lor fii, Iar fii-n urmă mânca-vor, Și ei, carnea părinților. Află dar că tot acest rău Se va-ntâmpla-n mijlocul tău. Asupră-ți am să-Mi împlinesc Cuvintele ce le rostesc Și-n vânturile câte sânt, Pe fața-ntregului pământ, Îi risipesc pe-aceia care, Din tine, vor avea scăpăre.

11. De-aceea, Domnul Dumnezeu A zis: Pe viața Mea jur Eu – Pentru că tu M-ai părăsit, Pentru că tu Mi-ai pângărit, Mereu, Locașul Meu cel sfânt, Ce se afla pe-al tău pământ, Cu idolii ce i-ai urmat Și urâciuni, neîncetat – Și Eu găsesc acum că-i bine Să-Mi întorc ochii de la tine. Mila, în ochii mei, loc n-are Și nu voi mai avea-ndurare.

12. A treia parte o să cadă, Din ai tăi oameni, morții, pradă, Prin ciuma care izbucnește Și foametea ce bântuiește. Altă treime, după ei, Prin ascuțișul sabiei Are să piară-n jurul tău, Când va veni ceasul cel rău. În vânturile câte sânt, Pe fața-ntregului pământ, Voi risipi treimea care, Din tine, va avea scăpăre. O izgonesc, iar după ea, Apoi, voi scoate sabia.

13. Așa-Mi voi potoli mânia Și Îmi voi domoli urgia. În felu-acesta, Eu îți spun Precum că am să Mă răzbun, Ca să se știe – negreșit – Că Eu sunt Cel care-a vorbit Și că Eu, Domnul, Mi-am vărsat Urgia, cum am înștiințat Mai dinainte, să se știe Că am vorbit plin de mânie.

14. În vremile de mai târziu, Te voi preface-ntr-un pustiu Și te voi face de ocară Printre cei cari te înconjoară Și-n fața trecătorilor Care te văd, întâmplător.

15. Numai ocară și rușine Are să fie peste tine. Pildă de groază și semn rău, Pentru cei cari în jurul tău Se află, vei ajunge-apoi, Atuncea când Eu duce-voi La împlinire, negreșit, Cuvintele ce le-am rostit În contra ta, plin de mânie Și-asemenea, plin de urgie, Precum și cu pedepse care Avea-vor o asprime mare. Eu, Domnul, am să vă lovesc Căci vreau ca să vă nimicesc Cu ale foametei săgeți Și morți, astfel, o să cădeți.

16. Eu – la nenorocirea care Vă paște-acum fără-ncetare – Am să adaug foametea, Pentru că grijă voi avea Să sfarm toiagul pâini-apoi Și să-l iau astfel, de la voi.

17. Nu foamea doar are să fie Asupră-vă, ci fac să vie Și fiarele, la voi în case, Fără copii ca să vă lase. Vărsările de sânge – iată – Și ciuma cea înfricoșată Vor trece prin mijlocul tău, Când va veni ceasul cel rău. În urma lor, sabia vine Și se abate peste tine. Așa va fi, căci – negreșit – Domnul e Cel care-a vorbit!”