Ezechiel 5 BVA
1. „Tu, fiul omului, ia-ți o sabie ascuțită și folosește-o ca pe un brici de ras! Rade-ți capul și barba; apoi ia o cumpănă de cântărit și împarte părul!
2. Când vor expira zilele asediului, să arzi o treime din el în mijlocul orașului. Apoi să iei o altă treime și să o tai cu sabia, mergând în jurul orașului. Atunci să arunci o treime din acel păr în vânt – pentru că voi declanșa sabia care îi va urmări.
3. Totuși, să iei un mic număr de fire de păr, pe care să le păstrezi în partea de jos a hainei tale.
4. Dintre acestea, să iei câteva și să le arunci în mijlocul focului, ca să ardă în el. Din ele va ieși un foc împotriva întregii familii a lui Israel.”
5. Iahve, Cel care este Stăpân, vorbește astfel: „Acesta este Ierusalimul pe care Eu l-am pus în mijlocul celorlalte popoare și în jurul căruia am pus (celelalte) țări.
6. În decăderea lui morală, s-a revoltat împotriva judecăților Mele chiar mai mult decât celelalte popoare; și a devenit rebel față de poruncile Mele chiar mai mult decât țările care îl înconjoară. A respins deciziile Mele și nu s-a conformat poruncilor Mele.
7. Din această cauză, Iahve, Cel care este Stăpân, zice: «Ați fost chiar mai neascultători decât popoarele care vă înconjoară. Nu ați respectat poruncile Mele și nu v-ați conformat regulilor Mele. Nu ați procedat nici măcar ca popoarele care vă înconjoară!
8. Din această cauză, Iahve, Cel care este Stăpân, vă spune: ‘Să știți că Eu personal sunt împotriva voastră și Îmi voi pune în aplicare în mijlocul vostru deciziile Mele – chiar sub privirea celorlalte popoare!
9. Vă voi face ce nu am mai făcut și nici nu voi mai face (altora); și se va întâmpla așa din cauza tuturor faptelor voastre oribile.
10. În mijlocul vostru, părinții își vor mânca proprii lor copii; iar copiii își vor mânca părinții. Voi face judecată între voi și vă voi împrăștia pe toți supraviețuitorii în toate direcțiile din care bat vânturile.
11. Iahve, Cel care este viu și Stăpân, vă asigură: din cauza faptului că ați profanat sanctuarul Său cu toate faptele voastre murdare și cu toate lucrurile oribile pe care le-ați făcut, Își va întoarce și El ochii de la voi! Nu vă voi mai privi cu bunătate și nu vă voi proteja!
12. O treime din poporul tău va muri de epidemie și va fi distrusă de foamete chiar în mijlocul tău. O altă treime va cădea decimată de sabie în jurul tău. O altă treime va fi dispersată în toate direcțiile din care bat vânturile; iar Eu o voi urmări cu sabia.
13. Îmi voi satisface astfel mânia, Îmi voi tempera marea Mea supărare față de ei și Mă voi liniști. Când Îmi voi fi temperat supărarea Mea față de ei, vor ști că Eu, Iahve, am vorbit astfel afectat de gelozia Mea.
14. Te voi face să ajungi o ruină și ceva ridicol printre popoarele care te înconjoară – înaintea tuturor celor care vor trece pe lângă tine.
15. Vei ajunge de râs și vei deveni ridicol în fața popoarelor înconjurătoare. Vei fi un avertisment și un motiv de oroare când voi face să se întâmple împotriva ta tot ce am decis. Totul îți va fi aplicat cu mânie, cu mare supărare și cu pedepse dure – pentru că Eu, Iahve, am vorbit!
16. Când voi trimite împotriva voastră săgețile devastatoare ale foametei – care vor veni pentru distrugere și pe care Eu le voi aduce pentru devastarea voastră –, foametea se va intensifica peste voi și vă voi anihila toiagul pâinii.
17. Voi trimite peste voi foametea și animalele sălbatice. Veți fi lăsați fără copii. Epidemia și vărsarea de sânge vor trece pe la voi; și voi aduce sabia împotriva voastră – pentru că Eu, Iahve, am vorbit.’»”