Logo
🔍

Ezechiel 5 VDCL

« Pedepsele lui Dumnezeu asupra Ierusalimului

1. Și tu, fiu al omului, ia‐ți un cuțit ascuțit, (să‐ți iei un brici de bărbier) și trece‐l pe capul tău și pe barba ta; și ia o cumpănă cu talgere și împarte perii:

2. o treime s‐o arzi în foc în mijlocul cetății, când se vor împlini zilele împresurării, și o treime s‐o iei și s‐o tai cu cuțitul împrejur; și o treime s‐o împrăștii în vânt: și voi scoate o sabie după ei.

3. Și să iei puțini din ei și să‐i legi în poalele tale.

4. Și din aceștia să mai iei și să‐i arunci în mijlocul focului și să‐i arzi în foc: din ei va ieși un foc împotriva întregii case a lui Israel.

5. Așa zice Domnul Dumnezeu: Acesta este Ierusalimul. L‐am pus în mijlocul neamurilor și în jurul lui sunt țări.

6. Și s‐a răsculat împotriva judecăților mele, în răutatea lui, mai mult decât neamurile și împotriva așezămintelor mele mai mult decât țările care sunt în jurul său. Căci au lepădat judecățile mele și n‐au umblat în așezămintele mele.

7. De aceea așa zice Domnul Dumnezeu: Pentru că v‐ați înfuriat mai mult decât neamurile care sunt în jurul vostru, pentru că n‐ați umblat în așezămintele mele și n‐ați făcut judecățile mele și nici după datinele neamurilor care sunt în jurul vostru n‐ați făcut:

8. de aceea așa zice Domnul Dumnezeu: Iată, și eu sunt împotriva ta și voi face judecăți în mijlocul tău, în ochii neamurilor.

9. Și voi face în tine ce n‐am mai făcut și nu voi mai face asemenea pentru toate urâciunile tale.

10. De aceea părinții vor mânca pe fii în mijlocul tău și fiii vor mânca pe părinți; și voi face judecăți asupra ta și voi împrăștia în toate vânturile rămășița ta.

11. De aceea, viu sunt eu, zice Domnul, fiindcă ai pângărit locașul meu sfințit cu toate lucrurile tale urâte și cu toate urâciunile tale, și eu te voi împuțina și ochiul meu nu va cruța și nici nu mă voi îndura.

12. O treime din voi va muri de ciumă și va pieri de foamete în mijlocul tău și o treime va cădea de sabie în jurul tău și o treime o voi împrăștia în toate vânturile și voi scoate sabia după ei.

13. Și mânia mea se va împlini și‐mi voi odihni furia pe ei și mă voi mângâia; și vor cunoaște că eu, Domnul, am vorbit în râvna mea, când îmi voi împlini mânia asupra lor.

14. Și te voi face o pustie și de ocară între neamurile care sunt în jurul tău, în ochii oricărui trecător.

15. Și va fi de ocară și de batjocură, de învățătură și de groază neamurilor care sunt în jurul tău, când voi face judecăți asupra ta, în mânie și aprindere și în mustrări de furie. Eu, Domnul, am vorbit.

16. Când voi trimite printre ei săgețile cele rele ale foametei, care vor fi pentru nimicire, pe care le voi trimite ca să vă nimicească, voi grămădi foametea asupra voastră și vă voi sfărâma toiagul pâinii.

17. Și voi trimite asupra voastră foamete și fiare rele, care te vor lipsi de copii, și ciuma și sângele vor trece prin tine și voi aduce sabia asupra ta. Eu, Domnul, am vorbit.

»