Ezechiel 8 VDCL
1. Și a fost așa: în anul al șaselea, în luna a șasea, în ziua a cincea a lunii, pe când ședeam în casa mea și bătrânii lui Iuda ședeau înaintea mea, mâna Domnului Dumnezeu a căzut acolo peste mine.
2. Și am privit și iată o asemănare ca înfățișarea focului! De la înfățișarea coapselor lui în jos foc și de la coapsele lui în sus era ca înfățișarea unei străluciri, ca vederea aramei lucitoare.
3. Și el a întins chipul unei mâini și m‐a apucat de zulufii capului meu și Duhul m‐a ridicat între pământ și cer și m‐a adus în vedeniile lui Dumnezeu la Ierusalim, la ușa porții dinăuntru care privește spre miazănoapte, unde era scaunul idolului geloziei care întărâtă la gelozie.
4. Și iată, slava Dumnezeului lui Israel era acolo după vedenia pe care o văzusem în vale.
5. Atunci mi‐a zis: Fiu al omului, ridică‐ți ochii spre calea dinspre miazănoapte. Și mi‐am ridicat ochii spre calea dinspre miazănoapte și iată, spre miazănoapte de poarta altarului era idolul acesta al geloziei la intrare.
6. Și el mi‐a zis: Fiu al omului, vezi ce fac ei? Urâciunile cele mari pe care le face casa lui Israel acolo ca să mă depărtez de locașul meu sfințit? Dar vei vedea și alte urâciuni mari.
7. Și m‐a adus în poarta curții și am văzut și iată o gaură în perete!
8. Atunci mi‐a zis: Fiu al omului, sapă în perete. Și am săpat în perete și iată o ușă.
9. Și mi‐a zis: Intră și vezi urâciunile cele rele pe care le fac ei aici.
10. Și am intrat și am văzut: și iată toate chipurile de târâtoare și de dobitoace urâcioase și toți idolii casei lui Israel zugrăviți pe perete de jur împrejur.
11. Și șaptezeci de bărbați din bătrânii casei lui Israel stăteau înaintea lor și în mijlocul lor sta Iaazania, fiul lui Șafan: fiecare bărbat cu tămâietoarea în mână și mirosul norului de tămâie se suia în sus.
12. Atunci mi‐a zis: Fiu al omului, ai văzut ce fac la întuneric bătrânii casei lui Israel, fiecare bărbat în cămările sale de chipuri? Căci ei zic: Nu ne vede Domnul! Domnul a părăsit țara.
13. Și mi‐a zis: Dar vei vedea și alte urâciuni mari pe care le fac.
14. Și m‐a adus la intrarea porții casei Domnului care era spre miazănoapte; și iată acolo ședeau femeile plângând pentru Tamuz.
15. Atunci mi‐a zis: Ai văzut, fiu al omului? Vei vedea alte urâciuni și mai mari decât acestea.
16. Și m‐a adus în curtea dinăuntru a casei Domnului: și iată în ușa templului Domnului, între pridvor și altar, ca la douăzeci și cinci de bărbați cu spatele lor spre templul Domnului și fețele lor spre răsărit: și se închinau soarelui spre răsărit.
17. Atunci mi‐a zis: Ai văzut, fiu al omului? Oare este mic lucru pentru casa lui Iuda că fac urâciunile pe care le fac aici? Căci au umplut țara de asuprire și s‐au întors iarăși ca să mă mânie: și iată, ei pun ramura în nările lor!
18. De aceea și eu voi lucra cu furie; ochiul meu nu va cruța, nici nu mă voi îndura, și când vor striga în urechile mele cu glas tare, nu‐i voi asculta.