Ezechiel 9 BIV2014

1. Apoi – puternic, răspicat – Chiar la ureche, mi-a strigat: „Apropiați-vă! Veniți Voi, cei ce sunteți pregătiți Să-i dați cetății, de îndată, Pedeapsa bine meritată! Să vină-ngrabă fiecare, Purtând în mâini, unealta care, De nimicire-i pregătită!”

2. Îndată ce a fost rostită Astă chemare, au venit Șase bărbați. Ei s-au ivit În lungul drumului cel care Duce spre poarta de intrare, În miazănoapte așezată Și-n partea cea de sus, aflată. Bărbați-acei, în mâini, purtau, Uneltele ce le aveau, Unelte-anume pregătite, Pentru distrugere menite. În rândul lor, un om – aflat, În strai de in, înveșmântat – O călimară, se vădea, La cingătoare, că avea. Oamenii s-au apropiat Și-n urmă, ei s-au așezat Lângă altarul cel știut Că din aramă e făcut.

3. Slava – Acelui cari mereu, În Israel e Dumnezeu și cari, Pe-un heruvim, a stat – Ușor atunci, s-a ridicat Și-a mers spre pragul cel pe care, Casa-l avuse la intrare. El l-a chemat pe omu-acel Cu strai de in, purtând cu el, O călimară agățată La cingătoare și legată.

4. Domnul i-a zis apoi: „Să pleci Și prin Ierusalim să treci, Pentru că vreau ca în cetate Să te-ngrijești a fi-nsemnate Frunțile oamenilor care Gemete scot fără-ncetare, Din pricina păcatelor, Precum și-a urâciunilor Care se fac în locu-acel.

5. Voi, ceilalți, mergeți după el!” – A zis și celorlalți bărbați, Care erau acolo-aflați. „Când în cetate o să fiți, Fără de milă să loviți! Să fiți dar, fără îndurare!

6. De la cel mic, la cel mai mare – De la copii, tineri, femei, Fecioare și până la cei Ce sunt bătrâni – să îi loviți Pe toți și să îi nimiciți! Dar să vegheați ca nu cumva, Să se atingă cineva, De cei pe care îi aflați Că sunt, pe frunte, însemnați! Să faceți precum v-am spus Eu Și-ncepeți cu Locașul Meu!” Așa precum li s-a cerut, Ei cu bătrâni-au început Care la Templu s-au aflat.

7. Domnul, apoi, a cuvântat: Mergeți degrabă și spurcați Întreaga casă! Să intrați, În urmă, pe ale ei porți Și-i umpleți curțile cu morți! Ieșiți!” Atunci, ei au plecat Și în cetate au intrat Și să ucidă-au început, Așa precum li s-a cerut.

8. Ei au pornit, în acel ceas, Ca să ucidă, și-am rămas Singur, acolo. M-am temut Și, la pământ, eu am căzut, Strigând la Domnul Dumnezeu: „Ah! Doamne, Dumnezeul meu! Vei nimici, în acest fel, Ce-a mai rămas, din Israel, Vărsând – în marea Ta mânie – Peste Ierusalim, urgie?”

9. „Nelegiuirea cea pe care Iuda și Israel o are” – Îmi zise Domnul – „negreșit, Peste măsură s-a-nmulțit! Omorurile – am văzut – Precum că țara au umplut. Și-am mai văzut că în cetate Se află numai nedreptate. Ei fac așa, pentru că zic Că „Domnul nu vede nimic, Fiindcă Domnu-a părăsit Această țară, negreșit!”

10. De-aceea, ei nu vor avea Parte de îndurarea Mea. Nu voi avea milă de ei, Căci peste oamenii acei, Voi face ca să fi căzut Răul pe care l-au făcut.”

11. Atunci, omul înveșmântat În strai de in – care-a purtat O călimară – a vorbit: „Făcut-am ce mi-a poruncit!”