Ezra 5 BIV2014
1. Proroci, atuncea, se găseau, Care în Iuda proroceau În Numele Cel Sfânt pe care Domnul lui Israel Îl are. Hagai, întâiul se numea, Iar după el, cel ce venea, Fusese Zaharia, care, Pe Ido, drept părinte-l are.
2. De-ndat’, atunci, Zorobabel – Cari fiu îi e lui Șaltiel – Și Iosua – acela care, Pe Ioțadac, părinte-l are – Către Ierusalim plecară, Unde – din nou – se apucară Să-nalțe Casa Domnului. Cu ei, erau prorocii Lui, Care mereu i-au însoțit Și ajutor le-au dăruit.
3. Peste poporul adunat, Cari dincolo de Râu a stat, Era – pe-atunci – un dregător, Pus de-mpărat, stăpânitor. Acesta se chema Tatnai. Cu el erau Șetar-Boznai, Precum și cei ce se vădeau Că-n slujbă-i întovărășeau. Toți, la Ierusalim, plecară Și-n felu-acesta întrebară: „Dar cine v-a îngăduit Să v-apucați iar, de zidit Casa și zidurile care Cetatea-n jurul ei le are?
4. Ia spuneți voi, cum se numesc Aceia care construiesc Această casă, de îndat’?”
5. Dar Domnul Însuși le-a purtat De grijă-atunci, bătrânilor Din al lui Israel popor. Astfel, ei nu s-au învoit Ca lucrul să îl fi oprit, Ci să lucreze, i-au lăsat, Pe cei care s-au apucat, Până când vor avea să-i scrie Lui Dariu și aveau să vie Poruncile din partea lui, Asupra sorții lucrului.
6. Iată dar, ce a scris Tatnai Și-asemenea Șetar-Boznai, Precum și cei din Arfarsac, Cu cari tovărășie fac. Aceștia toți se dovedeau Că dincolo de Râu ședeau.
7. Iată cuvintele trimise, Cari – în scrisoare – au fost scrise: „Către-mpăratul Dariu, care Este în Persia, mai mare: La început, noi, împărate, Îți dorim multă sănătate!
8. Află că-n Iuda am plecat De-ndată ce noi am aflat Că a-nceput a fi-nălțată Casa cari este închinată Lui Dumnezeu, Acela care E Dumnezeul Cel mai mare. Casa care s-a început – Așa după cum am văzut – Din piatră are-a fi zidită, Cari mai întâi va fi cioplită. Iar în pereți, când se lucrează, Lemne de cedru se așează. Lucrul se face repejor Și izbutește-n mâna lor.
9. Noi, pe bătrâni, i-am căutat Și-n acest fel i-am întrebat: „Dar cine v-a îngăduit Să v-apucați iar, de zidit, Casa și zidurile care Cetatea-n jurul ei le are?”
10. Aflat-am numele celor Care se află-n fruntea lor, Căci – acest lucru – noi am vrut, Ca să ți-l facem cunoscut.
11. După ce noi i-am întrebat, Iată dar, ce răspuns ne-au dat: „Pe Dumnezeul cerului, Precum și al pământului, Necontenit noi Îl slujim Și de aceea-I construim, Iarăși, o casă anumită, Precum de mult a fost zidită. Aflați că-n timpu-ndepărtat, A fost un mare împărat În Israel, care zidise Casa, și care-o isprăvise.
12. Părinți noști’ n-au ascultat De Domnul, iar El i-a lăsat S-ajungă-n felu-acesta dar, Robiți de Nebucadențar, Cel care a urcat pe tron, Ca împărat, în Babilon.
13. Când Cir ajunse împărat – În primul an – porunci a dat, A se zidi o Casă, iară, Lui Dumnezeu, la Iuda-n țară.
14. Cir însuși a înapoiat Uneltele ce le-a luat Chiar Nebucadențar cel mare, Ce-a jefuit Casa pe care, Domnul, în Iuda, o avuse. Aceste lucruri erau puse În templul dumnezeului Ce se vădea a fi al lui. Din aur ele-au fost lucrate Și din argint au fost turnate. Aceste lucruri, așadar, Date au fost lui Șeșbațar, Pe care-l puse dregător, Peste-al lui Israel popor.
15. Când i le-a dat, i-a poruncit: „Acum, vei merge, negreșit, Și la Ierusalim așezi – În Templul ce ai să-l durezi – Aceste lucruri. Domnului, Îi veți zidi o Casă-a Lui, Pe locu-n care se vădea Că vechea Casă se găsea.”
16. Atuncea, acest Șeșbațar Porni ca să zidească iar, Casa, la fel precum o știm Că fost-a în Ierusalim. Din vremea ‘ceea se lucrează, Dar lucrul nu înaintează, Iar Casa care-i închinată Lui Dumnezeu, nu-i terminată.”
17. Dacă-mpăratul o să vrea Să cerceteze, va putea, La visteriile pe care În stăpânire el le are – La Babilon – ca să găsească, De-i vreo poruncă-mpărătească, Dată de Cir, să-ngăduim, În Iuda, la Ierusalim, O casă ca să se ridice Pentru Cel despre cari se zice Că este și va fi, mereu, Adevăratul Dumnezeu. Iar împăratul, pentru noi, Să scrie un răspuns apoi, Să știm dar, hotărârea lui, Asupra Casei Domnului.”