Logo
🔍

Ezra 7 VDCL

« Venirea lui Ezra la Ierusalim

1. Și după aceste lucruri, sub domnia lui Artaxerxe, împăratul Persiei, Ezra, fiul lui Seraia, fiul lui Azaria, fiul lui Hilchia,

2. fiul lui Șalum, fiul lui Țadoc, fiul lui Ahitub,

3. fiul lui Amaria, fiul lui Azaria, fiul lui Meraiot,

4. fiul lui Zerahia, fiul lui Uzi, fiul lui Buchi,

5. fiul lui Abișua, fiul lui Fineas, fiul lui Eleazar, fiul lui Aaron, marele preot,

6. acest Ezra s‐a suit din Babilon: el era cărturar iscusit în legea lui Moise, pe care o dăduse Domnul Dumnezeul lui Israel. Și împăratul i‐a împlinit toată cererea, căci mâna Domnului Dumnezeului său era peste el.

7. Și un număr dintre copiii lui Israel și dintre preoți și leviți și cântăreți și ușieri și netinimi s‐au suit la Ierusalim în anul al șaptelea al lui Artaxerxe, împăratul.

8. Și a venit la Ierusalim în luna a cincea, care era în anul al șaptelea al împăratului.

9. Căci în ziua întâi a lunii întâi a început a se sui din Babilon și în ziua întâi a lunii a cincea a venit la Ierusalim, căci mâna cea bună a Dumnezeului său era peste el.

10. Căci Ezra își pusese inima să caute legea Domnului și s‐o facă și să învețe în Israel așezămintele și judecățile.

11. Și acesta este cuprinsul epistolei pe care a dat‐o Artaxerxe lui Ezra preotul, cărturarul, cărturar al cuvintelor poruncilor Domnului și al așezămintelor lui pentru Israel:

12. Artaxerxe, împăratul împăraților, către Ezra preotul, cărturar desăvârșit în legea Dumnezeului cerurilor, și așa mai departe.

13. Dau poruncă de la mine ca toți cei din împărăția mea care vor să meargă de bunăvoie la Ierusalim, din poporul lui Israel și din preoții lor și din leviți, să meargă cu tine.

14. Pentru că tu ești trimis de împărat și de cei șapte sfetnici ai lui să cercetezi despre Iuda și Ierusalim, după legea Dumnezeului tău, care este în mâna ta;

15. și să duci argintul și aurul pe care l‐a dat împăratul și sfetnicii lui de bunăvoie Dumnezeului lui Israel, a cărui locuință este la Ierusalim,

16. și tot argintul și aurul pe care‐l vei găsi în tot ținutul Babilonului, pe lângă darul de bunăvoie al poporului și preoților, care dau de bunăvoie pentru casa Domnului lor care este la Ierusalim;

17. de aceea să cumperi îndată cu argintul acesta viței, berbeci, miei, cu darurile lor de mâncare și cu darurile lor de băutură și să le aduci pe altarul casei Dumnezeului vostru, care este în Ierusalim.

18. Și orice se va părea bine, ție și fraților tăi, să faceți cu rămășița argintului și a aurului, faceți după voia Dumnezeului vostru.

19. Și vasele care ți s‐au dat pentru slujba casei Dumnezeului tău, pune‐le înaintea Dumnezeului din Ierusalim.

20. Și orice va mai fi de trebuință pentru casa Dumnezeului tău, ce vei avea prilej să dăruiești, dăruiește din casa vistieriei împăratului.

21. Și eu, Artaxerxe, împăratul, dau poruncă tuturor vistiernicilor care sunt dincolo de râu ca orice va cere de la voi Ezra preotul și cărturarul în legea Dumnezeului cerurilor, să se facă cu grăbire,

22. până la o sută de talanți de argint și o sută cori de grâu și o sută de baturi de vin și o sută de baturi de untdelemn și sare fără măsură.

23. Orice este poruncit de Dumnezeul cerurilor, să se facă întocmai pentru casa Dumnezeului cerurilor, căci de ce să fie mânie peste împărăția împăratului și a fiilor săi?

24. Și vă facem știut că asupra tuturor preoților și leviților, cântăreților, ușierilor, netinimilor și slujitorilor acestei case a lui Dumnezeu nu va fi drept să puneți bir, vamă și drumuri.

25. Și tu, Ezra, pune după înțelepciunea Dumnezeului tău, care este în mâna ta, judecători și dregători care să jude ce tot poporul care este dincolo de râu, pe toți care cunosc legile Dumnezeului tău; și învățați pe cel ce nu le cunoaște.

26. Și oricine nu va face legea Dumnezeului tău și legea împăratului, să se facă îndată judecată asupra lui, prin moarte sau prin surghiun, sau prin luarea averilor sau prin închisoare.

27. Binecuvântat să fie Domnul Dumnezeul părinților noștri, care a pus una ca aceasta în inima împăratului, ca să înfrumusețeze casa Domnului care este la Ierusalim;

28. și și‐a întins îndurarea asupra mea înaintea împăratului și a slujitorilor săi și a tuturor mai marilor puternici ai împăratului. Și m‐am întărit, căci mâna Domnului Dumnezeului meu era peste mine și am adunat din Israel oameni de frunte ca să se suie cu mine.

»