Ezra 8 BIV2014

1. Iată-i acum, pe-aceia cari, Peste familii sunt mai mari, Care – cu mine – au plecat Din Babilon, când împărat Fusese Artaxerxe, pus.

2. Din Fineas, cel care s-a dus, Gherșom fusese. Apoi cel Din Itamar, e Daniel. Din ai lui David fii, venea Cel cari, Hatuș, drept nume-avea.

3. Au mai venit fiii pe care Șecania, urmași, îi are. Din ai lui Pareoși copii, Dintre-ai lui Zaharia fii, O sută cincizeci de bărbați Au fost, atuncea, adunați.

4. Din fiii care-i zămislise Pahat-Moab, cel ce venise Elioenai era – cel care, Pe Zaharia, tată-l are. Cu el fuseseră-adunați, La două sute de bărbați.

5. Din fiii lui Șecania, Acela cari ne însoțea Era chemat Iahaziel, Care, alăturea de el – Atunci – avuse adunați, Trei sute dintre ai lui frați.

6. Din fiii lui Adin, venea Acela care se numea Ebed. El e acela care, Pe Ionatan, părinte-l are Și-avea în juru-i adunați – Atuncea – cincizeci de bărbați.

7. Din fiii lui Elam, venea Acela care se numea Isaia. El e-acela care, Pe-Atalia, părinte-l are Și-avea în juru-i adunați – Atuncea – șaizeci de bărbați.

8. A mai venit Zebadia, Din fiii lui Șefatia; Al său părinte-i Micael. Oamenii cari erau cu el, În mare număr se vădeau, Căci ei optzeci de mii erau.

9. Cel care, din Ioab, venea, Era chemat Obadia. Al său părinte-i Iehiel. Bărbații care-au mers cu el – Care erau gata să plece – Sunt două sute optsprezece.

10. Din oamenii lui Șelomit, Acela care a venit E fiu al lui Iosifia. Alăturea de el avea O sută șaizeci de bărbați, Care erau dintre-ai lui frați.

11. Veni și Zaharia, care, Părinte, pe Bebai, îl are. El, douăzeci și opt bărbați, Avea în juru-i adunați.

12. De la Azgad, e Iohanan, Al cărui tată-i Hacatan. Cu el avea o sută zece Bărbați, fiind gata să plece.

13. Iată-i pe cei care, de neam, Sunt dintre-ai lui Adonicam: Elifelet, cu Ieiel Și cu Șemaia după el. Erau și șaizeci de bărbați Care de ei sunt adunați.

14. Apoi, din fiii lui Bigvai, Erau Zabud și cu Uiai. În număr, șaptezeci erau Bărbații care-i însoțeau.

15. Am așezat tabăra mea, Lângă un râu care curgea Către Ahava. Ne-am oprit, Acolo, și am poposit Trei zile-n șir. Am căutat – În tot poporul adunat – Preoți, însă nu am găsit Pe nimenea de neam Levit.

16. Soli am trimis, ca să îi cer Pe căpetenia Eliezer, Iarib, Șemaia, Elnatan, Pe Zaharia și Natan, Pe Meșulam, pe Ariel Și Elnatan. Apoi – la fel – Pe Ioiarib l-am mai chemat, Fiind de Elnatan urmat. Acești doi oameni se vădeau Precum că-nvățători erau.

17. La Iod, cel care locuia – Atuncea – la Casifia, Pe acești oameni i-am trimis Și prin ale lor guri i-am zis Să îmi trimită slujitori – Dintre ai săi locuitori – Pe cari, la Casa Domnului, Să-i așezăm în slujba Lui.

18. Prin bunătatea cea pe care Al nostru Dumnezeu o are, Pe Serebia l-am primit Cari om cu minte s-a vădit. Fiul lui Mahli se vădea, Lui Levi și de-asemenea Era fiu al lui Israel. Atuncea, au venit cu el – În tabără – și alți bărbați: De toți sunt optsprezece frați.

19. Hașabia a mai venit, Pe cari Isaia l-a-nsoțit. Isaia e acela care, Părinte, pe Merari-l are. Cu el, ai săi frați se aflau, Cari douăzeci se dovedeau.

20. Din slujitorii cei pe care Templul, în slujba sa, îi are, Veniră mulți. În număr deci, Sunt două sute douăzeci. De către David – și cei cari S-au dovedit a fi mai mari Când el fusese la domnie – Aleși au fost ei, ca să fie În slujbă puși, la frații lor, Din ramura Leviților. În slujbă fost-au așezați, Fiind pe nume-apoi chemați.

21. Acolo unde-am poposit – Lângă Ahava – am vestit Un post ‘naintea Domnului, Pentru smerire-n fața Lui, Ca să-I putem cere apoi – Pentru copii și pentru noi – Alăturea ca să ne fie, Când vom porni-n călătorie.

22. Eu, de rușine, n-am putut, O oaste ca să fi cerut De la-mpărat, ca să ne fie Drept pavăză-n călătorie, Căci împăratului, chiar eu I-am spus: „Mâna lui Dumnezeu Îl ocrotește pe cel care Îl caută fără-ncetare, Însă mânia Lui lovește În cel care Îl părăsește.

23. De-aceea, noi am poposit Și un post mare am vestit. Pe Dumnezeu, noi L-am chemat, Iar Domnul, ajutor, ne-a dat.

24. Din rândul preoților, noi Ales-am căpitani apoi. În număr, ei se dovedeau Că doisprezece inși erau. În frunte, Șerebia-a stat, Cari de Hașabia-i urmat, Iar ceilalți zece se vădeau Precum că ai lor frați erau.

25. În fața lor, am cântărit Argintul, aurul primit Și-uneltele care s-au dat În dar – de către împărat, De sfetnici și de-aceia cari Erau în slujba lui mai mari – Casei lui Dumnezeu, pe care El, la Ierusalim, o are.

26. Apoi, în mâna lor am dat Argintul. Eu l-am numărat Și am găsit – talanții deci – Că-s șase sute și cincizeci. Uneltele-n argint lucrate, De-asemeni, lor le-au fost lăsate. Acestea, precum s-a văzut, Talanți o sută au avut. Apoi le-au fost încredințați Talanți de aur. Numărați, O sută ei s-au dovedit.

27. Pahare, le-am mai dăruit, Care din aur se vădeau Și-n număr douăzeci erau. Aste pahare – negreșit – Darici o mie-au prețuit. Le-am dăruit – de bună seamă – Și două vase de aramă, Care erau deosebite, Căci erau frumos poleite. Arama care-i poleită, Ca aurul e prețuită.

28. Apoi, am zis poporului: „Voi toți sunteți ai Domnului, Pentru că Lui – dragii mei frați – Acum Îi sunteți închinați. La vase să luați aminte, Pentru că ele-s lucruri sfinte. Argintul ce s-a numărat Și aurul acesta-i dat De bună voie, Domnului, Spre slava și spre cinstea Lui.

29. Cu ochi-n patru vreau să fiți – Necontenit – și să păziți Cele ce-n grijă v-au fost date, Până când fi-vor așezate În visterie, când sosim La Casa din Ierusalim, Cari este a lui Dumnezeu. Când vom ajunge-acolo, eu Voi cântări ceea ce are, În a lui grijă, fiecare, De față cu ai noști’ preoți, Precum și cu Leviții toți, ‘Naintea tuturor cei cari, Peste familii sunt mai mari.”

30. Întreaga ceată de preoți – Și-asemenea Leviții toți – Argintul, grabnic, l-au luat, Cu aurul ce le-a fost dat, Cu toate vasele pe care Casa lui Dumnezeu le are, Asupra lor ca să vegheze, Până aveau să le așeze În noua Casă, terminată Și la Ierusalim aflată.

31. În luna-ntâia începea A doisprezecea zi din ea, Atuncea când am părăsit Râul Ahava și-am pornit Către Ierusalim. Mereu, Cu noi fusese Dumnezeu. De toți vrăjmașii ne-a păzit, Iar relele ne-au ocolit, Căci piedici n-am întâmpinat Cât timp, pe drum, noi ne-am aflat.

32. Sosirăm la Ierusalim Și-am hotărât să ne-odihnim Trei zile-ntâi și-abia apoi,

33. Să cântărim ce-avem cu noi. Căci toate câte le-am primit – Aur, argint, dar negreșit Și-acele vase – au fost date Lui Meremot, spre-a fi păstrate; Pe Urie, tată-l avea Și preot el se dovedea. Cu Meremot fusese dar, Fiul lui Fineas – Eleazar – Cu Iozabad – acela care, Pe Iosua, părinte-l are – Precum și cu Noadia Cari, pe Binui, tată-l avea. A patra zi, cu toți ne-am pus Să cântărim ce am adus,

34. Și fost-au cercetate toate, La număr și la greutate. Apoi, ceea ce s-a aflat Fost-a-ntr-o carte însemnat.

35. Fiii robiei, care – iară – Ajuns-au a se-ntoarce-n țară, Arderi de tot I-au dăruit Lui Dumnezeu. Ei au jertfit Atât berbeci, cât și viței Și șaptezeci și șapte miei. Vițeii care s-au jertfit, La doisprezece s-au vădit, Iar nouăzeci și șase deci, Sun jertfe date din berbeci. Și doisprezece țapi s-au dat, Drept ispășire de păcat, Ca jertfe care se socot A fi drept ardere de tot.

36. Apoi, ei au împărtășit Tot ce-mpăratu-a poruncit Atât cârmuitorilor, Precum și dregătorilor Cari dincoace de Râu au stat Și care ajutor au dat – Necontenit – poporului, Precum și Casei Domnului.