Ezra 9 BIV2014

1. După ce lucrul s-a sfârșit, Toți căpitanii au venit, La mine și au cuvântat: „Ascultă dar, ce s-a-ntâmplat: Întreg poporul Israel – Și preoți și Leviți cu el – Să știi că nu s-au despărțit De oamenii ce-au locuit În aste țări, ci au făcut Doar urâciuni, cum au văzut La neamul Canaaniților, Precum și al Hetiților. Făcut-au ca și Fereziții, Ca Iebusiții și-Amoniții, Ca neamul Moabiților, Sau cel al Amoriților. Ceea ce în Egipt văzură, Să știi dar, că și ei făcură.

2. Din alte neamuri, și-au luat Neveste și-au amestecat – În acest fel – neamul cel sfânt, Cu altele, de pe pământ. Iar cei care s-au dovedit Primii care au săvârșit Acest păcat, au fost cei cari Peste popor erau, mai mari, Căci ei erau conducători, Drept căpitani și dregători.”

3. Atuncea când am auzit Lucrul acesta, m-am mâhnit. Straiul pe care l-am purtat – Și-a mea manta – le-am sfâșiat. Mi-am smuls părul din cap de-ndată Și a mea barbă, totodată.

4. Apoi, la mine au venit Aceia care au vădit Că teamă au avut, mereu, De vorbele lui Dumnezeu, Din pricina păcatului Făcut de tot poporul Lui Cari din robie a ieșit. Eu, jos, m-am așezat, mâhnit, Pân’ s-a făcut noapte afară.

5. Când se dădea jertfa de seară, De la pământ m-am ridicat. În urmă, am îngenunchiat Și mâinile mi-am întins eu, Spre Domnul Dumnezeul meu,

6. Zicând: „O Doamne, sunt uimit De cele ce le-am auzit Și-acuma iată, mi-e rușine Să-mi ridic fața către Tine, Pentru că răul săvârșit, De-al meu popor, s-a înmulțit Și pân’ la cer au răzbătut Greșelile ce le-am făcut.

7. De când părinții ne-au trăit Și până azi, ne-am dovedit – Fără-ncetare – vinovați. Tocmai de-aceea, am fost dați În mâinile străinilor, Drept pradă săbiilor lor. De-aceea, robi am fost luați Și de rușine-am fost lăsați. De-aceea, fost-am jefuiți Și printre neamuri risipiți.

8. Dar Dumnezeul nost’ apoi – Totuși – S-a îndurat de noi, Căci câțiva oameni ne-a lăsat Cari din robie au scăpat, Iar adăpost, pe-acest pământ, Ne-a dat, în locul Lui cel sfânt, Unde apoi ne-a luminat Și-unde putință ne-a lăsat Să răsuflăm, tari să ne ție, Când înduram aspra robie.

9. Chiar dacă suntem înrobiți, Totuși nu suntem părăsiți De Dumnezeu, căci El – spre noi – Făcut-a să se-ndrepte-apoi, Bunăvoința celor cari Se află-n Persia mai mari. Astfel, noi – sprijin – am primit, Încât din nou, am construit Casa lui Dumnezeu, pe care El – în Ierusalim – o are. Acuma, noi avem un rost Și-avem, în Iuda, adăpost.

10. Doamne, ce vom mai spune-apoi, După aceste lucruri, noi? Căci iată, nu am împlinit Ceea ce Tu ne-ai poruncit.

11. Poruncile ce nu le-ai dat Tu, prin proroci, noi le-am călcat. Tu le-ai vorbit în acest fel Copiilor lui Israel: „Țara în care-o să intrați – În stăpânire s-o luați – Este o țară minunată, Însă ea este întinată De făr’delegi și urâciuni, Necurății și spurcăciuni Pe care-acum le săvârșesc Popoarele ce-o locuiesc.

12. Fetele voastre, nu le dați, Fiilor lor și nu luați – Din ale lor fete – soții, Date pentru ai voștri fii. Să nu se uite-al Meu popor, La starea propășirii lor. În felu-acesta veți fi tari Și voi veți fi aceia cari, Doar roade bune-o să mâncați, Iar țara aveți s-o lăsați Urmașilor, drept moștenire, Pe veci s-o aibă-n stăpânire.”

13. După tot ce ni s-a-ntâmplat – Din pricini date de păcat – Tu Doamne, nu ne-ai părăsit, Chiar dacă am păcătuit. Acuma, dacă am scăpat – Și dacă-n viață ne-ai păstrat –

14. E cuvenit ca să călcăm Porunca Ta și să cătăm, Cu cei pe care îi găsim În țară, să ne încuscrim? N-ar izbucni a Ta mânie? Ea, peste noi, n-are să vie? Nu va fi oare, nimicită Și rămășița izbăvită Care acum, ajuns-a iară, Să se întoarcă-n a sa țară?

15. O Doamne, Tu ești drept, mereu. Tu ești al nostru Dumnezeu. O rămășiță, suntem noi, Venită-n țară, înapoi. Noi, cei care am fost robiți, Suntem – prin Tine – izbăviți. ‘Naintea Ta suntem aflați Asemeni unor vinovați. De-aceea, nici nu putem sta Acuma, înaintea Ta.”