Logo
🔍

Ezra 9 BTF2015

«

1. Și după ce aceste lucruri s-au terminat, prinții au venit la mine, spunând: Poporul lui Israel și preoții și leviții nu s-au separat de popoarele țărilor, ci au făcut conform cu urâciunile lor, ale canaaniților, ale hitiților, ale pereziților, ale iebusiților, ale amoniților, ale moabiților, ale egiptenilor și ale amoriților.

2. Pentru că au luat dintre fiicele lor pentru ei înșiși și pentru fiii lor; astfel încât sămânța sfântă s-a amestecat cu popoarele acestor țări; da, mâna prinților și a conducătorilor a fost cea dintâi în această fărădelege.

3. Și când am auzit acest lucru, mi-am rupt haina și mantaua și mi-am smuls perii din cap și din barbă și m-am așezat înmărmurit.

4. Atunci s-au adunat la mine toți cei care tremurau la cuvintele Dumnezeului lui Israel, din cauza fărădelegii celor care fuseseră duși în captivitate; și am șezut înmărmurit până la sacrificiul de seară.

5. Și la sacrificiul de seară m-am ridicat din tristețea mea; și după ce mi-am rupt haina și mantaua, am căzut pe genunchi și mi-am întins mâinile către DOMNUL Dumnezeul meu.

6. Și am spus: O Dumnezeul meu, roșesc și îmi este rușine să îmi ridic fața către tine, Dumnezeul meu, pentru că nelegiuirile noastre s-au înmulțit până peste capetele noastre și fărădelegea noastră a crescut până la ceruri.

7. Din zilele părinților noștri am fost într-o mare fărădelege până în această zi; și din cauza nelegiuirilor noastre am fost noi, împărații noștri și preoții noștri, dați în mâna împăraților țărilor, sabiei, captivității, și prăzii, și rușinii feței, precum este în această zi.

8. Și acum pentru scurt timp s-a arătat har de la DOMNUL Dumnezeul nostru, pentru a ne lăsa o rămășiță să scape și să ne dea un piron în locul său sfânt, ca Dumnezeul nostru să ne lumineze ochii și să ne dea puțină înviorare în robia noastră.

9. Pentru că noi eram robi; totuși Dumnezeul nostru nu ne-a părăsit în robia noastră, ci și-a întins milă spre noi înaintea feței împăraților Persiei, pentru a ne da înviorare, ca să ridicăm casa Dumnezeului nostru și să reparăm pustiirile ei și să ne dea un zid în Iuda și în Ierusalim.

10. Și acum, Dumnezeul nostru, ce să spunem noi după aceasta? Pentru că am părăsit poruncile tale,

11. Pe care le-ai poruncit prin servitorii tăi, profeții, spunând: Țara în care mergeți pentru a o stăpâni, este o țară necurată prin murdăria popoarelor țărilor, prin urâciunile lor, care au umplut-o de la o margine la alta prin necurăția lor.

12. De aceea acum să nu dați pe fiicele voastre fiilor lor, nici să nu luați pe fiicele lor pentru fiii voștri, nici să nu căutați niciodată pacea lor sau bogăția lor; ca să fiți tari și să mâncați bunătatea țării și să o lăsați ca moștenire copiilor voștri pentru totdeauna.

13. Și, după toate câte au venit asupra noastră pentru faptele noastre rele și pentru fărădelegea noastră mare, văzând că tu Dumnezeul nostru ne-ai pedepsit mai puțin decât merită nelegiuirile noastre și ne-ai dat o astfel de eliberare ca aceasta;

14. Să călcăm noi din nou poruncile tale și să ne încuscrim cu popoarele acestor urâciuni? Nu te vei mânia pe noi până ne vei mistui, astfel încât să nu fie nicio rămășiță nici scăpare?

15. DOAMNE Dumnezeul lui Israel, tu ești drept, pentru că noi rămânem un popor scăpat, precum este în această zi; iată, noi suntem înaintea ta în fărădelegile noastre, pentru că nu putem sta în picioare înaintea ta din această cauză.

»