Logo
🔍

Galateni 2 BIV2014

« Încuviințarea apostolilor

1. „La paisprezece ani, apoi, Luat-am drumul înapoi, Către Ierusalim, urmat Și de Barnaba. L-am chemat, Atuncea, și pe Tit, cu mine.

2. Când am plecat – țin minte bine – Avut-am o descoperire. M-am dus deci, să le dau de știre Și despre Evanghelia dată, Mie, pentru a fi purtată, La Neamurile care sânt, Pe fața-ntregului pământ. Îndeosebi, eu am vorbit, Cu cei care s-au dovedit A fi de vază, căci n-am vrut, Zadarnic, să mă fi zbătut.

3. Nici Tit – cel care m-a-nsoțit – Măcar că-i Grec, n-a fost silit Ca să se taie împrejur– Precum erau toți cei din jur –

4. Din pricină că, între noi, Au reușit să intre-apoi Frați mincinoși, cari au pândit Ce libertate am primit Noi, în Hristos, cu gând să știe Cum să ne ducă, în robie.

5. Nu ne-am supus și, negreșit, Că lor, noi nu ne-am potrivit, Măcar o clipă, căci voim Ca, Evanghelia, s-o vestim, Iar adevărul ei, apoi, Dorim ca să rămână-n voi.

6. Aceia care sunt, cumva, Socotiți drept a fi ceva – Oricine-ar fi, vreau ca să știe, Precum că nu îmi pasă mie, De nimenea, pentru că eu Știu că nu cată Dumnezeu, La fețele oamenilor, Ci doar la inimile lor – Că sunt de vază, pot să zic, Cum că nu mi-au adus nimic.

7. Din contră, când au observat Că, Evanghelia, mi s-a dat Mie, s-o propovăduiesc, Printre cei care se vădesc Căci, împrejur, nu s-au tăiat, Precum lui Petru i s-a dat Să ducă Evanghelia-n jur La toți cei tăiați împrejur –

8. Iar Cel ca-apostol l-a făcut Pe Petru, grijă a avut Ca să mă facă și pe mine, Și a găsit că este bine Ca Evanghelia s-o vestim, Și-n lume să o răspândim: El, celor, împrejur, tăiați, Iar eu, la cei ce-s netăiați, La Neamurile care sânt, Azi, răspândite, pe pământ –

9. Atuncea când au cunoscut Harul pe care l-am avut După al Domnului meu plan, Iacov și Chifa și Ioan – Aceia care, precum știți, Că sunt ca niște stâlpi priviți – Pe mine, m-au însărcinat – Și pe Barnaba, cari mi-e dat Drept, mână dreaptă, să îmi fie Cât suntem în călătorie – La Neamuri, ca să ne pornim Și Evanghelia s-o vestim, Urmând ca ei a fi plecați, La cei ce-s, împrejur, tăiați.

Pavel înfruntă pe Petru

10. Ne-au spus doar, ca să nu-i uităm, Pe cei săraci și încercăm Să facem cum ne-au sfătuit, Întotdeauna, negreșit.”

11. „Când a venit Chifa apoi, În Antiohia, la noi, În față-i, m-am împotrivit, Căci el era de osândit.

12. Într-adevăr, la început, Până când nu au apărut Unii, care erau veniți, Trimiși de Iacov, el – să știți – Că împreună s-a aflat, Cu Neamurile și-a mâncat Cu ele, însă, s-a ferit Și-a stat deoparte, liniștit, Când acești frați au apărut, Căci el, atuncea, s-a temut, De cei care-l înconjurau Și, împrejur, tăiați erau.

13. Cu el, pe loc, au început, Îndată, de s-au prefăcut – Acolo – și ceilalți Iudei, Încât, alăturea de ei – În lațul slăbiciunii lor, Chiar și Barnaba, fraților – Ajunse a fi înhățat.

14. Când i-am văzut, cum s-au purtat, Că nu țin adevărul care A noastră Evanghelie-l are Și că nu umblă drept, m-am dus, La Chifa-n grabă, și i-am spus, Față de toți: „Vreau să-ntreb eu, Că dacă tu, cari ești Iudeu, Ca Neamurile-acum trăiești, Pe ele, cum de le silești Să nu trăiască-n felul lor, Ci în cel al Iudeilor?”

15. Iudei, din fire, suntem noi, Nu niște păcătoși apoi, Cari, dintre Neamuri, sunt veniți.

16. Totuși, pentru că bine știți, Că omul nu e socotit Prin fapte-a fi, neprihănit, Ci doar prin faptul că și-a pus, Credința, în Hristos Iisus, Crezut-am în Hristos și noi Pentru că vrem a fi apoi, În felu-acesta, socotiți În rând cu cei neprihăniți. Neprihănire, ne-ndoios, Dă doar credința în Hristos, Căci nimeni nu e socotit, A fi un om neprihănit, Pe seama faptelor pe care Legea-n puterea sa le are.

17. Dar dacă-n timp ce căutăm Ca, în Hristos, să căpătăm Neprihănirea, iar apoi, Găsiți suntem, în urmă, noi, Drept păcătoși, este Iisus, Cumva, vreun slujitor supus Păcatului? Nu, nicidecum!

18. Căci dacă eu zidesc acum, Lucruri pe care le-am stricat, Oare, nu sunt considerat A fi un călcător de lege?

19. Eu am murit – se înțelege – Față de ea, și-acum, mereu, Trăiesc doar pentru Dumnezeu.

20. Eu, cu Hristos, sunt răstignit, Și azi trăiesc… dar, de trăit, Nu mai trăiesc eu – să știți bine – Ci doar Hristos trăiește-n mine. În viața care o trăiesc Acum, în trup, împărtășesc Credința-n Fiul Cel pe care, Al nostru Dumnezeu Îl are, Cari m-a iubit și-apoi S-a dat, Pentru ca eu să fiu salvat.

21. Nu vreau, zadarnic, să fac eu, Harul lăsat de Dumnezeu. Căci dacă, dată e, prin Lege, Neprihănirea, se-nțelege Cum că degeaba a murit Hristosul nostru, răstignit.”

»