Galateni 3 BIV2014

1. „O, Galateni nechibzuiți! De cine oare-ați fost vrăjiți, Încât, Iisus e zugrăvit – În ochii voștri – răstignit?

2. Iată, un lucru doar, voiesc, Acum, ca să îl lămuresc: Prin fapta Legii, ați primit Duhul, sau când ați auzit Credința ce-o împărtășiți?

3. Sunteți așa nechibzuiți? După ce bine-ați început, Prin Duhul Sfânt – cum am văzut – Acum vreți, totul, să sfârșească, Prin firea voastră pământească?

4. Oare-n zadar v-ați ostenit Și-atât de mult, ați suferit? Dacă cumva, e în zadar!

5. Cel ce vă dă Duhul, în dar, Și-nfăptuiește, printre voi, Multe minuni, le face-apoi, A fi, prin Lege, cu putință, Sau prin puterea, din credință?

6. Prea bine știți că, în trecut, „Avram, pe Domnul, L-a crezut, Și-astfel, credința-i dovedită, Neprihănire-i socotită.”

7. Să înțelegeți așadar, Că fii ai lui Avram sunt doar Aceia care au putință Să dea dovadă de credință.

8. Scriptura, de asemenea, Mai dinainte ne spunea Că Dumnezeu are să poată, Pe Neamuri, ca să le socoată – Tot prin credința arătată – Neprihănite și-astfel, iată Că lui Avram, putea să-i spună, Atunci, această veste bună: „Să știi că neamurile-aflate În lume, binecuvântate Vor fi în tine, ne-ncetat, Căci tu credință-ai arătat.”

9. Deci, astfel, cei ce dovedesc Căci, tot mereu, se bizuiesc Doar pe credință – să aflați – Că fi-vor binecuvântați, Întotdeauna, ne-ndoios, Ca și Avram cel credincios.

10. Căci toți cei cari se bizuiesc Pe fapta Legii, se vădesc Că-s sub blestem, precum s-a zis Și cum e, în Scriptură, scris: „Cel care n-o să stăruiască, În toate, ca să împlinească Ceea ce-n cartea Legii scrie, Acela, blestemat, să fie!”

11. De-asemeni, e adevărat – Iar în Scriptură-i arătat – Că nimeni nu e socotit, De Dumnezeu, neprihănit, Prin Lege, și s-au scris, apoi, Aceste rânduri, pentru noi: „Neprihănitul viețuiește, Doar prin credința ce-o vădește.”

12. Dar Legea – cum aveți știință – Nu se bazează pe credință, Pentru că ea așa vorbește: „Acela care împlinește Aceste lucruri, ale mele, Acela va trăi prin ele.”

13. Hristos, însă, S-a arătat, Acum, și ne-a răscumpărat, De sub blestemul Legi-apoi, Făcându-se El, pentru noi, Blestem – așa precum s-a zis, Și, în Scriptură, este scris: „În veci, să fie blestemat Cel ce, pe lemn, e atârnat.”

14. Totul, așa s-a împlinit, Încât, ceea ce s-a vestit – De binecuvântarea care Părintele Avram o are – Să se reverse, prin Iisus, Și peste Neamuri – cum s-a spus – Și-astfel, să vină, peste noi, Duhul Cel Sfânt, promis, apoi.”

15. „Acum (vorbesc în felul lor, Adică al oamenilor) Voiesc să știe fiecare, Precum că dacă un om are, Un testament – și întărit Este acesta, dovedit – Să-l desființeze, nimenea, Din cei rămași, nu va putea, Și nici nu va putea – la fel – S-adauge, ceva, la el.

16. Făgăduințele știute, Au fost, „pentru Avram, făcute, Și pentru cei cari au să vie, Urmând, sămânța lui, să fie.” Nu zice „și semințelor” (Ca și cum, astfel, fraților, Ar fi fost vorba de mai multe); Cei care vor să mă asculte, Să înțeleagă căci de una – Doar de-o „sămânță” – zice-ntr-una, Și-aceasta este, ne-ndoios, Chiar Domnul nost’, Iisus Hristos.

17. Iată ce vreau ca să zic eu: Când întărit-a Dumnezeu, Un testament, nu va putea, Să-l desființeze, nimenea. Nu poate fi dar, nimicit Ceea ce ne-a făgăduit, De Legea cari apare deci, La patrusute și treizeci De ani, de la promisiune.

18. Însă, în cazul când s-ar spune Că moștenim numai prin Lege, Atunci, e lesne a-nțelege, Că a primi, nu-i cu putință – Nimica – prin făgăduință. Acum, Avram, fără-ndoială, Numai printr-o făgăduială, Ajuns-a de a moștenit Tot ceea ce a dobândit, De la al nostru Dumnezeu.

19. Iată ce vreau să întreb eu: De ce mai este, Legea, dată, Căci ea a fost adăugată, Din pricina călcărilor De lege, ale tuturor, Până la vremea când apare „Sămânța” ceea, pentru care, Făgăduința e lăsată? Legea, prin îngeri, a fost dată, Fiind adusă tuturor Apoi, printr-un mijlocitor.

20. Mijlocitorul pomenit Nu reprezintă – negreșit – O parte, singură, mereu, Pe când, singur, e Dumnezeu.

21. Atuncea, Legea se vădește, Cumva, că se împotrivește, Făgăduințelor știute Că sunt, de Dumnezeu, făcute? Nu, nicidecum! De-ar fi fost dată O Lege, prin cari, căpătată Ar fi fost viața, se-nțelege, Precum că tot aceeași Lege Ar fi adus neprihănire Atunci, pentru întreaga fire.

22. Scriptura, însă, a-ncuiat Totul, acuma, sub păcat, Pentru ca în acest fel – iată – Făgăduința a fost dată Doar celor care, ne-ndoios, Și-au pus, credința, în Hristos.

23. ‘Nainte de-a veni credința – De-a se-mplini făgăduința Făcută vremii de apoi – Sub paza Legii, eram noi, Închiși, pentru credința care Avea, în urmă, a apare.

24. În felu-acesta – fraților – Legea ne-a fost îndrumător Către Hristos, ca, socotiți, Să fim apoi, neprihăniți, Doar prin acea făgăduință, Ce se-mplinește, prin credință.

25. După ce a venit credința, Iată, am dobândit putința Ca să ieșim dar – fraților – De sub acest îndrumător.

26. Toți, fii ai Tatălui de Sus, Sunteți, prin crezul în Iisus.

27. Câți, în Hristos, v-ați botezat, Toți, în Hristos, v-ați și-mbrăcat.

28. În felu-acesta – vă spun eu – Că nu mai e Grec sau Iudeu, Nici rob sau slobod, printre voi, Precum nu mai este apoi, Nimeni de parte bărbătească Și nici de parte femeiască, Pentru că toți – neîndoios – Ajuns-au una, în Hristos.

29. Dacă, ai lui Hristos, apoi, Vă arătați că sunteți voi, Atunci, „sămânță” – negreșit – A lui Avram, v-ați dovedit Și astfel, veți avea putința De-a moșteni făgăduința.”