Logo
🔍

Galateni 6 VBRC2020

« Viața comunitară după legea Duhului

1. Fraților, dacă un om a căzut într-o greșeală, voi, cei spirituali, corectați-l în duhul blândeții! Dar tu fii atent la tine însuți, ca să nu fii ispitit și tu!

2. Purtați-vă unii altora povara și astfel veți împlini legea lui Cristos!

3. Dacă cineva se consideră a fi ceva, fără să fie, se înșală pe sine însuși.

4. Fiecare să-și examineze fapta și atunci va găsi motiv de laudă numai față de sine, și nu față de alții,

5. căci fiecare își va purta propria povară!

6. Cel care este instruit în cuvânt să-i facă parte de toate bunurile și celui pe care îl instruiește!

7. Nu vă înșelați: Dumnezeu nu permite să fie luat în râs, căci ceea ce seamănă omul aceea va și secera.

8. Cine seamănă în trup va culege din trup putrezire; dar cine seamănă în Duh va culege din Duh viața veșnică.

9. Să nu obosim în a face binele, căci la timpul potrivit vom secera, dacă nu vom deveni leneși!

Salutul final

10. Așadar, acum, cât avem timp, să facem bine tuturor și mai ales celor de aceeași credință!

11. Priviți cu ce litere v-am scris cu propria mea mână!

12. Cei care vor să facă impresie în privința trupului vă constrâng pe voi să vă circumcideți, numai ca să nu fie persecutați pentru crucea lui Cristos;

13. căci nici ei, care sunt circumciși, nu păzesc Legea, ci vor ca să fiți circumciși pentru ca ei să se laude în trupul vostru.

14. Însă, în ce mă privește, departe de mine gândul de a mă lăuda cu altceva decât în crucea Domnului nostru Isus Cristos, prin care lumea este răstignită [pentru mine], iar eu pentru lume!

15. Căci nici circumcízia, nici necircumcízia nu înseamnă ceva, ci numai noua creatură.

16. Și tuturor celor care vor urma acest îndemn și întregului Israél al lui Dumnezeu, pace și îndurare.

17. De acum încolo nimeni să nu-mi aducă supărări, căci eu port în trupul meu stigmatele lui Isus!

18. Fraților, harul Domnului nostru Isus Cristos să fie cu duhul vostru! Amin!