Geneza 15 BIV2014

1. După aceste întâmplări, Cuvântul Domnului, din zări, Pân’ la Avram veni, de sus, Și-ntr-o vedenie i-a spus: „Avrame! Nu te-nspăimânta! Sunt scutul tău. Răsplata ta, În fața Mea, e foarte mare.”

2. Avram răspunse: „Doamne, oare Ca să primesc, ce aș putea, Căci am să mor făr’ a avea Copii? Moștenitorul, peste Tot ce am eu, Elizer este,

3. Cel din Damasc.” El a mai zis: „Sămânță, precum mi-ai promis, Eu, de la Tine, n-am văzut, Iar cel în casa mea născut – Argatul meu – mă moștenește Și tot ce am, el dobândește.”

4. Atunci, Cuvântul i-a vorbit: „Nu de el fi-vei moștenit. Cel cari din tine-o să se nască, Urmează să te moștenească.”

5. L-a scos afară și i-a spus: „Privește cerul! Colo sus! Numără stelele, de poți, Sau, într-un calcul, să socoți Câte, pe bolta sa, vor sta – Așa va fi sămânța ta!”

6. Avram, pe Domnul, L-a crezut, Iar crezul său i-a fost știut, De Cel ce-i mai presus de fire, Precum că e neprihănire.

7. Domnul i-a zis: „Eu, Domnul sânt! Eu doar, după al Meu cuvânt, Te-am scos din Ur și din Haldeea. Când ai plecat din țara ‘ceea, Ți-am spus să-ți iei tot, și nevasta Pentru că-ți dau țara aceasta.”

8. Avram, pe Domnul, L-a-ntrebat: „Prin ce voi fi-ncunoștiințat, Că am să fiu stăpân în țară?”

9. Domnul, atunci, i-a vorbit iară: „Să iei o juncă de trei ani, O capră și-un berbec – ca ani, Sa fie cu junca la fel – O turturea și-un porumbel.”

10. Avram, pe toate, le-a luat Și-n două, el le-a despicat. A pus fiecare bucată În fața alteia. Dar iată, Pe păsări nu le-a despicat.

11. Păsări de pradă au zburat Și peste stârvuri au venit, Însă Avram le-a izgonit.

12. În zare, soarele-a apus. De-un somn adânc, a fost răpus Avram – apoi s-a-nspăimântat, În întuneric cufundat.

13. „În vremile ce au să vină” – Domnul a spus – „va fi străină, Sămânța ta, în altă țară. Roabă va fi și grea povară – În patru secole-ncheiate – Are a-i apăsa pe spate.

14. Dar neamul cari robi i-a luat, De Mine, fi-va judecat. Iar când ieși-vor din robie, Primi-vor multă bogăție, Dobândind multe avuții.

15. Tu vei pleca – așa să știi – Să dormi cu-ai tăi părinți, în pace. Până atunci însă, voi face Să ai o viață împlinită Și-o bătrânețe fericită.

16. Și patru neamuri se vor scurge, Până când iarăș’ vor ajunge În țara care le-o dau lor. Căci răul Amoriților, De pe al țării larg cuprins, Încă nu este prea întins.”

17. Când soarele a asfințit, O beznă grea s-a-nstăpânit, Și-un fum – precum cel de cuptor – S-a repezit, fulgerător, Prin animalele-așezate, De-Avram – prin cele despicate.

18. Un legământ a încheiat Domnul, cu-Avram, și-a cuvântat: „Dau țara, seminției tale. Ea se întinde de din vale De Nilul Egiptenilor, Și-atinge unda apelor Marelui fluviu Eufrat. Pământu-acesta minunat, Îl dau pentru al tău popor.

19. Acum e al Cheniților, Al neamului de Cheniziți, De Cadmoniți și de Hetiți;

20. Este al Fereziților, Precum și-al Refaimiților,

21. Al neamului de Amoriți, A celor ce sunt Canaaniți, Precum și-al Ghirgasiților Și-n fine-al Iebusiților.”