Logo
🔍

Geneza 15 VDC

« Sămânța lui Avram

1. După aceste întâmplări, Cuvântul Domnului a vorbit lui Avram într-o vedenie și a zis: „Avrame, nu te teme; Eu sunt scutul tău și răsplata ta cea foarte mare.”

2. Avram a răspuns: „Doamne Dumnezeule, ce-mi vei da? Căci mor fără copii, și moștenitorul casei mele este Eliezer din Damasc.”

3. Și Avram a zis: „Iată că nu mi-ai dat sămânță, și slujitorul născut în casa mea va fi moștenitorul meu.”

4. Atunci, Cuvântul Domnului i-a vorbit astfel: „Nu el va fi moștenitorul tău, ci cel ce va ieși din tine, acela va fi moștenitorul tău.”

5. Și după ce l-a dus afară, i-a zis: „Uită-te spre cer și numără stelele, dacă poți să le numeri.” Și i-a zis: „Așa va fi sămânța ta.”

Țara făgăduită seminței lui Avram

6. Avram a crezut pe Domnul, și Domnul i-a socotit lucrul acesta ca neprihănire.

7. Domnul i-a mai zis: „Eu sunt Domnul, care te-am scos din Ur, din Haldeea, ca să-ți dau în stăpânire țara aceasta.”

8. Avram a răspuns: „Doamne Dumnezeule, prin ce voi cunoaște că o voi stăpâni?”

9. Și Domnul i-a zis: „Ia o juncană de trei ani, o capră de trei ani, un berbec de trei ani, o turturea și un pui de porumbel.”

10. Avram a luat toate dobitoacele acestea, le-a despicat în două și a pus fiecare bucată una în fața alteia, dar păsările nu le-a despicat.

11. Păsările răpitoare s-au năpustit peste stârvuri, dar Avram le-a izgonit.

12. La apusul soarelui, un somn adânc a căzut peste Avram și iată că l-a apucat o groază și un mare întuneric.

13. Și Domnul a zis lui Avram: „Să știi hotărât că sămânța ta va fi străină într-o țară care nu va fi a ei; acolo va fi robită, și o vor apăsa greu, timp de patru sute de ani.

14. Dar pe neamul căruia îi va fi roabă, îl voi judeca Eu, și pe urmă va ieși de acolo cu mari bogății.

15. Tu vei merge în pace la părinții tăi; vei fi îngropat după o bătrânețe fericită.

16. În al patrulea neam, ea se va întoarce aici, căci nelegiuirea amoriților nu și-a atins încă vârful.”

17. După ce a asfințit soarele, s-a făcut un întuneric adânc și iată că a ieșit un fum ca dintr-un cuptor și niște flăcări au trecut printre dobitoacele despicate.

18. În ziua aceea, Domnul a făcut un legământ cu Avram și i-a zis: „Seminței tale dau țara aceasta, de la râul Egiptului până la râul cel mare, râul Eufrat,

19. și anume țara cheniților, a cheniziților, a cadmoniților,

20. a hetiților, a fereziților, a refaimiților,

21. a amoriților, a canaaniților, a ghirgasiților și a iebusiților.”

»