Geneza 16 BTF2015
1. Acum Sarai, soția lui Avram, nu îi năștea copii; și ea avea o roabă, o egipteancă, al cărei nume era Hagar.
2. Și Sarai i-a spus lui Avram: Iată acum, DOMNUL m-a oprit de la a naște; te rog, intră la servitoarea mea, poate că voi obține copii prin ea. Și Avram a dat ascultare vocii lui Sarai.
3. Și Sarai, soția lui Avram, a luat pe Hagar, servitoarea ei, egipteanca, după ce Avram a locuit zece ani în țara lui Canaan, și a dat-o soțului ei, Avram, să fie soția lui.
4. Și a intrat la Hagar și ea a rămas însărcinată; și când a văzut că a rămas însărcinată, stăpâna ei a fost disprețuită în ochii ei.
5. Și Sarai i-a spus lui Avram: Răul făcut mie fie asupra ta; eu am dat pe servitoarea mea la sânul tău, și când a văzut ea că a rămas însărcinată, am fost disprețuită în ochii ei; DOMNUL să judece între mine și tine.
6. Dar Avram i-a spus lui Sarai: Iată, servitoarea ta este în mâna ta, fă-i cum îți place. Și când Sarai s-a purtat aspru cu ea, ea a fugit de la fața ei.
7. Și îngerul DOMNULUI a găsit-o lângă o fântână de apă în pustie, lângă fântâna pe calea spre Șur.
8. Și a spus: Hagar, servitoarea lui Sarai, de unde vii? Și unde mergi? Iar ea a spus: Fug de la fața stăpânei mele Sarai.
9. Și îngerul DOMNULUI i-a spus: Întoarce-te la stăpâna ta și supune-te sub mâinile ei.
10. Și îngerul DOMNULUI i-a spus: Voi înmulți sămânța ta peste măsură, încât nu va putea fi numărată din cauza mulțimii ei.
11. Și îngerul DOMNULUI i-a spus: Iată, ești însărcinată și vei naște un fiu și îi vei pune numele Ismael, pentru că DOMNUL a auzit necazul tău.
12. Și el va fi un om sălbatic, mâna lui va fi împotriva fiecărui om și mâna fiecărui om împotriva lui și va locui în fața tuturor fraților săi.
13. Și ea a chemat numele DOMNULUI care i-a vorbit: Tu, Dumnezeu, mă vezi, pentru că ea a spus: Nu am privit de asemenea aici spatele celui care mă vede?
14. De aceea fântâna a fost numită Beerlahairoi; iată, este între Cades și Bered.
15. Și Hagar a născut lui Avram un fiu și Avram a pus fiului său, pe care Hagar l-a născut, numele Ismael.
16. Și Avram era în vârstă de optzeci și șase de ani când Hagar a născut pe Ismael lui Avram.