Geneza 18 BIV2014

1. Avram ședea, privind în zare, Lângă stejari-aceia care Sunt ai lui Mamre. Umbra lor, Învăluia ocrotitor Cortul în care locuia. Pe gânduri dus, Avram ședea Și-a tresărit, când L-a văzut Pe Domnul, că a apărut.

2. Când ochii și i-a ridicat, Chiar lângă cort, a observat Pe trei bărbați care vorbeau, Stând în picioare, și-l priveau. Grabnic, Avram a alergat, Pân’ la pământ li s-a-nchinat,

3. Și-apoi a zis Domnului său: „Dacă umilul rob al Tău Poate în fața Ta să stea, Oprește-Te, la casa mea!

4. Îngăduie-mi ca să mă duc, Puțină apă să aduc, Picioarele să vi se spele. Vă odihniți, un pic, sub cele Coroane de stejari și-apoi,

5. Voi merge și aduce-voi Un colț de pâine, să mâncați, Ca inimă să căpătați. În urmă, dacă vă grăbiți, La drum, puteți să vă porniți.” Cei trei, atuncea, i-au vorbit: „Așa să faci, cum ai dorit.”

6. Avram, la cort, a alergat Și către Sara a strigat: „Făină albă – te grăbește! – În trei măsuri o potrivește. Frământă-le ca să faci turte!”

7. Apoi, la vite-alergă iute. Pe cel mai bun vițel îl prinse Și slugii sale îl întinse, În grabă, ca să îl gătească,

8. Cu unt și lapte, să-l servească. Totul, când fost-a pregătit, Avram a stat și i-a slujit, Până cei trei s-au ospătat. După ce masa-au terminat, Ei s-au spălat și au vorbit Cu-Avram, care stătea smerit,

9. În fața lor. L-au întrebat: „Unde e Sara? A plecat?” „O nu! În cort, acolo este.”

10. Unul din ei i-a dat o veste: „La anul – chiar pe vremea asta – Voi reveni și-atunci, nevasta, Un fiu, îți va fi dăruit.” Din cort, Sara L-a auzit –

11. Și pentru că bătrâni erau, Iar anii, greu, îi apăsau, Încât de treaba femeiască Nici nu putea să mai vorbească –

12. A râs atunci și s-a gândit: „Acum, că am îmbătrânit, Pofte să am? Nu cred defel! Avram a-mbătrânit, și el.”

13. Către Avram, Domnu-a vorbit: „De ce-a râs și s-a îndoit Sara, zicând „Așa ceva, Cum oare, întâmpla-se-va? Să am copii, acum, bătrână? Nu pot să cred! Mi-e peste mână!”

14. Te-ntreb: Îmi e, ceva, prea greu? Nu sunt Eu oare, Dumnezeu? Din nou, la anul, am să viu, Iar Sara va avea un fiu.”

15. „N-am râs!”, a spus Sara, speriată. „Ai râs” – răspunse El, îndată.

16. Bărbați-aceia S-au sculat, Să plece. Zarea, au scrutat, Înspre Sodoma și-au pornit, Iar Avraam i-a însoțit.

17. Domnul S-a întrebat, zicând: „Oare să-ascund ce am de gând, De Avraam? E bine oare?

18. Oricum, el fi-va un neam mare. Voi binecuvânta în el, Pe orice neam, de orice fel.

19. Eu îl cunosc. Știu ce-o să fie: În vremea care va să vie, El are ca să poruncească Neamului său, ca să păzească, Mereu, doar calea Domnului, Făcând după porunca Lui, Ca Domnul – precum i-a promis – Să împlinească tot ce-a zis.”

20. Apoi a spus: „Am ascultat Un strigăt care, ne-ncetat, Tot mai puternic a crescut În fața Mea și am văzut Păcatul greu al Sodomei, Precum și cel al Gomorei.

21. Acum, de-aceea, voi pleca. Eu Însumi cerceta-voi ca Să aflu de-i adevărat, Zvonul care s-a înălțat Până la Mine, căci voiesc Să știu cum să îi pedepsesc.”

22. Bărbații s-au îndepărtat, Căci spre Sodoma au plecat. Avram, în fața Domnului, A vrut a cere mila Lui.

23. De Domnul, s-a apropiat Și-a îndrăznit de-a întrebat: „Aceiași soartă vor avea Și buni și răi, asemenea? Pe toți, Tu ai să-i nimicești?

24. Dar, poate că-n cetăți găsești Cincizeci de oameni ce sunt buni, În liota aia de nebuni. Ce se va întâmpla cu ei? Nu-i vei ierta Tu, pe acei? Iar locul nu va fi scutit, Pentru cei buni cari s-au găsit?

25. Omori pe cel bun împreună Cu cel ce-i rău? Ce-o să se spună? Aceeași soartă s-aibă toți? Să faci așa ceva, nu poți! Tu care judeci tot pământul, Tu care ești Dumnezeu Sfântul, Să nu faci, oare, Tu, dreptate? Să nu pui rânduială-n toate?”

26. Domnul a zis: „De-am să găsesc Cincizeci, pe toți îi izbăvesc. Locul, păcatul tuturor, Iertate-s din pricina lor!”

27. Avram, apoi, iar a vorbit: „Iată că eu am îndrăznit – Praf și cenușă precum sânt – Să Îi vorbesc Celui Prea Sfânt.

28. Poate din cincizeci, lipsesc cinci. Dar tot sunt patruzeci și cinci. Pentru cei cinci, cari lipsă sânt, Vei șterge tot, de pe pământ?” „Nu! Nici atunci n-am să distrug Cetatea, căci și ei ajung!”

29. „Dar dacă fi-vor patruzeci?”

30. „Nu, nici atunci!” „Și chiar treizeci De oameni buni, de-ai să găsești, Tu, oare, n-ai să-i nimicești?” „Nu nimicesc oameni-acei, De treizeci buni, sunt printre ei.”

31. Avram adăugă smerit: „Iată că eu am îndrăznit Ca Domnului să Îi vorbesc. Dar douăzeci de se găsesc, Ce soartă au de-mpărtășit?” „Nu va fi nimeni pedepsit!”

32. Avram a zis: „De s-or afla, Cumva, în locul acela, Doar zece oameni, printre ei?” „Îi iert pe toți, pentru acei!”

33. Când au sfârșit de discutat, De la Avram, Domnu-a plecat. Avram privi în urma Lui, Șezând în ușa cortului.