Geneza 18 BVA
1. Iahve i S-a revelat lui Avraam lângă stejarii lui Mamre, în timp ce acesta stătea la intrarea cortului lui în perioada de caniculă a zilei.
2. Privind, Avraam a văzut trei bărbați (venind) în apropierea zonei (taberei) lui. Imediat după ce i-a observat, a alergat de la intrarea cortului ca să îi întâmpine; și s-a aplecat până la pământ (în fața lor).
3. El a zis: „Doamne, dacă sunt acceptat de Tine, Te rog să nu treci pe lângă sclavul Tău.
4. Permiteți să se aducă puțină apă ca să vi se spele picioarele; și să vă odihniți sub copac.
5. Aș vrea să aduc niște mâncare, ca să vă refaceți forțele. Apoi puteți merge mai departe. Consider că ați venit la slujitorul vostru pentru că (tocmai) de aceste lucruri aveți nevoie!” Ei i-au răspuns: „Da, exact aceasta este realitatea. Fă așa cum ai spus.”
6. Avraam s-a dus rapid în cort la Sara și i-a zis: „Ia repede trei măsuri de făină, frământă și fă pâine.”
7. El a alergat la turmă și a luat de acolo un vițel care avea carnea fragedă și bună. Apoi i l-a dat unui sclav care l-a gătit rapid.
8. Împreună cu vițelul pe care îl pregătise, Avraam a adus unt și lapte; apoi i-a servit pe cei trei bărbați. În timp ce mâncau, Avraam stătea lângă ei, sub copac.
9. Ei l-au întrebat: „Unde este Sara – soția ta?” El a răspuns: „Acolo, în cort.”
10. Apoi unul dintre ei a zis: „Anul viitor, în această perioadă, Mă voi întoarce la tine; și atunci Sara, soția ta, va avea (deja) un fiu.” Sara asculta la intrarea cortului care era în spatele Lui.
11. Avraam și Sara erau bătrâni, avansați în vârstă. Sara trecuse de vârsta când putea concepe copii.
12. Acest fapt explică de ce Sara a râs în sinea ei, zicând: „Acum când am îmbătrânit, iar bărbatul – stăpânul meu – este (și el) bătrân, oare mai pot avea dorințe sexuale?”
13. Iahve l-a întrebat pe Avraam: „De ce a râs Sara contestând posibilitatea de a avea un copil acum când este bătrână?
14. Oare este ceva prea dificil (de realizat) pentru Iahve? Anul viitor, în acest sezon, Mă voi întoarce la tine; iar Sara va avea (atunci) un fiu.”
15. Dar pentru că se temea, Sara a negat, zicând: „Nu am râs!” El a replicat, zicându-i: „Ba da, ai râs!”
16. Când au plecat de acolo, acei bărbați au privit spre Sodoma; iar Avraam a mers împreună cu ei ca să îi conducă.
17. Atunci Iahve a zis: „Oare Îmi pot permite să ascund de Avraam ce urmează să fac?
18. Despre el știu că va deveni un mare popor care va avea forță; și că prin el vor fi binecuvântate toate națiunile care vor trăi pe suprafața pământului.
19. Cunosc (anticipat) despre el că va porunci copiilor și (tuturor) urmașilor lui să respecte și să perpetueze stilul de viață care este plăcut lui Iahve, făcând ce este drept și corect; pentru ca astfel, El să îi dea lui Avraam ce i-a promis.”
20. Atunci Iahve a zis: „Plângerea împotriva Sodomei și Gomorei se mărește (constant), iar păcatul lor este foarte mare!
21. Trebuie să merg acolo să văd dacă situația lor este conform veștii care a ajuns până la Mine; iar dacă ea nu se va confirma, voi ști.”
22. Acei bărbați s-au întors (de la Avraam) și au plecat spre Sodoma. Dar Avraam a rămas înaintea lui Iahve.
23. Avraam „s-a apropiat” de El, zicând: „Oare vei distruge Tu și pe omul corect împreună cu cel rău?
24. Este posibil să existe în oraș cincizeci de oameni corecți. În acest caz, îl vei distruge și nu îl vei scăpa având în vedere pe cei cincizeci de oameni corecți care sunt acolo?
25. Nu-mi imaginez că vei decide să faci acest lucru. Tu nu Îți poți permite să omori pe omul corect împreună cu cel rău, tratând pe cel bun la fel ca pe cel rău! Sper că nu vei proceda așa! Oare Acela care este Judecătorul întregului pământ, nu va lua decizii corecte?”
26. Iahve i-a răspuns: „Dacă voi găsi în orașul Sodoma cincizeci de oameni corecți, voi scăpa (de la dezastru) toată acea zonă datorită lor!”
27. Avraam a spus: „Acum, dacă tot am avut curajul să Îi vorbesc lui Iahve, deși nu sunt decât praf și cenușă,
28. să presupunem că dintre cei cincizeci (de oameni corecți), vor lipsi cinci. În această situație, vei distruge tot orașul pentru că lipsesc cei cinci?” El i-a răspuns: „Dacă voi găsi acolo patruzeci și cinci de oameni corecți, nu îl voi distruge.”
29. Avraam a vorbit din nou, zicând: „Poate vor fi acolo numai patruzeci…” Iahve i-a răspuns: „Dacă există acolo cei patruzeci (de oameni corecți), nu îl voi distruge.”
30. Avraam I-a zis: „Să nu Se mânie Iahve dacă voi continua să vorbesc. Poate vor fi acolo doar treizeci (de oameni corecți)…” El i-a răspuns: „Dacă voi găsi acolo treizeci de oameni corecți, nu îl voi distruge.”
31. Avraam a continuat, zicând: „Acum, pentru că am avut curajul să îi vorbesc lui Iahve, mă gândesc și la situația în care vor fi găsiți acolo doar douăzeci (de oameni corecți).” Iar Iahve a zis: „Dacă vor exista acești douăzeci (de oameni corecți), nu voi distruge orașul.”
32. Avraam a mai zis: „Să nu se mânie Iahve dacă mai vorbesc o singură dată. Este posibil să existe în oraș numai zece oameni corecți…” El i-a răspuns: „Nu îl voi distruge dacă vor exista acolo cei zece (oameni corecți).”
33. După ce a terminat de vorbit cu Avraam, Iahve a plecat; iar Avraam s-a întors la locuința lui.