Geneza 23 VDC
1. Viața Sarei a fost de o sută douăzeci și șapte de ani: aceștia sunt anii vieții Sarei.
2. Sara a murit la Chiriat-Arba, adică Hebron, în țara Canaan, și Avraam a venit să jelească pe Sara și s-o plângă.
3. Avraam s-a sculat apoi dinaintea moartei sale și a vorbit astfel fiilor lui Het:
4. „Eu sunt străin și venetic printre voi; dați-mi un ogor, ca loc de îngropare la voi, ca să-mi îngrop moarta și s-o ridic dinaintea mea.”
5. Fiii lui Het au răspuns astfel lui Avraam:
6. „Ascultă-ne, domnule! Tu ești ca un domnitor al lui Dumnezeu în mijlocul nostru; îngroapă-ți moarta în cel mai bun din mormintele noastre! Niciunul din noi nu te va opri să-ți îngropi moarta în mormântul lui.”
7. Avraam s-a sculat și s-a aruncat cu fața la pământ înaintea norodului țării, adică înaintea fiilor lui Het.
8. Și le-a vorbit astfel: „Dacă găsiți cu cale să-mi îngrop moarta și s-o iau dinaintea ochilor mei, ascultați-mă și rugați pentru mine pe Efron, fiul lui Țohar,
9. să-mi dea peștera Macpela, care-i a lui și care este chiar la marginea ogorului lui; să mi-o dea în schimbul prețului ei, ca să-mi slujească drept loc pentru îngropare în mijlocul vostru.”
10. Efron era și el acolo, în mijlocul fiilor lui Het. Și Efron, Hetitul, a răspuns lui Avraam în auzul fiilor lui Het și în auzul tuturor celor ce treceau pe poarta cetății:
11. „Nu, domnul meu, ascultă-mă! Îți dăruiesc ogorul și-ți dăruiesc și peștera care este în el. Ți le dăruiesc în fața fiilor norodului meu: și îngroapă-ți moarta.”
12. Avraam s-a aruncat cu fața la pământ înaintea norodului țării.
13. Și a vorbit astfel lui Efron în auzul norodului țării: „Ascultă-mă, te rog! Îți dau prețul ogorului. Primește-l de la mine și-mi voi îngropa moarta în el.”
14. Și Efron a răspuns astfel lui Avraam:
15. „Domnul meu, ascultă-mă! O bucată de pământ de patru sute de sicli de argint – ce este aceasta între mine și tine? Îngroapă-ți dar moarta!”
16. Avraam a înțeles pe Efron. Și Avraam a cântărit lui Efron prețul cumpărării despre care vorbise, în fața fiilor lui Het: patru sute de sicli de argint, care mergeau la orice negustor.
17. Ogorul lui Efron din Macpela, care este față în față cu Mamre, ogorul și peștera din el și toți copacii care se aflau în ogor și în toate hotarele lui de jur împrejur
18. au fost întărite astfel ca moșie a lui Avraam, în fața fiilor lui Het și a tuturor celor ce treceau pe poarta cetății.
19. După aceea, Avraam a îngropat pe Sara, nevastă-sa, în peștera din ogorul Macpela, care este față în față cu Mamre, adică Hebron, în țara Canaan.
20. Ogorul și peștera din el au fost întărite astfel lui Avraam, ca ogor pentru înmormântare, de către fiii lui Het.