Geneza 25 BIV2014

1. Încă o soață și-a luat Avram – Chetura s-a chemat.

2. Ea îl născuse pe Zimran Și pe Iocșan și pe Medan, Pe Madian, Ișbac și-n urmă,

3. Șuah. Iocșan, pe a sa urmă, Lăsă pe Seba și Dedan. Trei fii a zămislit Dedan: În șir fusese Așurimi, Letușimi și Leumimi.

4. Fiii lui Madian erau: Efa, Efer, Enoh; urmau Elda și-Abida, după ei. Sunt toți, fii ai Cheturiei.

5. Avram lăsă odraslei sale – Deci lui Isac – totul. Cu cale,

6. Găsi că este potrivit, Ca fiii ce i-au zămislit Toate-ale sale țiitoare, Să capete câte-un dar mare. Cum a gândit, a și făcut. Apoi, el grijă a avut, Ca de Isac, să-i depărteze. Și puse astfel, să se-așeze – ‘Nainte de a fi murit – În țara de la răsărit.

7. Avram, împovărat de ani – O sută șapte’șicinci de ani Ajuns-a de a împlinit –

8. Sătul de zile, fericit Că toate le-a făcut cu rost, S-a stins din viață și a fost, La neamul său, adăugat.

9. Fiii, apoi, l-au îngropat; Cei doi – Isac și Ismael – Sunt cei ce-au îngrijit de el. L-au așezat în locu-acela, Unde e peștera Macpela, În țarina aceea care Ținutul Mamre-n față o-are; Acea bucată de pământ În care i-au făcut mormânt, A fost al lui Efron ogor, Cari este-al lui Țohar fecior.

10. Ogorul fost-a cumpărat, De-Avram, ca loc de-nmormântat, De la Hetiți – demult, odată – Când a fost Sara îngropată.

11. Avram fiind deci adormit, Domnul, în urmă-i S-a-ngrijit De fiul său Isac. I-a dat Belșug. L-a binecuvântat Pe el, pe soața ce-o avea. Pe vremea ‘ceea locuia, El cu soția – amândoi – Lângă fântâna Lahai-Roi.

12. Iată spița lui Ismael – Al lui Avram fiu, este el, Și-al lui Agar. Măicuța lui E fiică a Egiptului. Pe Ismael când îl născuse, Sara, drept roabă, o avuse.

13. Iată numele fiilor Lui Ismael: în neamul lor E Nebaiot, primul născut. În urma lui, a apărut Chedar, Adbel, Mibsam, Mișma,

14. Duma, Masa, Hadad, Tema,

15. Ietur, Nafiș, Chedma-n sfârșit, La care, șirul s-a oprit.

16. Sunt toți, fii ai lui Ismael, Căci doisprezece-avut-a el. Acestea sunt numele lor, După-al lor neam și locul lor. Ei, doișpe voievozi au fost, Cari și-au făcut, cu toți, un rost.

17. Iar Ismael trăit-a deci, Exact o sută și treizeci Și șapte ani. El i-a-mplinit, Când, de pe lume, s-a sfârșit.

18. Copiii lui sau așezat – Și-ntreg ținutu-au înțesat – De la Havila pân’ la Șur, Și locurile dimprejur. Ținutul Șur se întindea – Cum mergi către Asiria – Privind țara Egiptului. ‘Nainte dar, la frații lui, El – Ismael – a locuit, Așa cum Domnu-a poruncit.

19. Isac e fiul lui Avram; Iată dar spița lui de neam:

20. Patru decenii a-mplinit, Atunci când s-a căsătorit. Rebeca e a lui soție. Ea, fiică-i e – precum se știe – Lui Betuel, zis Arameul, Ce-i frate cu Laban Evreul, Care ședea-n Padan-Aram. Toți erau rude cu Avram. Padan-Aramul cuprindea, Pe-atunci, Mesopotamia.

21. Isac se rugă Domnului, Pentru Rebeca – soața lui – Căci era stearpă. Dumnezeu, I-a ascultat glasul, mereu. Rebeca, fiind vindecată, Rămase dar, însărcinată.

22. Cei doi copii, care urmau Ca să se nască, se băteau În pântecele ei, mereu. Atuncea ea, pe Dumnezeu, L-a întrebat, foarte mirată: „De ce mai sunt însărcinată?”

23. El i-a răspuns, din cerul Său: „Află că-n pântecele tău, Se află două neamuri, care Vor zămisli două popoare; Acestea fi-vor despărțite, Din tine, când vor fi ieșite. Unul din neamul ce-o să vie, Cu mult mai mare o să fie; Iar cel mai mic, slugă îl are, Pe cel care va fi mai mare.”

24. Când timpul i s-a împlinit, Doi gemeni, ea a zămislit.

25. Primul copil se arăta Roșu de tot – ca o manta Din păr lucrată; i-au găsit

26. „Esau”, drept nume potrivit, Căci s-au luat după culoare, După a lui înfățișare. În urmă, grabnic, a venit Al doilea fiu. El a ieșit Ținând cu mâna de călcâi, Pe cel ce s-a născut întâi. Plecând de la ce s-a-ntâmplat, „Iacov”, copilu-a fost chemat. Iată dar, cum au fost traduse Aceste nume: i se spuse Esau – „Păros” – celui dintâi, Și „Cel ce ține de călcâi”, Celui de-al doilea, căci firește, „Iacov” se cheamă-n evreiește. Isac, când fiii-i s-au născut, Șase decenii a avut.

27. Cei doi copii au crescut mari. Esau a fost acela cari Ajunse vânător vestit, Pe câmp fiind mai mult zărit. Iacov, cuminte, se vădea, Căci lângă cort, mai mult, ședea.

28. Pentru vânatul dobândit, Esau era mai mult iubit, De tatăl său. Rebeca, ea, Mai mult, pe Iacov îl iubea.

29. Odată, Iacov a gătit O ciorbă. Foarte ostenit, Esau, din câmp, când s-a întors,

30. A zis: „De vlagă, eu sunt stors. Frate, ascultă a mea vorbă: Dă-mi să mănânc din a ta ciorbă – Cea roșie – căci sunt flămând, Mereu, pe drumuri alergând; Acum sunt tare ostenit!” – De-atunci, „Edom” a fost numit; „Edom”, prin „Roșu” e tradus.

31. Iacov, către Esau, a spus: „Să-mi vinzi dar, dreptul ce îl ai – De-ntâi născut – iar apoi hai

32. Ca să mănânci.” El s-a-nvoit: „La ce-ar putea fi folosit Dreptul acesta, când eu mor?! Ia-ți dreptul dar, mai repejor!”

33. „Jură-mi întâi!” – Iacov a vrut. El a jurat și și-a vândut Dreptul pe cari l-a dobândit, Când pe-astă lume a venit.

34. Atuncea, Iacov i-a adus Ciorbă de linte și i-a pus Și pâine lângă ea, pe masă. Esau părea că nici nu-i pasă De dreptul ce și l-a pierdut, Ci a mâncat și a băut.