Logo
🔍

Geneza 25 BTF2015

«

1. Și Avraam și-a mai luat o soție și numele ei era Chetura.

2. Și ea i-a născut pe Zimran și pe Iocșan și pe Medan și pe Madian și pe Ișbac și pe Șuah.

3. Și Iocșan a născut pe Șeba și pe Dedan. Și fiii lui Dedan au fost: Așurim și Letușim și Leumim.

4. Și fiii lui Madian: Efa și Efer și Hanoc și Abida și Eldaa. Toți aceștia au fost copiii Cheturei.

5. Și Avraam a dat lui Isaac tot ce a avut.

6. Dar fiilor concubinelor, pe care Avraam le-a avut în timp ce încă trăia, Avraam le-a dat daruri și i-a trimis departe de Isaac, fiul său, spre est, în ținutul din est.

7. Și acestea sunt zilele anilor vieții lui Avraam pe care le-a trăit, o sută șaptezeci și cinci de ani.

8. Atunci Avraam și-a dat duhul și a murit la o bătrânețe frumoasă, un om bătrân și plin de ani; și a fost adunat la poporul său.

9. Și fiii săi, Isaac și Ismael, l-au îngropat în peștera Macpela, în câmpul lui Efron, fiul lui Țohar hititul, care este în față cu Mamre;

10. Câmpul pe care Avraam l-a cumpărat de la fiii lui Het: acolo a fost Avraam îngropat și Sara, soția lui.

11. Și s-a întâmplat, după moartea lui Avraam, că Dumnezeu a binecuvântat pe fiul său, Isaac; și Isaac a locuit lângă fântâna Lahairoi.

12. Acum acestea sunt generațiile lui Ismael, fiul lui Avraam, pe care Hagar egipteanca, roaba lui Sara, l-a născut lui Avraam;

13. Și acestea sunt numele fiilor lui Ismael, după numele lor, conform cu generațiile lor: întâiul născut al lui Ismael, Nebaiot, și Chedar și Adbeel și Mibsam,

14. Și Mișma și Duma și Masa,

15. Hadar și Tema, Ietur, Nafiș și Chedma;

16. Aceștia sunt fiii lui Ismael și acestea sunt numele lor, după satele lor și după cetățuile lor; doisprezece prinți conform cu națiunile lor.

17. Și aceștia sunt anii vieții lui Ismael, o sută treizeci și șapte de ani; și el și-a dat duhul și a murit; și a fost luat la poporul său.

18. Și au locuit de la Havila până la Șur, care este în față cu Egiptul, cum mergi spre Asiria; și a murit înaintea feței tuturor fraților săi.

19. Și acestea sunt generațiile lui Isaac, fiul lui Avraam: Avraam a născut pe Isaac;

20. Și Isaac era în vârstă de patruzeci de ani când a luat pe Rebeca de soție, fiica lui Betuel sirianul din Padanaram, sora lui Laban sirianul.

21. Și Isaac l-a implorat pe DOMNUL pentru soția lui, pentru că era stearpă; și DOMNUL s-a lăsat înduplecat de el; și Rebeca, soția lui, a rămas însărcinată.

22. Și copiii se luptau înăuntrul ei; și ea a spus: Dacă este așa, de ce sunt eu astfel? Și ea s-a dus să întrebe pe DOMNUL.

23. Și DOMNUL i-a spus: Două națiuni sunt în pântecele tău și două feluri de popoare se vor separa din adâncurile tale; și un popor va fi mai tare decât celălalt popor; și cel mai în vârstă va servi pe cel mai tânăr.

24. Și când i s-au împlinit zilele să nască, iată, erau gemeni în pântecele ei.

25. Și primul a ieșit roșu, peste tot ca un veșmânt păros; și i-au pus numele, Esau.

26. Și după aceea a ieșit fratele său și mâna lui ținea călcâiul lui Esau; și i-au pus numele Iacob; și Isaac era în vârstă de șaizeci de ani când ea i-a născut.

27. Și băieții au crescut și Esau era un vânător iscusit, un bărbat al câmpului; iar Iacob era un bărbat blând, locuind în corturi.

28. Și Isaac iubea pe Esau, deoarece mânca din vânatul lui; dar Rebeca iubea pe Iacob.

29. Și Iacob a fiert o supă și Esau a venit de la câmp și era leșinat;

30. Și Esau a spus lui Iacob: Hrănește-mă, te rog, cu supă aceea roșie; căci sunt leșinat; de aceea i-a pus numele Edom.

31. Și Iacob a spus: Vinde-mi astăzi dreptul tău de întâi născut.

32. Și Esau a spus: Iată, eu sunt pe moarte și la ce îmi folosește acest drept de întâi născut?

33. Și Iacob a spus: Jură-mi astăzi; și el i-a jurat și i-a vândut dreptul său de întâi născut lui Iacob.

34. Atunci Iacob i-a dat lui Esau pâine și supă de linte; și a mâncat și a băut și s-a ridicat și a plecat; astfel Esau a disprețuit dreptul său de întâi născut.

»