Geneza 28 BIV2014

1. Isac, pe Iacov, l-a chemat, La el, l-a binecuvântat Ș-apoi astfel, i-a poruncit: „Ascultă-mă! E de dorit – Atunci când te căsătorești – Nevastă, să nu îți găsești, Din fetele lui Canaan.

2. Scoală! Te du-n Padan-Aran Și caută-l pe Betuel – E tatăl mamei tale, el; Laban i-e frate, mamei tale. Alege, din fiicele sale, Soție, ca să te urmeze.

3. Deci să te binecuvânteze Acela care e mereu Atotputernic Dumnezeu! Să facă, mare ca să crești Și foarte mult să te-nmulțești, Încât să vină ziua-n care, Să fii o ceată de popoare!

4. Ce, lui Avram, Domnul i-a dat – Cu ce l-a binecuvântat – A lui țară, să ți-o dea ție Și-urmașilor ce au să-ți vie! Acum, în țară, ești străin. În vremurile care vin, De la Avram, s-o moștenești Și astfel, tu s-o stăpânești.”

5. Iacov, de drum, s-a pregătit Și-apoi, așa cum a dorit Isac, plecă-n Padan-Aran, La a sa rudă – la Laban; Rebeca e soră cu el, Iar tatăl lor e Betuel. Doi fii, Rebeca-a dobândit: Esau și Iacov s-au numit.

6. Esau văzu, pe tatăl lui, Că-i dă povețe fratelui Spunându-i „Nu cumva să-ți iei, Drept soață, una din femei – Din fetele lui Canaan – Ci du-te în Padan-Aran.”

7. Văzut-a că și-a ascultat Iacov, părinții, și-a plecat, Așa precum ei au dorit.

8. Abia atunci, s-a dumirit Că nu-i plăcea, tatălui lui, De fetele Canaanului

9. Și-a mers, grăbit, la Ismael, Să-și ia nevastă, de la el. Alese dar, pe Mahalat, Cu care s-a și însurat. Ea-i fiică a lui Ismael – Al lui Avram fiu este el, Iar Nabaiot, fratele lui – Aceasta-i spița neamului.

10. Către Beer-Șeba se pornise Iacov, și-nspre Haran cotise.

11. Găsind un loc, pentru popas, El, peste noapte, a rămas, Căci soarele a asfințit. Drept căpătâi, și-a potrivit O piatră și-apoi s-a culcat.

12. A adormit și a visat O scară mare – rezemată Jos, pe pământ – și înălțată, Cu vârful, pân’ la cer. Erau Mulți îngeri, care se urcau

13. Pe scara ‘ceea. Sus ședea Domnul, care îi priveghea. Atuncea, zise Dumnezeu: „Sunt Domnul, tatălui tău, Eu – Al lui Avram și-al lui Isac – Și iată ce-am de gând să fac: Pământul, unde ești culcat, Să știi că ție-ți va fi dat. Va fi al seminției tale,

14. Căci iată, am găsit cu cale, Să-ți înmulțesc sămânța. Ea Va fi precum e pulberea. Te vei întinde-n asfințit, La fel de mult și-n răsărit; Și-n miazăzi asemenea, Și-n miazănoapte. Vor avea, În tine, binecuvântare, Ale pământului popoare.

15. Privește! Eu, cu tine, sânt: Te voi conduce, pe pământ, Încât, oriunde-ai să te-așezi, Voi fi cu tine. Ai să vezi! Te voi aduce înapoi, Căci nu te las, și face-voi Totul, așa cum am promis!”

16. Când Iacov s-a trezit, a zis: „Cu-adevărat, eu L-am văzut, Aici, pe Domnul! N-am știut!” El, tare, s-a înspăimântat

17. Și-a spus: „E-un loc înfricoșat! Aici e Casa Domnului, De-asemeni, poarta cerului!”

18. În zori de zi, când s-a sculat, Piatra pe care s-a culcat, A ridicat-o stâlp – în semn De amintire. Untdelemn, Pe vârful ei, el a turnat,

19. Iar locului, nume i-a dat „Betel” – ce-nseamnă-n graiul lui, Că este „Casa Domnului”. ‘Nainte ca nume să-i dea, Cetatea, Luz, se mai numea.

20. Iacov făcu o juruință: „De voi avea eu biruință, De Domnul dacă-s însoțit – Oriunde mă voi fi găsit – Cât sunt în pribegia mea, Și dacă pâine voi avea Și haine, ca să mă îmbrac

21. Și mă va ajuta să fac – Cu bine – drumul înapoi, La tatăl meu, atuncea voi Statornici un legământ, Iar Dumnezeu, pe-acest pământ, Are să-mi fie Domn, mereu!

22. Stâlpul acest – pe care eu, Astăzi, aici l-am ridicat, Spre-a-mi aminti ce am visat – Va fi casa lui Dumnezeu. Plăti-voi zeciuială eu, Din tot ceea ce voi avea – Din ce va fi averea mea.