Logo
🔍

Geneza 33 BIV2014

« Împăcarea lui Iacov cu Esau

1. Iacov, ochii, și-a ridicat Și înainte s-a uitat, Când iată că Esau venea, Cu ceata lui. Spre el zorea, În frunte la vreo patru sute De oameni. Atunci, Iacov, iute, Chemă copiii și, grăbit, I-a numărat. I-a împărțit Leiei, Rahelei, roabelor.

2. Apoi, în fruntea tuturor, El, roabele, le-a așezat, Cu-ai lor copii. Lor le-a urmat Lea – și ea, cu fii ei – Iar ultimii – în rândul trei – Rahela și Iosif au stat.

3. Iacov, apoi, s-a așezat În fruntea lor, și au pornit Înspre Esau. S-a prăvălit – Cu chipul la pământ ascuns – De șapte ori, pân’ a ajuns, Cu-ai săi, în fața fratelui.

4. Esau fugi-naintea lui. Cu dragoste l-a-mbrățișat, Pe după gât. La sărutat Cu bucurie, iar apoi, Și-au plâns, pe umeri, amândoi.

5. Esau, ochii, și-a ridicat Și-abia atunci a observat Copiii și femeile. A întrebat, privindu-le: „Spune-mi, te rog, cine sunt ele?” „Nevestele, roabele mele.” „Dar toți aceia, cine sânt?” „Copii, pe care Domnul Sfânt, Robului tău, i-a dăruit.”

6. Atuncea, roabele-au venit, Și, la pământ, s-au aruncat – Copiii, pilda, le-au urmat.

7. Lea copii-și adună Și merse de se închină. Iosif și cu Rahela-apoi, I se-nchinară, amândoi.

8. Esau a zis: „Ce te-ai gândit – Cu cei cu cari m-am întâlnit – Să faci, acuma?” „Eu gândesc, Căci trecere-am să dobândesc, Cu ei, față de domnul meu” – Îi zise Iacov – „Astfel, eu, Tabăra ‘ceea – toată – vreau Ca în dar, ție să ți-o dau.”

9. Esau răspunse: „Mulțumesc, Însă să știi că nu primesc, Căci din belșug le am pe toate. Ce e al tău, păstrează frate!”

10. Iacov, atuncea, l-a rugat: „De trecere am căpătat, Să nu mă superi în zadar, Ci ia, din parte-mi, acest dar!

11. Ia darul ce ți-a fost adus, Fiindcă Domnul, cum ți-am spus, Cu bogății, m-a copleșit Și am de toate, negreșit.” Esau, atunci, a acceptat,

12. Zicându-i astfel: „Am plecat! Voi merge înaintea ta Și-apoi, să vii, te-oi aștepta.” „Să nu te superi, domnul meu” –

13. Răspunse Iacov – „uite, eu Am oi și vaci, proaspăt fătate. Copii-s mici. Deci nu se poate Să plec – să-i obosesc acum – Căci turma va pieri pe drum, O zi măcar de mă grăbesc.

14. Du-te-nainte, căci sosesc! Încet, la pas, ajung și eu, Cu-ai mei copii și-avutul meu. Nu mergem nopți și zile-n șir, Dar vom ajunge în Seir.”

15. Esau a spus: „Îți las, cu tine, O parte din cei ce-s cu mine.” „De ce?” – Iacov a întrebat – „De trecere am căpătat În fața ta, îmi e de-ajuns.”

Iacov se așază la Sihem

16. Esau n-a dat nici un răspuns, Ci oamenii și-a adunat Și, în Seir, s-a-napoiat.

17. Iacov, în urmă-i, a pornit Și la Sucot a poposit. Acolo, casă și-a durat, Iar pentru turme-a ridicat Colibi. Când lucrul a sfârșit, Locul, „Colibi”, l-a denumit.

18. Venind de la Padan-Aran, Iacov ajunse-n Canaan – În a Sihemului cetate – Cu bine și cu sănătate. Își așeză tabăra lui, Chiar în fața Sihemului.

19. Ogorul unde-a ridicat Cortul întâi, l-a cumpărat De la copiii lui Hamor. O sută de chesita, lor, Pentru pământ, le dete plată – Hamor e al lui Sihem tată. După ce târgul l-a-ncheiat,

20. Iacov, altar, a ridicat Și „El-Elohe-Israel” Îi spuse-altarului acel. Iată dar sensul numelui: „Domnul e Dumnezeul lui Israel”. Asta e la fel Cu „El-Elohe-Israel”.

»