Geneza 35 BIV2014

1. Lui Iacov, Domnul i-a vorbit, Când – într-o zi – l-a întâlnit: „Te scoală!” – spuse-atuncea El – „Te suie-n grabă la Betel, Acolo ca să locuiești. Apoi, altar, ai să zidești Celui ce ți s-a arătat Când, de Esau, fugeai speriat.”

2. Iacov a zis către ai lui, Precum și-ntreg norodului De care fost-a însoțit, În drumul său, necontenit: „Toți dumnezeii ce-i aveți – Străini – afară să-i scoateți! Cu toții să vă curățați Și hainele să vă schimbați!

3. Căci trebuie să ne sculăm, Către Betel, ca să plecăm. Acolo, am să înalț eu, Altar, Domnului Dumnezeu, Cari glasul mi l-a ascultat Când, la necaz, eu L-am strigat. Domnul, mereu, m-a însoțit, Cât timp, eu am călătorit.”

4. Acei care cu el erau, Au scos afară ce aveau Dându-și străinii dumnezei – Și-au scos, și din urechi, cercei. Tot ce-a primit, el a luat Și în pământ a îngropat, Lângă al lui Sihem stejar.

5. Apoi, plecară la drum iar; Domnul, din cer, i-a ajutat Și-n urma lor a presărat Groaza. Aceasta a venit Și împrejur s-a răspândit, Peste cetățile aflate Pe-acea câmpie. Astfel, toate Dorințele de a-l găsi Pe Iacov și a-l pedepsi – Născute-n numeroase părți, Printre localnici, în cetăți – S-au spulberat, s-au risipit.

6. Iacov, cu-ai săi, a poposit La Luz – adică la Betel – În Canaan. În urmă, el A început și a zidit Altar, iar numele găsit A fost „Domnul Betelului”, Sau „El Betel”, pe limba lui.

7. Acolo-ntâi, el l-a zărit Pe Domnul – când era fugit Din fața fratelui Esau.

8. Debra – doica ce o aveau Pentru Rahela – a murit. Loc de mormânt, i-au pregătit – Ceva mai jos de la Betel – Sub un stejar. Locul acel, „Stejarul jalei” l-au numit.

9. Când Dumnezeu, iar, S-a ivit – După ce Iacov, în Canaan, Sosit-a din Padan-Aran – Atunci, l-a binecuvântat

10. Spunând: „Iacov ai fost chemat, Dar azi, alt nume vei primi! Iată dar, cum te voi numi: De azi, te cheamă „Israel”!

11. Eu Domnul sunt”, a mai zis El, „Atotputernicul! Să crești, Mereu, și să te înmulțești! Neamuri au să se zămislească, Din tine și au să se nască Și împărați. Vei căpăta –

12. Șt tu, și toată stirpea ta – Țara care-i fusese dată, De Mine, lui Avram, odată, Și-apoi a fost a lui Isac! A ta va fi! Așa-am să fac!”

13. Domnul, la cer, S-a ridicat.

14. Pe-acel loc, Iacov a durat Un stâlp de piatră, pus drept știre – Și peste timpuri, amintire – Că Domnul, în locul acel, I-a dat numele „Israel”.

15. Locul în care i-a vorbit Domnul, Betel a fost numit.

16. De la Betel, înspre Efrata Ei au plecat, însă bucata De drum, fusese foarte lungă. La al ei capăt, să ajungă, Rahela nu mai reușise – Căci timpul i se împlinise.

17. Ea, foarte greu, a zămislit. „Mai ai un fiu!” – a glăsuit

18. Moașa. Rahela îl numise „Ben-Oni”, pe-al ei fiu, și zise Apoi, cuvintele aceste: „Fiul durerii mele este”, Iar când Rahela a murit, Iacov găsit-a potrivit Ca „Beniamin” să-i fie spus – Prin „Fiul dreptei” e tradus.

19. Rahela a fost îngropată Pe drumul ce ducea odată Înspre Efrata – căreia, Și Betleem, i se spunea.

20. Iacov, un stâlp, a ridicat Pe-al ei mormânt. L-a așezat Să-nfrunte valuri de uitare Și, până azi, e în picioare.

21. Israel a pornit la drum, Iar cortul l-a întins acum, De la Migdal-Eder, dincolo.

22. În vremea când era acolo, Ruben s-a dus de s-a culcat Cu Bilha. Iacov a aflat De tot ceea ce i-a făcut Întâiul său copil născut Femei-aceleia pe care El o avea de țiitoare. Doișpe feciori el a avut:

23. Lea, întâiul, l-a născut Pe Ruben, iar pe urma sa, Pe Simeon, Levi, Iuda, Isahar, Zabulon. Acei

24. Care-au fost fii ai Rahelei, Erau, la număr, numai doi: Iosif și Beniamin. Apoi, Ai Bilhăi fii, cari se găsea Roabă Rahelei: ea avea

25. Pe Dan și pe Neftali; iar

26. Zilpa – tot roabă era, dar La Lea – doi fii a avut: Gad și Așer. Toți s-au născut, Când slujea Iacov, lui Laban, Și se afla-n Padan-Aran.

27. Iacov ajunse la Isac. Acesta sta lângă copac – La Mamre, la al său stejar, La Chiriat-Arba-așadar – Loc ce Hebron a fost numit. Isac, în țară, a trăit Ca un străin, precum – la fel – Avram a viețuit și el, Deși a lor, ea se vădea

28. Când a murit, Isac avea – În ani – osută și optzeci.

29. A fost purtat spre loc de veci Și, la ai săi, adăugat. Cei care l-au înmormântat – Și-apoi de toate-au îngrijit – Esau și Iacov s-au vădit.