Geneza 39 BIV2014

1. Iosif – așa cum s-a văzut – A fost, la Egipteni, vândut. L-a cumpărat un dregător, Cari era șeful străjilor; El, Potifar a fost chemat. Iar Iosif fost-a cumpărat De la Ismaeliți-acei Care făceau negoț cu ei.

2. Pe Iosif, Domnul l-a-nsoțit Și-n toate el a propășit, Iar casa Egipteanului, A fost, atunci, și casa lui.

3. Stăpânul său a observat Că Dumnezeu e aplecat Asupra lui și că făcea Să-i iasă bine ce-ncepea.

4. Iosif s-a bucurat de mare – La Potifar – trecere, care, În a lui slujbă, l-a luat. Mai mare-apoi, l-a așezat Pe-al său avut, iar casa lui, A-ncredințat-o robului.

5. Domnul a binecuvântat Casa lui Potifar. I-a dat Belșug de binecuvântări – Peste întregile-i averi – Din pricina robului lui, Plăcut în fața Domnului.

6. Stăpânu-atuncea, i-a lăsat – Lui Iosif – tot ce-a câștigat, Ca el, de toate, să-ngrijească, Precum va ști și-o să voiască. Acum, o grijă mai avea: Doar să mănânce și să bea. Iosif era frumos la stat, Plăcut la chip și la purtat.

7. După o vreme, s-a-ntâmplat Cum că stăpâna l-a luat La ochi, și l-a chemat la sine,

8. Spunându-i: „Culcă-te cu mine!” El a respins-o, cu putere: „Nu pot! Stăpânul meu nu-mi cere Vreo socoteală. Tot ce are – Întreaga-i avuție mare – În mâna mea, el a lăsat-o, Căci mie mi-a încredințat-o.

9. În casa lui – tu știi prea bine – El nu-i mai mare, decât mine. De la nimic nu sunt oprit, Căci a găsit că-i potrivit, Să aibă-ncredere în mine. Nimic – afară doar de tine – Stăpânul, nu mi-a interzis. În acest caz, nu mi-e permis Să-i fac un rău, atât de mare, Stăpânului. Nu sunt în stare! Cum aș putea ca să gândesc Astfel, și să păcătuiesc Și față de stăpânul meu Și-apoi, față de Dumnezeu?!”

10. Deși ea, zilnic, îi vorbea, El tot nu s-a culcat cu ea.

11. Odată, Iosif a intrat, În casă și s-a apucat Să-și facă lucrul ce-l avea – Nimeni, atunci, nu-l însoțea.

12. Stăpâna plănuise bine, Căci spuse: „Culcă-te cu mine!” Iosif fugi și și-a lăsat Haina, la ea. S-a-nfuriat

13. Stăpâna lui, când a văzut Că a fugit, și a făcut, Pe loc, un plan de răzbunare.

14. Chemă, țipând în gura mare, Pe slujitorii ei, și-a spus: „Vedeți pe cine a adus, În casa mea, bărbatul meu? Pe Iosif, pe acest Evreu! A vrut să-și bată joc de mine, Căci i-am făcut atâta bine! A jinduit acest mișel,

15. La mine! Am strigat, iar el Și-a lăsat haina și-a fugit! Trebuie, aspru, pedepsit!”

16. Haina, apoi, a așezat Lângă-al ei pat și-a așteptat Bărbatul ca să îi sosească, S-o vadă, și să îi vorbească.

17. Omul, abia cât a intrat În casă, că l-a și luat, Nevasta sa, iute-n primire. Răstindu-se, i-a dat de știre De ceea ce s-a petrecut, În lipsa lui: „Evreu-a vrut – Doar ca să-și bată joc de tine! – Ca să se culce-acum, cu mine!

18. Dar eu, atuncea, am strigat Și slugile mi le-am chemat. El s-a speriat de al meu glas: Fugind, dar haina i-a rămas

19. La mine.” Când a auzit Omul, ce i-a istorisit Nevasta lui, s-a mâniat,

20. Tare de tot. L-a aruncat, Pe bietul Iosif, la-nchisoare. Erau, în temnița cea mare, Numai slujbași împărătești. Iosif pică printre acești.

21. Domnul, pe Iosif, l-a-nsoțit Și-n temniță. L-a-nvăluit Cu nesfârșita-I bunătate, Făcând să-i meargă bine-n toate. În ochii temnicerului, Căpătă trecere, și lui,

22. Pe toți acei întemnițați, Spre pază-i fură-ncredințați. Acum, prin Iosif, se făcea Totul – așa precum voia.

23. De sarcinile ce-a primit Iosif, nu s-a mai îngrijit Mai marele străjerilor Din paza închisorilor. Fiind în grija Domnului, El l-a lăsat în voia lui. Domnul, pe Iosif, l-a-nsoțit Și-n toate, el a izbutit.