Logo
🔍

Geneza 39 VDC

« Iosif în Egipt

1. Iosif a fost dus în Egipt, și Potifar, dregătorul lui Faraon, căpetenia străjerilor, un egiptean, l-a cumpărat de la ismaeliții care-l aduseseră acolo.

2. Domnul a fost cu Iosif, așa că toate îi mergeau bine; el locuia în casa stăpânului său, egipteanul.

3. Stăpânul lui a văzut că Domnul era cu el și că Domnul făcea să-i meargă bine ori de ce se apuca.

4. Iosif a căpătat mare trecere înaintea stăpânului său, care l-a luat în slujba lui, l-a pus mai-mare peste casa lui și i-a încredințat tot ce avea.

5. De îndată ce Potifar l-a pus mai-mare peste casa lui și peste tot ce avea, Domnul a binecuvântat casa egipteanului din pricina lui Iosif, și binecuvântarea Domnului a fost peste tot ce avea el: fie acasă, fie la câmp.

Fecioria lui Iosif

6. Egipteanul a lăsat pe mâinile lui Iosif tot ce avea și n-avea altă grijă decât să mănânce și să bea. Dar Iosif era frumos la statură și plăcut la chip.

7. După câtăva vreme, s-a întâmplat că nevasta stăpânului său a pus ochii pe Iosif și a zis: „Culcă-te cu mine!”

8. El n-a voit și a zis nevestei stăpânului său: „Vezi că stăpânul meu nu-mi cere socoteală de nimic din casă și mi-a dat pe mână tot ce are.

9. El nu este mai mare decât mine în casa aceasta și nu mi-a oprit nimic, afară de tine, pentru că ești nevasta lui. Cum aș putea să fac eu un rău atât de mare și să păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu?”

10. Măcar că ea vorbea în toate zilele lui Iosif, el n-a voit să se culce și să se împreune cu ea.

11. Într-o zi, când intrase în casă ca să-și facă lucrul și când nu era acolo niciunul din oamenii casei,

12. ea l-a apucat de haină, zicând: „Culcă-te cu mine!” El i-a lăsat haina în mână și a fugit afară din casă.

13. Când a văzut ea că-i lăsase haina în mână și fugise afară,

14. a chemat oamenii din casă și le-a zis: „Vedeți, ne-a adus un evreu ca să-și bată joc de noi! Omul acesta a venit la mine ca să se culce cu mine, dar eu am țipat în gura mare.

15. Și, când a văzut că ridic glasul și strig, și-a lăsat haina lângă mine și a fugit afară.”

16. Și a pus haina lui Iosif lângă ea până s-a întors acasă stăpânul lui.

17. Atunci i-a vorbit astfel: „Robul acela evreu pe care ni l-ai adus a venit la mine ca să-și bată joc de mine.

18. Și cum am ridicat glasul și am țipat, și-a lăsat haina lângă mine și a fugit afară.”

19. După ce a auzit cuvintele nevestei sale, care-i zicea: „Iată ce mi-a făcut robul tău”, stăpânul lui Iosif s-a mâniat foarte tare.

Iosif în temniță

20. A luat pe Iosif și l-a aruncat în temniță, în locul unde erau închiși întemnițații împăratului, și astfel Iosif a stat acolo, în temniță.

21. Domnul a fost cu Iosif și Și-a întins bunătatea peste el. L-a făcut să capete trecere înaintea mai-marelui temniței.

22. Și mai-marele temniței a pus sub privegherea lui pe toți întemnițații care erau în temniță. Și nimic nu se făcea acolo decât prin el.

23. Mai-marele temniței nu se mai îngrijea de nimic din ce avea Iosif în mână, pentru că Domnul era cu el. Și Domnul îi dădea izbândă în tot ce făcea.

»